Un argument solid împotriva legalizării

Corporațiile. Ăsta e argumentul. Simplu. Evident.

Văzând ce-am văzut în seria “The business of drugs” de pe Netflix, mi-e tot mai clar că drogurile n-ar trebui legalizate. Sigur, unele au efecte pozitive asupra sănătății mintale, altele asupra sănătății fizice. Sigur, legalizarea lor ar putea scădea rata criminalității în unele zone. Sigur, s-ar strânge o gașcă bani în bugetele locale sau de stat. Dar toate aceste beneficii pălesc în fața marelui minus al legalizării: corporațiile.

Imaginează-ți o iarbă crescută și vândută de European Drinks. Imaginează-ți că tragi în piept un fel de suc Adria al cannabisului. Imaginează-ți că pufuletele ăla de Victoraș Micula e dealărul tău de iarbă. Mai vrei să fii high? Nici eu.

Imaginează-ți o agenție de publicitate făcând o campanie de promovare a ierbii. Imaginează-ți un meeting creativ în care Bucurenci vine cu ideea să dea un comunicat de presă în care se anunță că Phillip Morris a lansat o borsetuță cool sau un brand nou de foițe. Imaginează-ți că agenția angajează niște instagrammerițe să-și facă poze în semi-nud pe lângă vreun soi de iarbă premium. Chronic by Novum. Puff, puff? Pas.

Imaginează-ți hostese care te abordează pe stradă sau la terasă cu deja familiarul “Sunteți fumător?”. Imaginează-ți oferte promoționale de genul “Uită-te sub capac și, dacă reușești să ne trimiți prin SMS codul de acolo, înseamnă că nu ești destul de fumat”. Imaginează-ți că micii producători de iarbă trebuie să dea 30% comision ca să-și distribuie marfa prin FumPanda. Imaginează-ți iarbă primită gratis pentru că ai participat la ceva activare de la Untold. Îți mai vine să tușești de la așa ceva? Nici mie. Mai ales acum, în contextul covidului.

Imaginează-ți-l pe Dorian Popa făcând un vlog sponsorizat de un mare distribuitor de iarbă legală. Hâț from the bong, jonule! Imaginează-ți reclame pe tv cu Bobonete fumând iarbă cu aromă de mici. Sau pe Puya glumind cu Cabral despre care iarbă are mai mult THC. Imaginează-ți iarbă cumpărată de la raftul lui Smiley. Imaginează-ți noul Sprite cu aromă de mugur de blunt, așezat frumos pe masa juriului de la Românii ai Umor.

Imaginează-ți că IKEA livrează țigări pe care trebuie să ți le rulezi singur. Oamenii au deja experiență în doborât copaci, dacă știi cum zic. Imaginează-ți o nouă colecție de tulpini de vară de la H&M. Imaginează-ți reclame la iarbă înaintea clipului pe care vrei să-l vezi pe youtube, ad-uri sponsorizate pe Facebook, spam despre potență, dar de data asta despre potența ierbii, nu a ta.

Cam asta ar face corporațiile cu iarba. Ar strica-o. Ar face-o nefrecventabilă. Cine ar vrea să fumeze iarbă doar pentru că a văzut o plasare de produs într-un videoclip al Andrei? Exact.

Foto: npr.org

2 thoughts on “Un argument solid împotriva legalizării

  1. Dani

    Ar fi super mișto sa fie legal să-mi pot pune în glastra niște pineapple express si sa ma doară-n puf de PufoCola. Dar, na, greu cu civilizația pe scări.

    Reply
  2. Tibi Olah

    Chiar așa… Cine ar vrea una ca asta? Io. Io as vrea sa cumpăr legal. Sau sa am in ghiveci. Legal. Acuma nu e legal așa că nu cumpăr. Și nu am.

    Reply

Leave a Reply to Tibi Olah Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.