Doar pentru că a făcut un film nu înseamnă că RZA e regizor, așa cum dacă faci o tocăniță de cartofi nu înseamnă că ești bucătar. Așa cum cu o floare nu se face primăvară. Așa cum nici după un mic oral nu devii curvă. Comparația mi se pare potrivită pentru că tocmai am văzut The Man With The Iron Fists și mi s-a părut un ghiveci nefericit cum numai un ageamiu poate încropi. Și mi-a plăcut. Am mai zis și cu alte ocazii că uneori mă transform într-un mic scatofil cinematic, am nevoie de rahaturi pentru a-mi eleva spiritele și de repere catastrofice pentru a recunoaște mai apoi adevăratele capodopere. Probabil de asta și-a pus și Tarantino numele pe poster, e atît de prost că n-are cum să nu-ți placă. Sau a făcut-o ironic.

Filmul acesta n-are nimic, dar absolut nimic, în afară de vreo 3-4 actori cunoscuți care s-au rătăcit pe platourile de filmare și le-a fost apoi jenă sau frică să-l refuze pe RZA, care ar fi venit cu gașca de la Wu-Tang Clan să-i bată dacă nu jucau în filmul lui. Este haotic, derutant și dezorganizat ca o încăierare dintre protestatarii din Piața Universității și jandarmi (alea bune din primăvară). De mi-a și venit la un moment dat să zic “Luați filmul ăsta prost și băgați-l în dubă!”

Omul cu pumni de fier are unele personaje care apar și dispar atît de repede că abia ai timp să te dumirești de ce se întâmplă, iar cele care totuși rezistă ceva mai mult au cam atîta profunzime cât are licuriciu-n fund lumină. Deci nu foarte multă. Scenele de luptă sunt coregrafiate de ceva victimă a sindromului Down, pentru că nu-s nici în total retarde, dar nici nu le poți lua în serios. Sunt undeva la mijloc, într-un purgatoriu al artelor marțiale confuze și neverosimile. Nu-s nici ca-n filmele cu ‘zburători‘ în care Jackie Chan învăța un stil nou de luptă privind o pisică ferindu-se de-o viperă, nici ca-n filmele serioase(sic!) gen Tigru și Dragon și nu-s nici măcar în aceeași galaxie cu bătăile din Kill Bill, pe care încearcă atît de jalnic să le reproducă. E chiar trist să vezi cît de mult încearcă să fie cool, ca un frate mai mic care încearcă să-l impresioneze pe fratele mai mare.

Nu-i deloc original (mai multe clanuri de ninja se bat cu săbii din cauză la bani / un tip dur și nemilos nu este ceea ce pare și descoperi la final că lucrează pentru autorități / un alt tip își pierde dragostea vieții lui și se răzbună / un bărbat vrea să salveze o curvă și să-i ofere un trai mai bun / curvele bordelului sunt și asasine neînfricate dar au și suflete de aur / etc.), efectele nu-s deloc speciale, replicile sunt de-a dreptul ilare tocmai atunci cînd se vor mai serioase și coloana sonoră (gangsta rap / hip-hop) pică exact ca mucii-n fasole cînd ți-e lumea mai dragă.

Finalul e previzibil, e ca și cum ai privi un banc prost la care îi cunoști deja poanta, iar filmul, în general, este doar puțin mai slab decît trailerul, ceea ce foarte rar îți mai este dat să vezi. Este o insultă pentru întreaga cultură asiatică, ba chiar și pentru industria de film.

E simpatic, îl recomand.
. . .
. .
.