Visez la un viitor în care primii fulgi de zăpadă, coborînd haotic din ceruri ca după o cafteală cu perne între serafimi și heruvimi, să fie luați prin surprindere de autoritățile locale și de nivelul lor desăvîrșit de pregătire.

Visez la un viitor în care stocurile de materiale antiderapante și starea impecabilă a mașinilor de deszăpezire să descurajeze cristalele de gheață din a se organiza în straturi încă din momentul în care ating asfaltul cu modelele lor unice și irepetabile.

Visez la un viitor în care fulgul de nea să-și pună la îndoială sensul propriei existențe în momentul în care observă de sus cît de bine s-au echipat autoritățile pentru venirea iernii. Vreau să-l văd cum disperă, cum țipă mut și cum îi îngheață lacrimile pe obraji văzînd că n-are nici o șansă de a supraviețui mai mult de cîteva minute dacă se așterne pe una din străzile orașului. Vreau să-l văd cum scuipă blesteme către consiliile locale și județene care i-au scurtat atît de nemilos speranța de viață și l-au condamnat să facă parte din mocirlia aia insalubră de margine de drum. Vreau să-l văd cum se roagă agitat la divinitate și la roza vînturilor să cadă undeva pe un acoperiș, într-o curte, într-un parc sau pe-un deal, unde să stea liniștit o vreme cît mai îndelungată, eventual să fie compactat sub formă de bulgăr, om de zăpadă sau penis de zăpadă. Vreau ca nivelul de pregătire al autorităților să-i sădească în suflet o spaimă similară celei pe care o resimte zăpada cînd cinvea își scrie cu pipi numele pe ea.

Visez la un viitor în care fulgul de nea simte gustul sării în gură și lama utilajului pe spinare cu mult înainte de a părăsi confortul răcoros al plafonului de nori, asta pentru că cei de jos au anticipat ninsorile cu multe zile înainte și s-au rînduit corespunzător.

Visez la un viitor în care pot să dorm liniștit, știind că există oameni harnici și pricepuți care nu lasă drumurile țării și zăpada să se împrietenească și să formeze o relație de lungă durată. Maxim o aventură de-o noapte.