Zuckerberg poate să-și vîre în fund “butonul de empatie”

– Nu e buton de Dislike, e buton de empatie, zice Zuckerberg.
– Empatie, ce plm mai e și aia? zice comentatorul romîn, ăla care atunci cînd vede un om deprimat care vrea să se arunce de pe bloc îi strigă “fă un backflip”.

Pardon, romînul e mai prost de atît. El zice: fă un flic-flac!

Empatia față de străini nu există în online, și nu era nevoie de exemplul cu criza refugiaților ca să mi se confirme asta. În online, toți sîntem străini. Dar hai să n-o mai ard cu generalități și să trîntesc și un exemplu edificator.

O scriitoare anunță pe Facebook că urmează să se sinucidă. Prietenii și cunoscuții se mobilizează și o salvează, cumva, via Facebook. Îmi pare rău pentru săraca femeie, dar nu cunosc mai multe detalii. Pe mine mă interează mai mult comentariile la știrea publicată în Adevărul și distribuită pe Facebook despre această tentativă a ei. Am ales doar cîteva dintre ele, că mai mult n-am putut suporta.

Oana: Depresia e boală boierească! Singurul motiv pentru care nu există mai mulți oameni depresivi e că nu își permit. Oare cît costă, mă întreb, să fii depresiv? Aș putea să-mi permit, oare, o depresie mai mică? O semi-depresie? Mai sînt și alte boli rezervate spumei financiare a societății?

Roxana nu e empatică, dar e simpatică, ceea ce-i destul de aproape. Nici ea, nici Diana nu-și permit să se sinucidă, pentru că sînt mame. Se știe doar că mamele nu se sinucid niciodată (mai puțin atunci cînd o fac).

Cred că femeilor ăstora li se pare că depresia e o alegere. Ca și cum ar fi putut și ele să fie depresive, dar au ales să nu. Pentru că poți alege să nu te îmbolnăvești de o boală psihică.

Ioana Tănase dixit: “rogal pe dumnezeu sati indeparteze gindurile rele nu esti stapina pe viata ta este un cadou de la domnu” – no comment
Alice (who the fuck is Alice?) aproape că-i invidioasă că alții au timp să “se depreseze”. Înțeleg din comentariul ei că depresia nu ține doar de un anume venit (peste medie, evident), e nevoie să ai mult timp liber ca să “te depresezi”, n-o poți face așa, cu una, cu două, cînd te taie pe tine mîhnirea. Alice pare genul de femeie ocupată care n-are timp nici să moară. Vine doamna cu coasa la ea în fiecare zi și în fiecare zi Alice o trimite în pizda mă-sii cu roba ei neagră cu tot, pentru că ea n-are timp de prostiile ei.

Iulia Stănescu știe ea cum se comportă “sinucigașii adevărați”, pentru că ori a văzut asta prin filme, ori l-a citit pe Durkheim, care zice clar în cartea lui că “sinucigașii adevărați nu postează pe Facebook”.

Emil avea cuvîntul “empatie” în vocabular, dar l-a eliminat, pentru că era semn de slăbiciune. Între a scrie o prostie enormă pe Facebook și a nu scrie una, Emil a ales prima variantă, pentru că e un om dintr-o bucată. O bucată de căcat, dar totuși, o bucată. Oricum, o moarte ușoară e preferabilă unei morți chinuite, deci insulta lui nu-i chiar atît de gravă. Tîmpitul.
E mai mult decît evident că un buton de Dislike ar face mai mult rău decît bine. N-ai cum să mulțumești pe toată lumea, mai ales cînd majoritatea userilor e iremediabil cretină și la fel de empatică ca o clanță udă. Ar putea să tacă în loc să-și manifeste ignoranța, dar nu pentru asta s-au inventat rețelele de socializare.
Pe Youtube, de exemplu, există dislike-uri la absolut toate clipurile, chiar și la cele la care nu ai ce să dislike-uiești. Beethoven, de exemplu. Aș vrea să-i cunosc pe cei 156 de snobi care au vrut să se știe că sonata lui Beethoven nu se ridică la nivelul pretențiilor lor.

Acestea fiind spuse, mi se pare inutil viitorul buton de empatie al Zuckerbergului. Empatia e un sentiment complex, aproape incompatibil cu superficialitatea agresivă a Facebookului.
—–

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.