Tarantino și cadrul portbagaj foarte discret din Django

Cadrul filmat din portbagaj (trunk shot) este unul din trucurile nelipsite pe care Tarantino le folosește în filmele sale. Însă de cînd regizorul s-a maturizat și a scăzut cota de senzațional cinematic din capodoperele sale, înlocuind-o cu subtilități inaccesibile mainstream-ului, acesta apare tot mai discret.

Unul dintre motive poate fi și faptul că folosirea unui portbagaj nu i-a fost permisă de contextul istoric al ultimelor sale filme. Altul ar fi faptul că Tarantino nu face niciodată ceea ce este așteptat de la el. Asta chiar dacă mulți l-ar considera fantastic și excepțional și dacă ar face reclame la detergent cu Magda Catone. Am explicat eu puțin mai pe larg de ce unii au eșuat în a percepe genialitatea ultimului său film, Django Unchained, aici.

Nu l-am observat la prima vizonare, fiind prea entuziasmat ca să mai fiu atent la detalii, dar mai apoi l-am văzut (e aproape de final). Chiar dacă e puțin derivat de la rețeta clasică, scopul e același, de a sugera incapacitatea și neajutorarea în fața dușmanului aflat, cel puțin momentan, în poziție de superioritate, un fel prosternare involuntară, forțată de împrejurări nefaste. 
Asta se întîmplă doar relativ recent, unele din cele anterioare, dacă bine m-ajută memoria, fiind folosite doar din prisma gradului elevat de fainoșag emanat. După cum spune și Jules în Pulp Fiction “I just thought it was some cold-bloodedshit to say to a motherfucker before I popped a cap in his ass”, adică nu avea nevoie de justificări suplimentare. Dar odată cu maturizarea lui QT, eronat percepută de unii drept pussyficare, cadrele primesc și un aport de profunzime, de subînțeles.

Imaginea unui negru torturat de un alt negru în plină perioadă sclavagistă este tocmai ideea de homo hominis lupus pe care Tarantino o are atît de aproape de suflet.

. . .
. .
.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.