M-am apucat de seria fantsay The Witcher doar pentru ca în momentul în care Netflix lansează serialul să pot să spun, ca un snob desăvârșit și plicticos ce sunt, că e mai bună cartea. După trei cărți citite (din cinci), nu mai am curaj să mă arunc la astfel de aprecieri.
Comparația cu LOTR e deplasată, pentru că seriei despre vrăjitorul cu plete dalbe și Aleasa pe care trebuie să o protejeze îi lipsește și profunzimea, și anvergura, și calitatea sagăi lui Tolkien. Universul thewitcher-ian nu pare să aibă bine conturat aspectul religios, astfel că există multe trimiteri la divinitate luate din credința iudeo-creștină. Țăranii din carte înjură de Dumnezeu. Se folosește cuvântul “matusalemic”. Personajele folosesc expresii din limba latină (casus belli). Există luna februarie. Toate aceste detalii te scot din poveste, pentru că sunt legate de lumea noastră.
Dacă există luna februarie, există și luna iulie, care poartă numele împăratului Iulius Cezar, deci a existat și un Imperiu Roman, probabil contemporan cu prima debarcare a elfilor Nilfgaardieni din orientul mijlociu, Imperiu Roman pe care Hannibal l-a atacat cu elefanți, deși pe lume existau animale mai bune de folosit în luptă, precum trolli, manticore, vârcolaci, kikimore, strigoi și urechelnițe. Ideea e că orice asemănare cu realitatea mea mă scoate din realitatea autorului și plimbarea asta dintre realități e derutantă.
Dacă există Dumnezeu în lumea lor, probabil că există și Iisus, ale cărui minuni pălesc în comparație cu abilitățile vrăjitoarelor, care trăiesc sute de ani (până la vârste matusalemice, ca să folosesc o figură de stil de provenineță biblică) și pot face vrăji mult mai impresionante decât transformarea apei în vin. Se pot teleporta, se pot metamorfoza în animale, își pot menține tenul tânăr fără operații estetice etc.
Un alt detaliu deranjant la carte ține de ortografie. Sunt dialoguri care pornesc fără cratimă și părți narative care pornesc cu cratimă, de nu mai știu cine povestește ce. Asta ține mai mult de traducere și editare decât de autor, deci punctul minus e pentru Nemira.
Sper să ajung la sentimente mai bune față de serie în următoarele două cărți, iar apoi să văd serialul și să pot spune că amândouă au fost “meh”, pentru că am învățat de la niște tineri că nu dă bine să pari impresionat de chestii, iar eu chiar am ajuns la vârsta la care mă străduiesc să par tânăr. De aia și scriu pe blog.
Salut Tibi!
Interesante remarcile despre luna iulie si Dumnezeu, cand am citit cartile nu am realizat ca te pot scoate din realitatea creata de autor. Din ce imi amintesc, totusi, taranii foloseau termenul de Gods, nu cred ca a fost mentionat niciodata God, nici ca zeitate nici ca mirare/injuratura.
Ca tot vorbeai despre Casus Belli, se foloseste la un moment dat si termenul de centurion, dar asta probabil si pentru ca Imperiul Roman a fost o sursa de inspiratie pentru Sapkowski.
Apreciez review-ul cartilor, este bine punctat tot ce ai spus, dar ai facut si 2 greseli.
1. Ar fi trebuit sa citesti cartile in engleza, nu in romana, deoarece la traducere se pierde foarte mult din esenta cuvintelor care poate doar suna prost in romana, sau traducerea nu este foarte precisa. Eu m-am convins de asta dupa ce am vazut un preview al cartilor in romana.
2. Seria The Witcher are 7 carti, nu 5 (cele din poza + The Tower of Swallows si Lady of the Lake). Exista si o a opta carte (Season of Storms) publicata mult mai tarziu fata de celelalte, dar care nu are la baza continuitatea celei de-a saptea carti.
Astept parerea ta si despre serial, dupa ce o sa-l urmaresti.
Da, sunt instanțe în care personajele zic “dumnezei”, dar am întâlnit și “Dumnezeu” și nu cred că i-ar fi fost greu autorului să includă ceva acolo despre un panteon gen “The Seven Gods”, că nu am pretenții de Eru Iluvatar sau cosmogeneze mai complexe.
Și în engleză, și în română, tot o traducere aș fi citit, dar am preferat româna pentru că țara noastră e mai apropiată mitologic de polonia și am zis că va fi mai natural să citesc în română despre strigoi, rusalii și altele lighioane.