Așa-i la 40 de ani, după cum a fost tradus filmul ce va apărea și la noi în cinematografe în a doua săptămînă a lui ianuarie 2013, se vrea a fi o incursiune tragi-comică în universul crizei vîrstei mijlocii, maladie contemporană ce afectează din ce în ce mai grav familiile middle class-ului american. În schimb regizorul n-a făcut decît o altă pseudo-comedie în stilu-i caracteristic, dar parcă mai anorexică și mai lipsită de zvîc decît oricare alta. Dacă Funny People, Knocked up sau The 40 year old virgin mai aveau o doză oricît de insubstanțială de memorabil, și chiar țin minte unele părți amuzante din fiecare, This is 40 este confuz și dezorganizat și nu știe ce vrea de el însuși, fiind în mod potrivit un simbol ironic al crizei (tot a vîrstei mijlocii?) regizorului rămas în pană de idei.

Făcut parcă numai pentru-i oferi un job nevestei regizorului, Leslie Mann, cea a cărei mîini se văd pe sînii lui Megan Fox în poză (pentru a căror eventuală recurență am și îndurat cele peste 2 ore filmului), filmul are momente în care este atît de incomod de privit încît ar putea lesne fi folosit ca instrument de tortură. Este vulgar exact prin locurile în care nu ar trebui să fie vulgar și enervant de neamuzant exact prin zonele în care potențialul umoristic este mai clar. Cu puține retușuri pe ici, pe colo, ar fi putut foarte bine să fie unul din acele filme pe care adormi liniștit, fără să-ți pese de deznodămînt sau personaje, dar nu, nici asta nu s-a putut, pentru că în film se urlă mai mult decît într-un talk-show romînesc și glumele sunt atît de iritant de nereușite încît nu poți decît să te deprimi văzînd cît de mult încearcă oamenii aceia să fie ilari sau șocanți sau interesanți sau măcar frecventabili.

Și nu înțeleg de ce o comedie ușoară încearcă să includă și substraturi filosofice sau profunzimi spirituale personajelor, elemente care chiar nu-și au locul într-un film care crede că flatulențele sunt încă amuzante. De ce nu se mulțumește pur și simplu cu a fi genul acela de nutreț cinematic cu care se îndoapă cirezile de mallformați? De ce nu-și asumă mediocritatea și vrea să se erijeze într-o capodoperă? De ce nu înțelege că lumea are nevoie și de producții inferioare, elitismul fiind monoton și supra-apreciat? Poate așa o fi la 40 de ani, habar n-am, abia abia jumate din vîrsta asta (poate puțin peste).
. . .
. .
.