Am observat cândva anul trecut că dacă merg la film cât mai devreme (devreme pentru mine, adică ora 13 sau chiar 11:30 atunci când se poate), sunt șanse mari ca în sală să fie lume puțină, deci zgomot mai puțin, deci o experiență cinematografică ceva mai plăcută. Am dat imediat un Like imaginar matineurilor. Chestie care a funcționat de câteva ori până sâmbăta asta, când la vizionarea filmului The Avengers de la ora 13 sala era aproape plină. Ba mai rău, era plină cu copii. Gălăgioși și agitați și cu brațele pline de nachos și popcorn și suc acidulat și întârziați cu mamele lor cu tot și vorbind tot timpul. Noroc că filmul nu a fost genul care să-ți solicite foarte mult capacitățile intelectuale, că altfel mă supăram.
Filmul a siluit din primul weekend topul încasărilor la box office, făcându-l curva lui personală, cu 200 de milioane de dolari strânși în trei zile. Epic din punct de vedere financiar – check. Terenul a fost pregătit minuțios de mai mulți ani de zile încoace, cu mici apariții ale lui Nick Fury (Samuel L. Jackson) înspre finalele filmelor cu super-eroi Marvel (Thor, Captain America, Iron Man), crescând treptat pofta anticipativă a publicului pentru acest American Pie Reunion al superdotaților, numit The Avengers Initiative. Adică Răzbunătorii, pentru dacă tot nu reușesc să salveze pământul de la distrugere, măcar să-l răzbune.
Personal, eu n-am avut mari așteptări de la filmul acesta, nu credeam că voi asista la un alt Dark Knight. Aproape că aș fi fost mulțumit să mă uit la două ore cu Scarlett Johanson fugind în slow-motion. Am zis aproape? Sigur aș fi fost mulțumit. Dar divaghez. Am fost mai mult decât satisfăcut de scenele (epice!) de luptă: Thor vs. Iron Man, Thor vs. Hulk, Black Widow vs. oricine pentru că-i stă atââââât de bine în costumul negru mulat, toți eroii vs. chitaurii invadatori, Hulk vs. un uriaș pește metalic zburător care împrăștie cu bombe și alți luptători zburători și pe care Shrekul ăsta încordat îl biruie cu un singur pumn. Orgasm vizual de proporții epice – check.Nu-mi pot da totuși seama dacă totalul nu face mai puțin decât suma părților, dacă prea multe ingrediente tari nu strică savoarea cockteilului așa cum prea mulți bunătari aroganți strică un show de televiziune (nu spun care :P), dacă cuvântul EPIC cu care este înzestrat tot mai des nu este un acronim pentru Excelent Pentru Incultul Consumerist. Doar testul timpului va putea decide asta.
Nu că Răzbunătorii n-ar fi un film bun, e chiar ok pentru ceea ce se vrea a fi, adică o variantă mult mai lungă a trailerului, un videoclip extins, un photoshoot în care fiecare cadru e atent stilizat, un etern poster mișcător, o bandă desenată virtual de miliarde de pixeli atent încolonați, o explozie de imagini frumoase la fel de efemeră ca un vis cu final fericit. Și tuturor ne place să visăm, nu?
