Revelionul este momentul acela din an când toată lumea se străduiește să facă ceva interesant sau distractiv, dar la un preț cel puțin triplu față de tariful ce s-ar fi plătit în mod normal pentru serviciul respectiv.

Foto via Washington Post

O industrie întreagă susține acest simbol al cumpenei dintre ani, a încheierii tuturor bilanțurilor, a momentului zero din care pornesc ambiții și promisiuni ale unui an mai bun, mai darnic, cu mai puține țigări fumate și mai puțină cola. Cu mai puține minciuni și mai multă muncă. Cu mai multe sentimente pozitive și mai puține angoase. Cu mai multe zâmbete și râsete și, dacă se poate, te rog eu Doamne, fără lacrimi. Și cu mai mulți bănuți, nu mulți, câțiva, și nu ca scop în sine ci pe post de înlesnitori ai vieții cotidiene.

Un an 2012 mai bun decât precedentul se poate vedea clar prin aburii șampaniei de miezul nopții, dar este rapid uitat în mahmureala debutului de ianuarie. Siesta post-fiesta e un prilej bun de meditație, de reafirmare a cinismului care știe că oamenii se schimbă rar și nici atunci nu o fac brusc, de la o zi la alta. Dar până atunci să ne concentrăm asupra lucrurilor cu adevărat importante: petrecerea de revelion.

Anul acesta am stat acasă. Dacă pot ignora complet sărbătorile religioase, nici pe aceasta n-aveam de gând s-o tratez altcumfel. Am adormit devreme, după o masă copioasă ce n-a conținut peștele care se mănâncă de obicei în noaptea dintre ani pentru că înoată mereu înainte, deci e de bun augur.

Inevitabil, am început să visez. Nu obișnuiesc să visez cunoscuți sau fapte ce pot fi povestite cu vreun dram de logică sau continuitate și nici acum n-am făcut-o. Prin cap îmi pluteau idei, culori și cuvinte fără înțeles, imagini fantastice ale clubului din incinta Hotelului California al trupei The Eagles, cel pe care nu-l poți părăsi odată ce te-ai cazat, cel cu oglinzi pe tavan și șampanie la gheață, cel la care ajungi mergând prin mijlocul unui deșert pe o autostradă întunecată și bânuită de miresme de eucalipt.

Era plin de fete frumoase acolo, ca într-un videoclip halucinant plăsmuit de avântul creator al unui artist chinuit de mari dileme existențiale. În rândurile de mai jos am încercat să redau cât mai corect ceea ce mi-a fost dat să văd:

Print animalic pe forme fără fond, forme cu fund, forme cu sâni, forme în fum, forme în formă de zile mari. Ciucuri atașați pantofilor cu toc, fustițe ce n-au cunoscut niciodată genunchiul, șuvițe împletite, bretele subțiri, mătase și catifea, fantezii ambulante care-mi complică existența, o existență ce mi-a fost mai ușor de suportat înainte să văd costume de scufiță roșie sexy, de asistentă sexy, prințesă sau avatar sexy.

Toate mi se perindă prin față în timp ce eu încerc să par cât mai natural și timpul se scurge trâgând după el o întreagă istorie mayașă ce a decis să pună definitiv punct timpului pe 21 decembrie 2012.