Teacher, leave the kids alone!

Am aflat pe surse (adică am auzit bîrfindu-se) că învățătoarea turbată din Cluj e foarte apreciată de părinții copiilor care poartă în ghiozdănel mai mult de jumătate de creier. Că e normal ca un dascăl să toace psihic copiii atîta timp cît nu-l toacă pe al tău, care-i special și deosebit și mai bun decît toți ceilalți la un loc. Că nu-i corect să pedepsești femeia pentru o singură scăpare, cînd ea a avut tot timpul rezultate bune. Acum au prins-o microfoanele într-o pasă mai proastă. În rest, e pita lui Dumnezeu, dospită la țară, crescută pe vatră și plină de semințe bio.

Ea, de fapt, vrea numai binele copiilor, de aia urlă la ei ca și cum ar fi posedată de spiritul neîmblînzit al unui sergent de instrucție nazist, ca să-i impulsioneze să devină mai buni, mai talentați, mai desăvîrșiți în arta lor. Singurul ei neajuns e că nu se exprimă destul de plastic pentru a fi considerată a fi excentrică.

Avînd în tolba de pedagog insulte nițel mai creative, femeia ar fi fost doar o variantă non-cheală a personajului interpretat de J.K. Simmons în Whiplash. În film, profu’ de muzică aruncă cu tot ce prinde în elevii săi și îi jignește folosind detalii personale, fiind meticulos și original cu insultele lui. Nu se repetă niciodată, nu iartă și nu se abate de la stilul său agresiv, chestie care produce de fiecare rezultatul dorit (mai puțin cînd unul dintre elevii săi se sinucide).

Așa, cu un vocabular de tractorist în rezervă, tanti Monica nu prea are cum să se apere de indignarea virtuoasă a opiniei publice, că nu-i poate spune excentricitate artistică la cascada aia de jigniri ieftine pe care i-a livrat-o copilului. Am auzit insulte mai creative și la fotbaliști! Și la ăia care urlă la fotbaliști, din tribune!

Aveam pretenții din partea ei, că tot se recomandă a fi un profesor de top. Nu zic să aibă mereu sub limbă replici de Dr. House, dar s-o văd că depunde minim de efort. Din ce-am auzit, pînă și Mircea Badea pare un satirist de proporții caragialești prin comparație cu ea.

Să-i spui copilului că nu-i întreg sau că are o jumătate de creier, mie mi se pare lipsit de imaginație. E impersonal, leneș, și denotă o cruntă lipsă de interes. Poți să-i spui copilului că-i nătîng în atîtea feluri inedite și distractive: că-i merge mintea la viteze de CFR, că-i genul de om care mănîncă pîine și la pizza, că-i atît de greu de cap că l-ar da afară chiar și din armată, că-i pupător de moaște, că-i public captiv pentru emisiunile mondene, că e material de Știrile de la ora 5, că are mutră de căpșunar, că votează cu PSD, că părinții lui sînt verișori, că rîde la Trăzniții, că-i fan Becali, că are stofă de șaormist, că dansează pe manele și cînd nu e beat, că n-a trecut încă la ora de vară, că etc.