This is not war, it’s human extinction / Optimus Prime

Senzația cu care am rămas după filmul ăsta e similară aceleia pe care o ai după ce l-ai așteptat pe Moș Crăciun un an întreg și te uiți sub brad să vezi că ai primit numai haine și rechizite. Dar e mai rău de atît, pentru că sunt haine rămase de la frați mai mari și rechizite mînjite cu balegă de robodinozaur. 

I shit you not, măi copii, T4 e mai slab și decît versiunile anterioare, alea cu Salata leBoeuf + o sexoșenie oarecare, avînd profunzimea emoțională a unei reclame pentru cremă de hemoroizi și fiind la fel de antrenant ca reluarea programului de revelion. Și am zis bine că-s versiuni anterioare, pentru că ăsta nu-i un sequel, e același fucking film, făcut puțin diferit și puțin mai lung, dar fără majoritatea roboților cu care te-ai obișnuit. Pentru că în afară de Optimus Prime și Bumblebee nu apar decît niște neinteresanți mega-clișeici cu la fel de multă personalitate ca un toaster stricat: un samurai, un gras bătăuș și un fel de scoțian miserupist. Aproape că mi s-a făcut dor de afro-boții din edițiile trecute.

Avem un robo-mercenar apărut de nicăieri, eternul complot al unor putred de bogați ca să devină și mai putred de bogați și niște dinoboți scoși din fundul gîndirii. Rețeta din primele trei filme e aproape completă. Mai avem o sexoșenie oarecare, aia de care pomeneam mai devreme, și îl avem și pe tac-su, un texan clișeic uber-enervant în tentativa sa de a fi plauzibil în momentele de moralism părintesc și protecție împotriva prădătorilor sexuali lipsiți de orice șarm (cam ce făcea tatăl în animația The Croods, dar neamuzant). Și asta a usturat cel mai tare, că mă așteptam ca Marky Mark să aducă un suflu nou în film și am primit în schimb aceeași ciorbă reîncălzită în care Michael Bay a mai scuipat de trei ori.

Dar stai, că pînă să ajungi la focul de artificii mult prea lungit și cafteala decisivă mai trebuie să înduri niște urmăriri care se opresc fără nici un motiv, dialoguri atît de tîmpe că și Măruță le-ar refuza scenariștilor așa ceva, twisturi neinteresante sau previzibile și actorie de doi bani. Ca să nu mai zic că roboții ce reprezintă noua amenințare la adresa autoboților (dar și a lumii) se transformer-esc nu în modul clasic, ci printr-o fucking animație de screen-saver, adică genul de vîrtej de pixeli pe care orice grafician al otv-ului l-ar face într-un weekend. Plus că roboții ăia care-s practic invulnerabili în actul doi ajung să fie risipiți cu maximă ușurință în actul trei. 

Nu-s bătut în cap, am pornit din start cu așteptări minime de la Age of Extinction, îmi ajungeau niște bătăi între roboți, niște transformări drăguțe și două-trei explozii, nu multe (deși știam că Michael Bay nu știe cînd să se oprească din pirotehniile vizuale care l-au consacrat). Dar pentru că nenorocirea asta durează aproape trei ore și pentru că-i scrisă atît de prost de nu îți pasă efectiv de nici unul din personaje, parcă nici de bătăi nu m-am putut bucura. Deși au fost excelente pe alocuri. 

Povestea nu-i închegată; sunt prea multe explozii; scenariul e cîrpit și neinteresant; sunt mult prea multe explozii care n-au nici o noimă; e clar că filmul nu face decît să anunțe un alt Transformers (al 5-lea!), seria asta transformîndu-se treptat într-un fel de Academia de Poliție cu roboți; tipa aia are tot timpul machiajul perfect, chiar și după acele multe explozii din care iese abia zgîriată; Optimus Prime iar moare și își revine miraculos, fără explicații, după care fucking zboară, dispărînd în amurg. The End. 

. . .

  . .

    .