Podul gonflabil peste Sena și alte minciuni

La circ, un accident banal / Pierre, și-un triplu salt mortal

Gînditul arde calorii, cam 1.5 calorii pe minut, deci 90 pe oră, cel puțin așa spune pe undeva fratele Goagăl. Dacă el mă minte, vă mint și eu pe voi. Totuși, unii oameni parcă încearcă să evite chiar și acestă risipă calorică, preferînd să acționeze pilotul automat ce are un consum mediu de decît 10 calorii per oră.

Așa că atunci cînd li se perindă prin fața ochilor o chestie ieșită din comun (nu neapărat în sensul bun) o îmbrățișează ca pe un prieten vechi și îi acordă imediat statutul de remarcabil. Mai ales dacă are o vagă legătură cu Romînia, doar știm cu toții că avem puține motive de mîndrie la nivel internațional, Nadia, Năstase și Hagi fiind deja prea învechiți ca avatari ai excelenței romînești.

Exact acesta a fost cazul informației că un arhitect francez ce încă are urme ale prafului carpato-danubiano-pontic pe beretă a gîndit un pod gonflabil peste Sena. Știrea a fost preluată și lăudată și share-uită și like-uită mai ceva ca pozele în care Inna își dezvăluie mici goliciuni. Ceea ce n-ar fi fost cel mai neobișnuit lucru dacă între labiile cauciucate ale podului balonat arhitectul vizionar n-ar fi întins, cel puțin la modul imaginativ, plasa elastică a unei trambuline, după cum se poate observa în poza de mai jos:

Wow! Fantastic! Ce fain! Uite de ce lucruri incredibile sunt capabili romînașii noștri atunci cînd le oferi condiții optime de muncă, adică o renumerație după buget mare. Mon dieu! Que magnifique! Ce dacă măgăoaia aia plutitoare nu-i deloc practică, fiind imposibil de folosit de copii, bătrîni, invalizi, purtători de tocuri, oameni grași, oameni care nu-s acrobați la circ sau maidanezi?

Și ce dacă pare incredibil de periculos podul acesta al parizienilor? Și ce dacă unii din oamenii din imagine par să fie aruncați la mulți metri în aer, rășchirați în poziții care rar sunt întîlnite în afara filmelor cu shaolini, riscînd să pice în apă sau să se ciocnească de alți zburători naivi? Ce dacă e culmea inutilității? Nu vedeți esențialul – important e că ingeniozitatea specifică romînilor, inventatori ai caloriferelor, s-a făcut din nou remarcată, primind un loc 3 la un concurs de design arhitectural și rămînînd pe veci la stadiul de idee șugubeață.

Adevărul e că am văzut și inițiative mai prostești, ce-i drept nepremiate. Am văzut demonstrații colosale de prostie și multe alte definiții ale prostiei. Dar măcar în acest caz, Atelierul Zündel Cristea a venit cu ceva nou, ceva amuzant, ceva aproape făcubil ținînd cont de faptul că în Franța asistența medicală e și foarte bună, nu doar gratuită.

Sper doar ca entuziasmul creatorului să nu se dezumfle după ce voi enumera eu cîteva idei de poduri ceva mai inovatoare și mai scandaloase în genialitatea lor decît balonul lui încovrigat. Așezați-vă comod, urmează să vă dau pe spate și să vă spulber toate preconcepțiile despre punți și poduri:

  • o praștie imensă pe o parte a Senei, ajustabilă în funcție de greutatea pasagerului, și o mănușă mare de baseball, moale și pufoasă, pe partea cealaltă, o metodă mult mai rapidă și mai elegantă decît țopăitul obositor peste trambulină pe care și l-a închipuit dl. Cristea;
  • un teleportor; poate chiar două teleportoare, pentru orele de vîrf;
  • mini-uragane care te duc și te aduc ca pe Dorothy în filmul acela cu vrăjitorul din Oz;
  • un tub de sticlă direct prin apă, ca la acvarii;
  • un Cupidon mic, care cu săgețile lui otrăvite cu dragoste să creeze punți între suflete, iar astfel posesorii sufletelor respective să uite pentru ce sunt acolo, fugind repede ca să-și închirieze camere de hotel;
  • un lift orizontal;
  • o escadrilă de cai înaripați roz care să ducă oamenii de pe o parte pe alta, opțional cu ocoliri prin zonele de interes turistic ale Parisului; primele 5 minute gratis, în rest taxarea se face la sfertul de oră;
  • un pod de flori, la fel ca cel care merge peste Prut, adică unidirecțional;
  • o scară rulantă, ascendentă pînă la mjlocul cursului apei, descendentă apoi; și invers;
  • un pod normal, pentru că nu s-ar aștepta nimeni la asta;
  • așteptarea pînă la a doua venire a lui Iisus pentru ca să ne învețe El trucul cu mersul pe apă;
  • laminatoare de haine —> mers prin apă sau înot —> delaminatoare de haine;
  • baloane mari cu heliu și rugăciuni ca vîntul să bată din direcția bună; 
  • bușteni, mulți bușteni, pe care să alergi repede și să speri că nu te izbești de ei sau de apă înainte de a ajunge pe malul opus, așa cum am văzut că se face în jocurile televizate ale chinezilor și/sau japonezilor; 
  • un tun uman, ca cele de la circ, sau un scaun catapultor cum avea Richie Rich în film;
  • un pod de gheață, realizabil prin suspendarea multor congelatoare deschise deasupra apei, pe niște sfori care traversează latitudinal Sena;
  • experți în logică, motivație și retorică de-o parte și de alta a apei, care să te convingă ori că nu ai ce căuta pe malul celălalt, ori că de fapt nici nu vrei să ajungi acolo;
La o analiză atentă, veți vedea că ideile mele sunt cel puțin la fel de viabile ca și cea a trambulinei, poate chiar mai antrenante și mai revoluționare. Și n-am făcut-o pentru nici un premiu, am făcut-o doar să văd dacă ridiculitatea mea va fi la fel de apreciată ca cea a arhitectului romîno-francez. Probabil că nu, eu n-am poze la fel de frumoase.

. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.