Deși se știu multe despre Edgar Allan Poe, unele aspecte ale vieții lui rămîn inscrutabile, ca niște mici ghicitori învelite strîns într-o enigmă și înfășurate într-un mare mister, apoi răsucite și modelate atent sub forma unui neînduplecat semn de întrebare. Suferind din dragoste, tînjind după o Elmira care juca în altă ligă față de el și căsătorindu-se mai mult din convenineță cu verișoara lui Virginia, în vîrstă de 13 ani, a cărei moarte avea totuși să-l înnebunească aproape complet cîțiva ani mai tîrziu, suferind din pricini financiare, măiestria lui nefiind niciodată just remunerată, Eddie (eu îi pot spune așa lui Edgar pt că-l cunosc de mult) s-a refugiat în alcool și alți intoxicanți pentru a evada din mizeria cotidiană.

Fiind în drum spre New York, cel mai poetic depresiv al lumii a făcut un popas în Baltimore. Acolo, profitînd de pe urma unei confuzii a scriitorului, indispus din punct de vedere al sănătății și/sau intoxicat pe motiv de foarte mulți demoni personali cu care se lupta încontinuu, un grup de derbedei l-au luat pe sus și l-au îndopat temeinic cu whisky pe sărmanul Poe, după care l-au purtat pe la toate circumscripțiile electorale pentru a-i folosi dreptul de vot (chiar nu conta dacă votantul era pulbere de beat atunci cînd vota, sau dacă votul era multiplu, parcă am citit și în Dickens ceva asemănător). După ce și-a îndeplinit în mod forțat și repetat datoria civică, Poe a fost părăsit pe o bancă, unde a început frumos să căpieze, sătul de atîta exercițiu democratic. The End. Fin. Sfîrșit.

Au trecut 163 de ani de atunci, iar tehnicile de influențare a votantului parcă nu mai sunt atît de barbare, deși mai observ destui concetățeni care și-și tatuează crezul politic pe suflet în nuanțele arămii ale băuturilor multiplu-distilate. Pe cale de consecință, și orientarea lor politică ține la fel de mult ca o beție. Ștampilarea buletinului de vot nu te mai costă viața, ca pe sărmanul scriitor american, ba chiar uneori îți este remunerat sufragiul (parcă 50 de lei era la ultima strigare). Mai în puțin în cazurile în care cel care-și exercită obligația civică este un teleormănean decedat cu vreo 3 președinți în urmă.

Ceea ce mă aduce, în sfîrșit și după o lungă divagație, la ceea vroiam eu să subliniez vizavi de alegerile parlamentare din 9 decembrie. Mai puțin de o săptămînă șade între momentul în care scriu asta și duminica alegerilor și încă nu s-a oferit nimeni să-mi cumpere votul. Sincer, sunt puțin jignit. Adică ce? Votul meu contează mai puțin decît al tuturor sătenilor pe care-i văd înghesuindu-se pentru un mic la sărbătorile cîmpenești organizate de baroni? Cred ei, candidații, că doar pentru că am studii superioare și-mi dau seama că toți sunt tot o apă și-un pămînt asta înseamnă că nu primesc cu aceeași plăcere un litru de ulei sau o făină .000 ? Cred ei că dacă-mi împart pliante și broșuri cu planurile lor asta mă încălzește cu ceva? În general îmi place ficțiunea, dar în cazul politicii fac o excepție. M-am săturat să fiu singurul care nu beneficiază de pe urma alegerilor. Toți cei implicați se scot cumva, chiar și luzării. Pînă și cei care-și dau votul pe o cinzeacă simt o căldură interioară de pe urma votului, eu chiar să-l dau așa aiurea numai de dragul punerii ștampilei cu TATOV peste numele unor necunoscuți. Nu tati, întrebarea nu mai e ‘Eu cu cine votez?‘, întrebarea e ‘Mie ce-mi iese?‘

Așa că-i rog pe toți responsabilii de campanie să se sesizeze și să vină cu o ofertă serioasă. Altfel stau liniștit acasă și votul meu rămâne nefructificat. Nu vrea nimeni asta, nici măcar eu. Aviz amatorilor, nu mai pot fi păcălit cu brichete, fulare, găleți sau alte obiecte de menaj. Vreau ceva personalizat, ceva care să-mi spună că votul meu contează cu adevărat. Cel puțin cu atîta să mă aleg, pentru că mi-e clar că votul n-o să influențeze cu nimic bunăstarea țării. Măcar să-mi văd atunci de bunăstarea mea…

. . .

. .

.