Pentru el, țigara era un accesoriu. O completare a personalității. Un semn de punctuație care-i accentua stilul. O exclamație a sinelui. O virgulă egoistă. O paranteză între el și ceilalți. Fuma în timp ce se bărbierea de puful care abia se încumeta să-i acopere obrazul. Fuma în timp ce condeia epistole amoroase în cafenele mici și aglomerate. Fuma în timp ce studia avid antropologie din tomuri prăfuite, căutîndu-se parcă pe el în istoriile unor triburi insulare. Fuma în timp ce nu știa unde va dormi la noapte. Fuma în timp ce se întreba cu cine îl mai înșeală ea, Esther, care se culca cu prietenii lui doar ca să-și astîmpere dorul de el, și nu ca să-l rănească. Fuma în timp ce îi înțelegea derapajele, dar le înțelegea doar pînă la un punct. Un punct roșu aflat la capătul unei țigări împrumutate de la un străin.
Ea cînd fuma, fuma. Nu făcea nimic altceva. Nu gîndea, nu vorbea, nu respira. Fuma franțuzește, cu privirea ridicată optimist către norii de fum din cer, cu părul zburlit de vînt, cu buzele țuguiate într-un sărut pe care-l oferea periodic aerului. Erau doar ea și fumul într-o lume plină de incertitudini. Poți spune multe despre un om privindu-l în timp ce fumează, exact așa cum poți spune multe despre un om folosind orice alt clișeu.
Unii oameni fumează adunat, secretos, ciupind filtrul între unghii și protejînd țigara ca pe un talisman. Alții o fac de-a dreptul teatral, pentru că așa au văzut ei că se face în filmele vechi, alb-negru. Fumează nu doar pentru ei, ci pentru deliciul tuturor. Fumatul e un performance. Unii fumează pentru că trebuie, pentru că nu se pot abține să nu fumeze, mai ales dacă situația include și un pahar de vin. Alții fumează pentru că așa vor ei, pentru că le face plăcere. Sau pentru că, pur și simplu, nu i-a împins imaginația să facă altceva. Tutunul formează o punte șubredă între plăcere și plictis.
Fumau împreună. După masă. După sex. După bunul plac. După ce povesteau atît de mult încît nu mai aveau ce să-și spună cu cuvinte și nu le rămînea decît să se înțeleagă din priviri. Fumau împreună, împărțind țigara așa cum își împărțeau timpul – cu grijă. El îi gusta rujul. Ea îi gusta glumele. Se gustau unul pe celălalt în timp ce realitatea se îngusta în jurul lor.
