Un nou studiu eliberat de Facultatea de Pompieri (furnizor unic de studii superioare pompieristice) ne dezvăluie un adevăr terifiant. S-a descoperit recent că principala cauză a incendiilor de pădure sunt sinuciderile vampirice.
Sătui de propria nemurire, de puterile lor supraomenești, de statutul lor de semizei ai întunericului, tot mai mulți vampiri seculari aleg să-și pună capăt nopților prin expunerea la razele nocive ale soarelui. Sinuciderile prin UV devin tot mai populare pentru acești agenți reci ai morții, răpuși de monotonia mileniilor, sătui de insipiditatea crescîndă a sîngelui uman sau agasați constant de adolescente amorezate.
Total rupți de realitatea cotidiană, copleșiți de deznădejde și într-o continuă rivalitate cu puținii lor semeni (deși au existat zvonuri despre o posibilă alință și o subjugare a rasei umane) vampirii aleg tot mai des să recurgă la acest gest dramatic și exagerat de poetic pentru a-și pune capăt propriei eternități. Nemaivăzînd lumina soarelui de sute de ani, mistuiți de flăcări lăuntrice și varii depresii, vampirii îmbrățișează într-o declarație finală de predare lumina zorilor și căldura mistuitoare a soarelui, cuprinși de flăcări violente și transformându-se în cenușă în doar cîteva clipe.
Îmbrățișând zorii în amurgul nemuririi lor, vampirii incendiază involuntar hectare întregi de pădure, distrugând habitatul natural al vârcolacilor, inamicii lor eterni.
Pur și simplu, ei nu mai au răbdare cu timpul.