M-am apucat să citesc Stephen Hawking, mai mult pentru a umple cu ceva consistent vidul lăsat de finalizarea seriei Amurg (cică atunci cînd faci un speech e bine să începi cu o glumă). Și rău am făcut, nu cu gluma de început, cu cititul, pentru că mai nou mă preocupă următoarele: Universul s-a născut din nimic, fără motiv, fără un scop anume și fără să ceară permisiunea nimănui. Spațiul e curbat și timpul nu există fără existența materiei. Gravitația curbează chiar și lumina, asta deși fotonii nu au masă. Cu cît ești mai aproape de o sursă gravitațională, cu atît trece timpul mai lent. Dacă Universul ar fi o bibliotecă, galaxia noastră ar fi cam cît o virgulă  într-una din cărți. Deprimant, nu? Eu zic că da. Toate astea m-au făcut să mă simt infim, inutil, incongruent, irelevant și alte cuvinte care încep cu “i”.

Totul e relativ. Nu doar la nivel astronomic, ci și la nivel uman. Știrile ProTV de la ora 19 au vorbit mai mult despre bătaia încasată de o tipă oarecare decît despre alegerea noului Papă. În decurs de 2 zile de la nefericitul eveniment n-a mai rămas nimeni care să nu simpatizeze într-un fel sau altul cu victima, n-a rămas nimeni care să nu-și fi exprimat părerea. Indignarea a fost la cote atît de ridicate de parcă am fi asistat la primul caz de violență domestică de la Big Bang încoace.

Așa că te poți f*te în ele gaze de șist și exploatări cu cianuri și proteste și petiții atunci cînd o persoană semi-publică apare cu un ochi vînăt sau un dinte știrbit din dragoste ajunsă la stadiul de divergențe ireconciliabile. Să nu mă înțelegeți greșit, femeile n-ar trebui lovite decît poate cu palma peste fund, și doar cînd o cer în mod expres. Eventual cu cîte-o floare din an în paști. Dar asta n-ar trebui să fie știre de interes național. Ce sexobeatu’ meu o face mai importantă pe fătuca asta decît pe celelalte mii de femei care-s abuzate zilnic? Talentul? My ass. Notorietatea? Maybe. Faptul că a sunat presa înainte să sune poliția și că acum cerșește simpatie în cel mai penibil hal? Probabil. Oricum adevărul, ca și timpul, e relativ.

Întrebarea mea e alta. Dacă-i așa cum a zis Carl Sagan, și noi nu suntem decît Universul reflectînd asupra sa, atunci de ce mama quarcului îi pasă atît de mult Universului de soarta unei cîntărețe mediocre? De ce n-a fost cafteala asta doar o altă bifă în cuprinsul știrilor de la 5? De ce nu ne îngrijorează mai degrabă faptul că producătorii de țigări au aranjat și colorat pachetele de slim-uri mentolate astfel încît să-i atragă în special pe minori? Sau că defrișăm pădurile cu inconștiența naivă cu care desenele animate își taie creanga de sub picioare? Sau că soarele o să se stingă în 4 miliarde de ani?
. . .
. .
.