Top 10 manele care mi-au schimbat viața

Știu, mai corect ar fi fost titlul “top 10 mynele care miau schinbat veața“, dar acesta nu este un text pentru maneliști, e un text pentru pseudointelectuali care susțin că pot aprecia o întreagă gamă de subculturi muzicale, pentru hipsteri care citesc Vice și pentru oameni care nu ascultă manele decît atunci cînd sînt foarte beți. Sau doar puțini beți, dar cu chef de distracție.

Acest text e și pentru cei sătui de topten-uri cu cărți memorabile. Cine vrea să mă audă vorbind despre cît de mult m-au marcat Ender’s Game, Angela’s Ashes, The Martian Chronicles, Pet Sematary, The Road, Tolkien sau Oscar Wilde? Nimeni, vă spun eu, pentru că fiecare din noi a citit alte cărți în alte momente ale vieții lor și a înțeles alte chestii din ele. Mai util ar fi fost un Top 10 persoane pe care le-aș fute chiar și în schimbul unor mari sume de bani, înainte să mor, un fel de bucket list sexual, asta ar fi mult mai relevant pentru a intui personalitatea cuiva. E o întreagă psihologie în spatele dorinței mele de a petrece o după-masă ploioasă într-o cabană cu o Elena Udrea îmbrăcată în piele care să mă pedepsească disciplinar și să-și verse pe mine frustrările pe care le are din cauza imposibilității unificării dreptei romînești. Și apoi să-mi cînte în timp ce o posed de la spate avînd pe cap o mască de cauciuc imitînd chipul lui Băsescu. Dar să nu deviem de la subiect, astea-s chestii private, între mine și psihologul meu.

Manelele, în schimb, manelele e pentru toată lumea. Sînt sigur că toți cititorii mei (amîndoi) vor ști despre ce vorbesc, chestie care n-ar fi fost deloc valabilă în cazul listei de lecturi. Acestea fiind spuse, să-i dăm drumul!

Costi Ioniță & Adrian Minune – Of, viața mea / Din întreaga lălăială a acestei piese răzbate ca un pescăruș singuratic un mesaj pozitiv, un “of, degeaba plîng” care n-a fost nimic altceva decît un precursor aproape nostradamic al speakingului motivațional ce îndeamnă omul modern către gîndirea pozitivă. Versul deplînge pe bună dreptate futilitatea alimentării regretelor ce țin de romanțele ratate, asta deși nu e susținut de nimic în restul piesei, ba dimpotrivă, tot ce urmează e o lamentație patetică de un negativism vecin cu depresia. Chestie din care am învățat că în orice căcat poți găsi proverbialul bob de porumb, chiar și în manele.

L.A. – Femeile-s perverse / Melodia asta m-a învățat că, invariabil, toate femeile sînt perverse, că vor numai bani și că merg pe interese. În consecință, atitudinea mea față de perversele materialiste a fost una care a reflectat întocmai tonul piesei, eu fiind pe întreaga durată a adolescenței un misogin arogant cu complexe de superioritate, care se purta cu femeile (fetele) ca și cu niște obiecte. Niște obiecte cu păreri. Din acest motiv cred că mi-au expirat cel puțin două rînduri de prezervative pînă să scap de virginitate. Chestie din care am învățat că Liviu Vîrciu e un prost.

600 SEL – Pe la spate / În care se confirmă faptul că maneliștii nu știu nimic despre sex sau despre sexul opus. Eram tot în liceu și avem o gagică. Pe la spatele ei am încercat să mă combin cu una ceva mai bagaboantă, cu care credeam că aș fi avut șanse mai mari să bat clopotele în mititică, vorba aia. Cele două s-au prins de fază și mi-au cîntat la unison piesa lui Liviu Guță, aia cu “De ce mă minți”. Chestie din care am învățat că expresia “pe la spate” înseamnă cu totul altceva decît credeam eu. Și că toate generalizările sînt tîmpite.

Nicolae Guță – Banii, hîrtii colorate / Meditația autorului asupra superficialității materialismului se poate lesne observa în refrenul care sună în halul următor: “Banii, hîrtii colorate / Multă lume ei desparte / Se ceartă frații-ntre ei / Pentru bani, pentru averi”. Din abordarea laxă a gramaticii și mai ales a rimei, am dedus că N. Guță este un adept al plăcerilor simple, dar unul ipocrit, care blamează materialismul chiar în timp ce i se lipesc sute de euro de frunte. Îmi aminteam cu plăcere de mesajul acestui cîntec de fiecare dată cînd reușeam să mă îmbăt cu bani puțini. Chestie din care am învățat că e mai bine să ții banii pe card, că e din plastic colorat.

L.A. – Toată viața mea / Aici e simplu și e în felul următor: “Toată viața mea, toată viața mea / Am să dau la toți să bea / La dușmanii mei, la dușmanii mei / Un pahar de la L.A.“. Frumos și admirabil, în sensul că e contraproductiv să-ți alimentezi resentimele față de terți, împăcarea fiind ceva ce vine din tine. Sau ceva ce intră în tine cu ajutorul alcoolului. Chestie din care am învățat că Liviu Vîrciu și-a ratat o frumoasă carieră de barman. Aia de prezentator tv și-o ratează chiar în timp ce scriu aceste rînduri.

Alex Velea – Minim doi / Deși piesa pornește de la o premisă eronată, că dragostea se face în minim doi, eu fiind una din acele persoane care nu de puține ori au reușit să facă dragoste cu ele însele, mesajul este clar și răspicat. Manelismul este un mod de viață și se manifestă mult mai subtil decît am crezut pînă acum. Chestie din care am învățat că singura diferență dintre Guță și Velea e mustața și numărul de tatuaje.

Adrian (cred că încă era Copilul pe atunci) Minune – Așa sînt zilele mele / Din nou, avem de-a face cu o mîhnire metafizică ce scoate în evidență un grav dezechilibru existențial. Pentru fiecare zi bună există cel puțin zece zile amărîte. Piesa mi-a fost ca un soundtrack pentru un sejur de zece zile în Mamaia, cred că eram prin clasa a XI-a atunci, toate zilele mele fiind bune spre excelente, ceea ce a făcut ca drumul spre casă să fie dominat de perspectiva a o sută de zile mizerabile, aprox. trei “luni de fiere” pentru cărturarii care ați rezistat cu lectura pînă aici. La vremea respectivă n-am sesizat paradoxul, un “Copil” cîntînd despre cum a îmbătrînit, dar ideea că zilele rele sînt exterioare voinței proprii avea în ea ceva foarte atrăgător, ceva ce-ar fi zis și Sartre dacă era născut în Strehaia (pentru cei necitiți, Sartre e cel care spunea că Iadul sînt ceilalți). Chestie din care am învățat că, fiind mai înalt, mai arătos, mai deștept și mai fără dușmani decît domnul Minune, pot să am raport zile bune/zile rele incomparabil mai bun.

Florin Salam – Saint Tropez /  Chestie din care am învățat că poți scoate omul din mahala, dar nu poți scoate mahalaua din om.

P.S. – Știu că am zis că o să fie un top de 10 manele, dar am aplicat în stil specific regula fără număr și mi-au ieșit doar vreo opt.
. . .
  . .
    .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.