The Expendables (film de nota) 2

Imaginați-vă pentru un moment un părculeț dezmierdat timid de razele soarelui într-o după-masă călduroasă de vară indiană. La una din mesele respectivului părculeț o gașcă de bătrînei joacă ceea ce pare inițial o partidă de șah. La o privire mai atentă se observă că tabla are pe ea atît piese de șah, cît și piese de table, de remi, de domino, un capac de bere, un dop de cauciuc, dar și vreo 2 piese de Monopoly, una din care e într-un colț, la închisoare. Un bătrînel cu graiul împleticit tot încearcă să dea zar dublu, pentru a ieși din închisoare, în timp ce domnul din dreapta lui așteaptă să-i intre un juvete pentru o chintă mică. Al treilea participant la joc numără niște bilete de tramvai pentru că vrea să-și construiască un hotel pe Baltic Avenue, iar al patrulea tocmai și-a făcut poartă-n casă și așteaptă să scape de Păcălici. Jucătorul cu numărul cinci are Fazan, deci a ieșit din joc, în timp ce ceilalți aruncă bănuți pe tablă, ca să vadă care pune bănuțul mai aproape de linia de mijloc, întrucît tocmai au dat șah la rege și au 3 mutării libere.

Într-un fel imaginea e amuzantă, dar într-altul e al dracului de tristă, pentru că nu-i frumos să rîzi de omul ale cărui facultăți mintale au tot mai puține locuri pentru studenții la zi, ca să folosesc un eufemism. Așa este și filmul The Expendables 2, o cronică plină de explozii a unor senilități mai mult sau mai puțin accentuate – foarte trist și foarte amuzant. E trist, pentru că actorii par să se agațe cu ultimele puteri de crîmpeiele de faimă și de capitalul de popularitate pe care l-au căștigat cu mii de ani în urmă, pe cînd făceau filme nu-chiar-bune-dar-în-nici-un-caz-extraordinare, dar și amuzant (mai mult rizibil decît amuzant) pentru că ne place ră rîdem de necazul altora, filmul fiind atît de prost de parcă ar fi fost făcut de o comisie de elevi romîni ce au picat Bac-ul de mai multe ori, cu nota 1, maxim 1 și 15 sutimi.

Dacă bătrîneii de la noi din țară ar fi la fel de aprigi,
s-ar rezolva mult mai repede problema medicamentelor compensate

Intriga e mai șubredă decît doctoratul lui Ponta iar aparițiile de-a dreptul salutare ale eroilor de sacrificiu din film (Norris, Schwarzenegger) n-au nici o justificare logică, ei apărînd de multe ori din senin sau dintr-o perdea de fum ca niște îngeri păzitori care salvează ziua, agitînd mitraliere în locuri aglomerate de civili și lovind în mod miraculos doar dușmanii. Momentele cu adevărat amuzante sunt puține, asta dacă nu te apuci să rîzi de fiecare dată cînd moșuleții încearcă să pară duri sau serioși sau non-penibili, caz în care ai parte de un festin umoristic pe întreaga durată a filmului. De fapt, nici nu-mi vine să-i zic film, hidoșenia făcînd parte din categoria trailer lung cu multe explozii și împușcături.

În cazul dialogurilor n-are rost să insist, orice aș zice nu poate întrece în răutate replicile actorilor, care parcă au fost scrise intenționat să discrediteze un proiect dominat oricum de o superficialitate asumată. Dau totuși 3 exemple, ca să vă faceți o idee despre ce e vorba:

Statham: Doar n-o să faci ceea ce cred eu că o să faci!
Stallone: Ba chiar asta o să fac!
Statham: Atunci fă-o! 

Stallone către Statham: Ce? Nu știai? Ai un orgoliu mare. Foarte mare. Ca un dinozaur de mare.

Schwaezenegger: Stai aici. Am să mă întorc (I’ll be back, ca și în Terminatorul)
Bruce Willis: Ba nu te întorci. Mă duc eu și eu am să mă întorc.
Schwarzenegger: Yippeekayay (replica lui Bruce Willis din finalul Die Hard, dar fără motherfucker)

În concluzie, filmul e abisal, iar actorii joacă atît de chinuit că dacă ar fi fost cai ar fi fost împușcați și scutiți de chinuri pînă acum. Van Damme merită o mențiune specială, fiind cel mai slab dintre toți. O figură de ceară de la Madame Tussaud’s ar fi făcut un rol infinit mai bun decît el. Chuck Norris, lupul singuratic care mai aleargă și cu haita atunci cînd i se năzare, a fost o prezență ștearsă, distantă, singurul lucru care mi-a rămas de la el fiind un clip lansat nu demult pe net în care spune că dacă Obama va fi reales în SUA vor urma o mie de ani de întuneric. Iar în acest moment aș prefera întunericul în locul unor asemenea filme.
. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.