Dacă mama are cratimă, să aibă și tata la fel

Liberté, égalité, ridiculité 

În romanul Fahrenheit 451, de Ray Bradbury, cărțile sunt interzise, scoase în afara legii din cauza răului pe care îl provoacă, și anume două puncte oferă tuturor categoriilor de minorități ocazia de a se da rănite cum că au fost discriminate în vreun fel sau altul de autorul cărții. Și cum rețeta sigură a eșecului este să încerci să mulțumești pe toată lumea, tot timpul, este mult mai simplu să interzici cartea.

Americanii, cu un pas înaintea tuturor, au luat deja măsura de a schimba cuvîntul nigger din opera lui Mark Twain cu cel de slave, pentru a nu leza sensibilitățile minorităților de culoare, lezînd în schimb sensibilitățile tuturor bibliofililor, probabil o minoritate mai mică decît prima minoritate. Pentru că și minoritățile au grade de comparație. Precedentul fiind astfel obținut, nu cred că va mai dura mult pînă cînd literatura universală va fi atît de mutilată încît își va pierde orice valoare și orice însemnătate.

Romînii, pentru a nu fi cu nimic mai prejos față de unchii Sam de peste Atlantic, au luat în piepturile lor vînjoase ridicolul și l-au suit pe un piedestal, cîndva prin toamna anului trecut. Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (purtînd cu mîndrie acronimul T.A.T.A.) a înaintat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării o sesizare cu privire la faptul că, fiți foarte atenți aici, Abecedarele autorizate de Ministerul Educației și al Etc. discriminează tatăl, prezentîndu-l ca pe un părinte de rang inferior.

Adînc răniți în orgoliul lor de reprezentanți ai sexului tare, membri T.A.T.A. s-au bosumflat și au făcut botic și s-au plîns autorităților că abecedarele sunt răutăcioase și pomenesc mai des numele mamelor decît numele taților, ei simțindu-se inferiori. Ba mai mult, cărțuliile de căpătîi ale micuților ignoră complet menționarea zilei tatălui, care este o sărbătoare oficială cu o tradiție de 2-3 ani deja, oferind în schimb pagini întregi pentru elogierea mamelor și a Zilei Mamelor. Pentru asta ei au cercetat sîrguincios abecedarele a 4 edituri și au venit cu cifre solide, edificatoare, mai ceva ca Gîdea atunci cînd vorbește despre dezastrele provocate de oricare guvern în afară de cel sponsorizat de patronul lui. Vedeți mai jos exemplele crude ale nedreptății pe care trebuie să o îndure bărbații romîni, click pe poze pentru a le mări:

Argumentul bărbaților din acest OMG, pardon, ONG, este întărit în rîndurile următoare, unde analiza capătă complexitate și sens prin intermediul unui studiu comparativ, din care am extras cu mare grijă o mostră:

„Mama” este primul cuvant scris de elevi (pag. 26), in timp ce „tata” este retrogradat la pag. 57. ZIUA MAMEI este onorata de autorii manualului (pag. 76), in timp ce ZIUA TATALUI si Ziua internationala a familiei (15 mai) sunt ignorate.„Mama” are 37 de aparitii, in timp ce „tata” este prezent doar de 11 ori in manual.

Mama, care din cîte am auzit poate fi doar una, tată putînd fi aproape oricine pînă la proba adn-ului, se bucură de pînă de trei ori mai multe apariții în paginile abecedarelor decît tatăl și nimeni nu s-a gîndit că asta ar putea fi o compensație justă pentru “chinurile facerii” și pentru faptul că nașterea unui copil le distruge acestora frumuseață de vagin care nu va mai fi niciodată la fel de pufos, ferm și jucăuș cum a fost înainte de naștere. Lauda primită de mame în abecedare (și nu Constituție sau Monitorul Oficial) pentru sacrificiul lor mi se pare un preț mic de plătit de către tagma bărbătească, dar poate că așa sunt eu, rezonabil și întreg la cap.
Și pentru a demonstra totuși că nu sunt niște ființe iraționale cu care să nu te poți înțelege (așa cum nu te poți înțelege cu femeile în perioada aceea specială a lunii, de exemplu, experiență care nu are echivalent în anatomia masculină) domnii tați au niște cereri simple:
Acești părinți responsabili din fruntea MECTS și a consiliului antidiscriminare ar putea lua măsuri în cunoștință de cauză, ca niște părinți care și-au iubit copiii și nu le-au îmbuibat capul cu cine știe ce prostii hipioate egalitariste, după cum urmează:
  • învățarea simultană a tuturor literelor, pentru a nu lăsa posibilitatea dezvoltării de ranchiuni devastatoare între vocale și consoane, între literele mai populare (precum S) și cele mai puțin băgate în seamă de tastatură (precum X) sau între literele străine (W, K, Q, Y) și diacriticele strămoșești;
  • pentru a eficientiza și a simplifica procesul de mai sus se poate trece la alfabetul hawaiian, care are doar 13 litere în total;
  • eliminarea oricăror diferențieri dintre mamă și tată, inclusiv a celor anatomice, poza specimenului rezultat ce va avea numele de părinte fiind o reprezentare asexuată a corpului omenesc, adică o poză a lui Fuego;
  • o campanie intensă de promovare a egalității dintre cei doi posesori de custodie comună a copilului, campanie care își va propune să popularizeze înjurăturile despre tată și care va debuta sub sloganul TAC-TU ARE CRATIMĂ. Pentru diversitate, vor fi angajați mai mulți membri ai Uniunii Scriitorilor Romîni care să compună expresii cel puțin la fel de jignitoare și de fanteziste despre tați cum sunt cele despre mame (aștept exemple);
  • un mod excelent de sondare a succesului campaniei de încetățenire în limbaj a înjurăturilor despre tată va fi momentul în care galeriile de fotbal vor adopta sloganuri prin care vor lua în … considerațiunile lor și pe tați suporterilor echipelor adverse;
  • o măsură pentru care se lucrează deja este imprimarea pe bancnote a chipurilor de femei celebre, un alt mod prin care reprezentantele sexului frumos să își asigure locul în fiecare portofel;
  • alegerea unei femei pe postul de președinte, preferabil o femeie care să fie bună la toate, pricepută în orice domeniu, diplomată, bine informată și bună oratoare și mai ales deloc penibilă, precum Monica Tatoiu;
  • [… loc în care primesc sugestii de măsuri egalizatoare, eu consumîndu-mi deja toată inspirația…]
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.