Tipul se uită spre și mine și-mi întinde ceea ce pare a fi o sticlă de Coca-Cola la jumate.
-You want? It’s whisky and coke. I’m celebrating. I’m going home after 2 years. To Ucraina.
-No, thank you, mormăi eu zîmbind scurt și întărind afirmația cu un gest al mîinii. Îmi găsesc repede de lucru împăturind biletul de avion și apoi pitindu-l în pașaport, căruia îi găsesc pe urmă loc în buzunarul de la piept.
-Are you from Romania? insistă el, după ce reușise probabil să citească ce scria pe coperta pașaportului. Admirabilă perspicacitate, eu n-aș fi fost în stare de un asemenea truc nici să-l încerc de o sută de ori, iar el mai și băuse pe deasupra.
 |
| Foto: afișul filmului Airplane (1980) |
-I met a lot of Romanians where I was, in prison, continuă să-mi zică el rîzînd cu poftă și sorbind pofticios din jackandcoke-ul lui clandestin.
Cred și eu, mă gîndesc fără să spun nimic. Dau din cap aprobator, zîmbind la fel de crispat, mai ales acum că am lîngă mine un infractor de talie internațională, fiind în același timp oarecum dezamăgit că romînii n-au reușit să ocupe o nișă mai onorabilă pe piața internațională a caracteristicilor prin care un popor este recunoscut. Ori suntem hoți, ori cerșetori, ori Dracula, Hagi, Nadia sau Năstase. Cel cu tenisul, nu cel cu sinuciderea ratată.
Aflu pe parcursul pregătirilor de decolare că a a fost prins în timp ce încerca să fure o mașină, dar că perioada de detenție n-a fost tocmai un calvar. Păcat doar de timpul pierdut. Abia așteaptă să ajungă acasă, îi e dor de ai lui. Îmi mai spune multe altele pe care nu le-am reținut, ucrainienii probabil nu-s cei mai empatici oameni de pe glob și băiatul nu și-a dat seama că n-aveam niciun chef să deapăn povești cu el.
După ce ne-am ridicat de la sol și mi-am primit punguța cu alune specifică zborurilor scurte, am recurs la o mișcare mai veche prin care descurajez eu de obicei socializările care nu-mi sunt pe plac, adică cele care nu implică tinere atrăgătoare. Glumesc, ca să fiu sincer, așa fac mai tot timpul – mă prefac că dorm. Uneori chiar dorm, ceea ce ajută la capitolul autenticitate. Deci bye bye Boris, mă pun la somnic.
Picotind așa, întrerupt din reverii doar de unele zdruncinături răzlețe, apuc să deschid ochii exact în timp ce companionul meu de zbor își dădea jos bluza. La fel a făcut și cu tricoul, lăsîndu-se la bustul gol. S-o fi încălzit peste măsură odată scăpat de clima scandinavă sau probabil că licoarea l-a afectat mai lesne după doi ani de abstinență involuntară, nu știu. Sau poate era doar un lucru obișnuit pentru el, am văzut eu că un anume tip de bărbați nu scapă nici o ocazie de a se afișa la pieptul gol, fie că muncesc sau grătăresc sau deretică prin casă. Sau prinsese obiceiul cît timp a stat închis. În fond, nu deranja pe nimeni, doar pe mine, puțin, la nivel estetic, dar nu era să mă apuc să-l pîrăsc stewardesei, ca un copil mic. Așa că m-am pus înapoi la somn, mulțumind în gînd hazardului care lăsase un scaun liber între noi.
Următoarea dată cînd am deschis ochii am avut norocul să-l surprind vomitîndu-și ușor pe piept. Gestul fusese înfăptuit într-un mod foarte natural, cu mișcări minimale și un efort neglijabil, adică scurt și la obiect. Nu regurgitase foarte mult, presupun că mic dejunul său a fost de-a dreptul frugal, știm noi bine care e temelia și care fudulia. Chiar și așa, am întrebat însoțitoarea de zor (mai devreme am uitat că-i politically incorrect să le mai spui stewardese) dacă-i posibil să mă mut mai în spate iar ea mi-a aprobat amabil cererea. Am văzut-o mai apoi cum se căznea să-l convingă să se curețe și să se îmbrace și mi-a fost puțin milă de ea, părea că nu se poate nicicum înțelege cu el.
Am ieșit printre ultimii din avion, de frică să nu mă recunoască și să vrea să mai stăm la taclale, ceea ce ar fi însemnat să vobească doar el în direcția mea și eu să dau afirmativ din cap. M-am făcut mic de tot pe una din băncuțele pe care așteptam următorul zbor când l-am văzut trecînd la cîțiva metri de unde stăteam eu. Avea ochi mici, care păreau să caute cel mai scurt drum către casă și către familia de care îi fusese dor cît timp a stat într-o închisoare norvegiană, unde a întîlnit mulți romîni
. . .
. .
.
