Fericitul câștigător, un dosar de carton tip plic de culoare roz, și-a devansat oponenții demonstrând versatilitate, abilități superioare de împăturire dar și o rigiditate elegantă, fiind de asemenea foarte plăcut ochiului și doar puțin gay. A fost, de asemenea, și foarte spațios, găzduind în condiții comfortabile mai bine de 30 de coli A4.
Juriul a decis ca anul acesta să răsplătească valorile tradiționale, motiv pentru care dosarele de plastic, cu sau fără șină, au fost trecute destul de ușor cu vederea, în timp ce cartonului clasic i-au fost apreciate consistența, textura fină, plăcută atingerii, precum și aluzia către un trecut mai simplu, lipsit de complicații.
Nici anul acesta dosarele suspendabile n-au reușit să se impună, indiferent de paleta diversă de culori în care s-au prezentat. Aspectul lor de fluturi țepeni cu cârlige în vârful aripilor, de atârnători imobili cu iz de rigori tâmp-corporatiste n-a fost deloc apreciat, ele fiind chiar încurajate să se abțină să participe în anii următori.
———-
—–
–