– Nu e buton de Dislike, e buton de empatie, zice Zuckerberg.
– Empatie, ce plm mai e și aia? zice comentatorul romîn, ăla care atunci cînd vede un om deprimat care vrea să se arunce de pe bloc îi strigă “fă un backflip”.
Pardon, romînul e mai prost de atît. El zice: fă un flic-flac!
Empatia față de străini nu există în online, și nu era nevoie de exemplul cu criza refugiaților ca să mi se confirme asta. În online, toți sîntem străini. Dar hai să n-o mai ard cu generalități și să trîntesc și un exemplu edificator.
O scriitoare anunță pe Facebook că urmează să se sinucidă. Prietenii și cunoscuții se mobilizează și o salvează, cumva, via Facebook. Îmi pare rău pentru săraca femeie, dar nu cunosc mai multe detalii. Pe mine mă interează mai mult comentariile la știrea publicată în Adevărul și distribuită pe Facebook despre această tentativă a ei. Am ales doar cîteva dintre ele, că mai mult n-am putut suporta.
Oana: Depresia e boală boierească! Singurul motiv pentru care nu există mai mulți oameni depresivi e că nu își permit. Oare cît costă, mă întreb, să fii depresiv? Aș putea să-mi permit, oare, o depresie mai mică? O semi-depresie? Mai sînt și alte boli rezervate spumei financiare a societății?
Roxana nu e empatică, dar e simpatică, ceea ce-i destul de aproape. Nici ea, nici Diana nu-și permit să se sinucidă, pentru că sînt mame. Se știe doar că mamele nu se sinucid niciodată (mai puțin atunci cînd o fac).
Cred că femeilor ăstora li se pare că depresia e o alegere. Ca și cum ar fi putut și ele să fie depresive, dar au ales să nu. Pentru că poți alege să nu te îmbolnăvești de o boală psihică.
Iulia Stănescu știe ea cum se comportă “sinucigașii adevărați”, pentru că ori a văzut asta prin filme, ori l-a citit pe Durkheim, care zice clar în cartea lui că “sinucigașii adevărați nu postează pe Facebook”.
Acestea fiind spuse, mi se pare inutil viitorul buton de empatie al Zuckerbergului. Empatia e un sentiment complex, aproape incompatibil cu superficialitatea agresivă a Facebookului.
—–
