The Giant Mechanical Man (2012)

Janice (Jenna Fisher) lucrează joburi temporare care nu-i plac, pe care le execută cu apatie evidentă şi dezinteres total, cu o lehamite ce-i contaminează firea pînă în vîrful capilarelor, motiv pentru care este şi concediată destul de rapid. Janice merge singură la filme mute cu Chaplin şi Buster Keaton, are pantofi urîţi, dar comozi, şi nu ştie ce vrea de la viaţă. Dinamica relaţiilor interumane o depăşeşte, iar convenţiile sociale îi par superficiale şi false. Este o fată simplă, sinceră şi, cel mai trist, singuratică. A depăşit de mult solitudinea, acum se scaldă stingher într-o singurătate lucie. I-ar plăcea o schimbare, dar nu ştie ce anume ar vrea schimbat, şi asta este cel mai enervant. Viaţa este ca un joc absurd la care ea nu a primit instrucţiunile de utilizare, iar ceilalţi participanţi i se par falşi, simulatori anoşti ai unor aparenţe inutile.

Tim (Chris Messina) este unul din tipii aceia care se machiază cu vopsea metalizată şi poartă un costum din aceeaşi culoare metalică şi catalige şi face pe gigantul robot metalic prin diferite zone metropolitane şi consideră că îndeletnicirea asta a lui este un fel artă şi că este neînţeles şi că oamenii trebuie să fie bătuţi în cap ca să dea o grămadă de bani pe televizoare plate şi că toţi oamenii singuratici sunt de fapt normali iar cea care a luat-o razna este societatea şi lumea înconjurătoare. La fel ca Janice, Tim este un alienat, un permanent abătut, un încruntat fără speranţă, un rebut social care nu lucrează egoist înspre îndeplinirea unui scop final ci bîntuie aiurea prin griul cotidian. Plus că are o moacă lungă de parcă i s-au înecat toate corăbiile, de cel puţin 2 ori.

Forţaţi de împrejurări nefaste, constrînşi de elemente externe cu care nu vor să aibă nimic de-a face, împinşi de cruda soartă, Janice şi Tim se angajează în cadrul aceleiaşi grădini zoologice, pe posturi nedemne de ei. El ca exponat din cadrul secţiunii intitulate Mizeria Umană (gluma lui), ea ca vînzătoare de băuturi cu gust de struguri (nu suc, există o diferenţă). Treptat, cei doi observă că au unele lucruri în comun, precum aceeaşi viziune sumbră asupra vieţii în general, iubirea faţă de maimuţe şi visele în care îşi pierd dinţii (am avut şi eu unele, sunt fantastice!). La fel de treptat, dezvoltă sentimente unul faţă de celălalt, însă nu fără de complicaţii.

Janice mai are o soră enervantă care vrea s-o cupleze cu un tip incredibil de agasant (chiar cunosc specimene asemănătoare, pline de ele şi abundînd de un altruism didactic pe care îl distribuie mult prea insistent), dar asta doar după ce Janice este evacuată din locuinţa ei. Sora ei crede că îi face un bine, făcîndu-i exact opusul. Ştim cu toţii ce anume se pavează cu intenţiile bune. Tim este părăsit de iubita lui pe la începutul filmului, dar ea vrea ca ei să rămînă prieteni şi încă crede în munca lui, ceea ce mi se pare fie admirabil din partea ei, fie o nesimţire fără de hotar, încă nu m-am hotărît.

Filmul nu-i o operă de artă, poate chiar dimpotrivă, e lung şi chinuitor pe alocuri ca o zi de luni, e simpatic dar nu în mod constant, avînd uneori acel aer apăsător pe care doar în filmele independente îl întîlneşti, în rest fiind de-a dreptul dezarmant din pricina adevărului expus: lumea-i un loc nebun plin de oameni singuratici, nu are sens s-o înţelegi şi nu are rost să încerci s-o schimbi din simplul motiv că ceilalţi nu vor înţelege, văzînd totul prin filtrul personalităţii lor, total diferite de a ta.

Partea bună a întregii afaceri este că o singură persoană, numai una, poate să-ţi altereze iremediabil întreaga perspectivă asupra vieţii, transformînd acel curcubeu cu 7 nuanţe de gri care era existenţa ta anterioară într-un curcubeu real, un rogvaiv existenţial, iar acea persoană poate fi chiar şi un gigantic om metalizat.

Ceea ce vă doresc şi vouă, acum, de sărbători: să vă găsiţi cu toţii gigantul metalic!
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.