Marți, 20 noiembrie 2012, jurnalul de actualități al postului ProTV. Bun, deci trecem peste el. La fel și cu rubrica meteo. Încep știrile sportive. CFR Cluj joacă peste cîteva ore unul din cele mai importante meciuri din istoria sa. ProTV își începe rubrica de sport vorbind despre niște înțepături aruncate de steliști dinamoviștilor, copilării tipice fotbaliștilor, nu insist. Apoi se vorbește despre George Copos, care habar n-am ce-a făcut pentru că oricum nu e important. Se continuă cu Steaua, care are a doua zi un meci nu tocmai ușor, dar lipsit de miză, fiind deja calificați în primăvara Europa League. Iar apoi vine ceva material de umplutură. Abia a cincea știre pomenește de echipa clujeană, probabil doar pentru că au legat ziua meciului de apropierea zilei de naștere a patronului.

Nu-s microbist, atunci cînd joacă împotriva străinilor țin cu toate echipele romînești, dar parcă Steaua asta prea a monopolizat centrul atenției. Nu zic că nu-l merită, maybe si, maybe no, dar hai să mai variem puțin subiectele. Dacă dezbatem mereu aceeași temă, hai s-o facem în feluri noi, din unghiuri noi. Și nu e vorba doar de știrile ProTV, care-s “in a relationship” cu echipa din Ghencea. Vreau asta de la toți cei care apar pe stică. Vreau ceva nou, sau măcar ceva vechi, dar recondiționat. Vreau de la ei altfel, dacă tot nu sunt în stare să ofere altceva. E ca și cum după mult sex cu aceeași persoană îți vine pofta de altceva, și, din moment ce toate-s la fel, nu-ți rămîne decît să visezi la alte abordări cu aceeași persoană, deci altfel. Știți cum zic? Asta vreau, alte abordări ale acelorași mizerii.

Pentru că este evident că nu se vrea sau nu se poate oferi publicului romîn altceva în afară de aceleași gunoaie zilnice. Pentru că se fac bani buni din gunoaie (Prigoană likes this), mai ales din gunoaiele televizate (Capatos, Gherghe and 1.876.395 other friends like this). Deci nu m-ar deranja dacă s-ar trata aceleași stupizenii, dar într-un mod  mai original, mai detașat, mai lipsit de fățărnicie și de falsă emoție, mai natural. Mai nu-știu-cum.

Cer prea multe? Dacă posturile tv livrează parcă înțelese între ele aceleași rahaturi, sunt eu nerezonabil să cer și rahaturi frumos împachetate? Vreau rahaturi cu fundiță sau rahaturi în forme năstrușnice, rahaturi țiclam, de consistențe și texturi diferite. Vreau un corn al abundeței și al diversității rahaturilor, vreau un fecalo-răsfăț, vreau să-mi înghit cu plăcere rahatul și să cer mai mult, vreau să fac biluțe din el ca și scarabeii și să-l folosesc ca îngrășământ intelectual. Vreau coprocultură. Vreau ca vidanjarea asta explicit-publică să fie o nouă artă, nu doar o rutină plicticoasă. Vreau patos. Vreau rahaturi asumate. Vreau o conștientizare colectivă a valorii rahatului, după care o suprasaturare a pieței și o renunțare definitivă la rahat, ca la un trend vestimentar care și-a pierdut actualitatea. Vreau, în final, o maturizare, o perioadă dincolo-de-rahat, și vreau să prind perioada aia. Vreau ca tot mai multă lume să vrea ce vreau și eu.

Dar serios acum. Vreau prea mult?
. . .
. .
.