The Equalizer (2014) – Cu pistol și celulare, Denzel iar e cel mai tare

În loc să fie un fel de Taken, varianta cu Denzel, adică un Man on Fire revitalizat pentru un public mai larg, ceea ce nu m-ar fi deranjat deloc, The Equalizer ajunge să se transforme dintr-o promițătoare diversiune cinematică într-un fel de Singur Acasă sîngeros, cu cel mai nou recrut din gașca The Expendables în rolul principal. Da, Denzel e prea bătrîn pentru rahatul ăsta, m-am săturat
de pensionari care elimină fără să transpire și fără să-și julească măcar un genunchi întregi rețele de mafioți înarmați pînă în dinți cu fucking mitraliere.

Undeva spre final am avut puternicul sentiment că filmul a început să se parodieze pe sine, pentru că atîta ridicol n-am mai văzut decît la Charlie Sheen în comediile superbe din seria Hot Shots.

Dacă pînă la un punct acțiunea curge lin și deloc exagerat pentru un film din categoria “cu împușcături”, avînd un tempo bun și o poveste care ar fi absolut credibilă în niște benzi desenate, spre sfîrșit regizorul se autosabotează folosind (prost!) cel mai tîmpit clișeu din arsenalul filmelor de acțiune: trîntește o explozie imensă fix în spatele eroului care e prea dur și preocupat ca s-o bage în seamă și se plimbă agale printre mizeriile împrăștiate de un suflu al exploziei care-i atît de aproape că ar putea să-i facă scrum toate firele cărunte de pe fund.

Denzel, neafectat de explozia unui petrolier, a cărui pălălaie nu se compară cu căldura emanată de imensele lui testicule

Nu se vede prea bine în poză CGI-ul ieftin al ciupercii atomice din spatele durului nostru personaj și nici propagarea exploziei care ajunge să curbeze metalul unei cisterne cu petrol, care și ea sare în aer la cîțiva pași distanță de macho man-ul nostru sexagenar, un om nevinovat care se vede brusc nevoit să se lupte cu rechinii întocmai precum bătrînul din povestea lui Hemingway, ăla cu care se tot chinuie scenariul să-l compare (unul din ultimele cadre e cu el pe plajă. get it? bătrînul și marea, duh).

A man’s gotta do what a man’s gotta do, iar Denzel trebuie să ucidă o ceată de ruși malefici, exact așa cum bătrînul lui Hemingway n-a avut încotro și a trebuit să-și apere captura de rechini. Filmul bate cartea, așa că omul nostru are mai mult succes cu exterminarea rechinilor care se scaldă în ape mai… vodcă.

Povestea nu-i chiar atît de abisală pe cît am făcut-o eu să pară, iar filmul e chiar decent, dar explozia aia rizibilă te poate scoate din starea necesară vizionării unui pac-pac serios. După acel fail pirotehnic, un singur lucru mi-a mai trecut prin cap: refrenul “cool guys don’t look at explosions”

Pe bună dreptate și-a primit filmul titlul de Egalizatorul, pentru că s-a căptușit cu atît de multe clișee și teribilisme adrenalinice încît a ajuns să fie pe picior de egalitate cu toate celelalte filme cu împușcături la care te uiți doar pentru că ți-e lene să cauți telecomanda.

Și n-am o problemă cu clișeele specifice shooterelor hollywoodiene, atîta timp cît filmul își dă silință să fie un trend setter în materie de clișee, să aducă ceva nou, un ridicol inedit și nemaivăzut, nu aceleași ingrediente mucegăite regurgitate într-un castron diferit.

Vreau Die Hard, nu Die Hard 5, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Ăsta a fost cam Die Hard 3.
. . .
  . .
    .

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.