Total Recall (2012) – Total Rebut


“An illusion, no matter how good, is still just an illusion”

Remake-ul acesta este pe lîngă original cam așa cum e piesa lui Adi Minune, aia cum rom-po-po-pom, pe lângă ce cîntă Rihanna. Sau cum e Loredana Groza pe lîngă Madonna.  Sau Ștefan Bănică Jr. pe lîngă Elvis. Adică trist. Pentru că în loc să mergem frumos-frumușel pe Marte, stăm ca șobolanii pe un Pămînt poluat bio-chimic aproape în totalitate, mai puțin în două zone diametral opuse, Australia (colonie fabricantă de soldați de tinichea) și zona Regatului Unit al Marii Britanii (acum un soi de federație insipidă cu pretenții de dominație absolută). Idee teribil de originală, apropo, Australia pe post de colonie a imperiului britanic.

Numai că, drăcia naibii, poluarea aia infectă care face traiul imposibil în mai toată lumea este vecină bună cu zona cu aer curat, adică la cîțiva stînjeni distanță, lucru cu atît mai greu de digerat cu cît știm bine că un amărît de vulcan islandez a reușit în 2010, ajutat of course de vînturi, să-și împrăștie cenușa peste jumate din Europa. Deci chiar n-ai cum să ai tu o atmosferă limpede ca cristalul și curată ca Ozana cea frumos curgătoare și doar oleacă mai încolo să ți se întindă un nesfîrșit toxic post-apocaliptic. Dar n-ai cum și pace!

Între cele două zone circulă un tub metalic, direct prin sîmburele de fier topit al planetei. Da, același miez de Nichel și Fier care are o consistență solidă la temperaturi de aprox. 5.400 de grade Celsius doar din cauza faptului că e supus la presiuni de peste 300 de gigapascali (cam 3.000.000 de atmosfere, deci enorm de mult). În caz că luăm de bună inepția cu tubul acesta, mai trebuie precizat că, în film, gravitația exercitată de numitul miez incandescent al Terrei, în loc să se diminueze treptat, ajungând la zero, pentru ca apoi să-și revină, se modifică aproape brusc, în interval de cîteva secunde.

Și abia acum ajungem la durata păcătoasei navete dintre emisfere. Din motive neelucidate încă, oamenii sunt duși dintr-un loc în altul pentru a suda niște părți metalice pe soldățeii de metal. Chestie care, dacă ai văzut vreodată măcar o linie de asamblare din documentarele How it’s made, nu prea are nevoie de aport uman. Deci plimbatul plebei muncitoare nu-și prea are rostul. Părerea mea. Diamentrul Pămîntului fiind undeva în preajma cifrei de 12.500 de km, iar tubulețul din film făcînd mai puțin de 14 minute între stații, înseamnă că rulează la o viteză de cam 1000 de km/minut (60.000 km/h, adică de aproape 50 de ori viteza sunetului). Și nu e parcursă în vid, îți dai seama de asta cînd, în mijlocul unor lupte, unii din ei deschid un geam și se suie pe latura superioară a cilindrului ca să se bată cu pumnii. La viteza pomenită mai sus.

Oricît de mare ar fi conflictul, acesta se tranșează pînă la urmă cu o bătaie cu pumnii, bărbătește. A făcut-o și Batman cu Bane (parcă și cu Joker), o face și Collin Farrell cu un cyborg, după care cu tipul rău, după care o mai face o dată, pentru siguranță (filmul are mai multe întorsături de direcție decît Transalpina), toate astea în timp ce se ferește de exact 3 milioane de gloanțe și vreo duzină bună de explozii. O aberație sunt și lifturile orizontale care ocupă o grămadă de spațiu într-un univers care se vrea restrîns și aglomerat pînă la sufocare.

Pe lîngă aceste neconcordanțe, filmul mai conține:

  • 3 actori care și-au luat în serios rolul cum și-a luat Năstase în serios sinuciderea
  • exact 1,5 perechi de sîni, toate pe o singură persoană
  • aproape 2 ore de alergături, împușcături, explozii, bătăi, efecte speciale și artificii vizuale, toate într-atît de antrenante intelectual încît să nu te deranjeze de la ronțăitul pofticios al porției de nachos.

În rest, a fost grozav.
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.