Tag Archives: zbor

Fiecare dată e prima dată, când zbori cu români

Operele complete ale lui Shakespeare pot fi reproduse și de o maimuță, dacă distinsa maimuță are destulă cafea și răbdare să tasteze aiurea la o mașină de scris vreme de un infinit, un infinit și un pic de ani. 

Statistic vorbind, așa ceva e perfect posibil, atâta timp cât e vorba de o mașină de scris și nu de un calculator, căci dacă îi dai maimuței un laptop, amărâta se pierde iremediabil prin jungla de fake news, grupuri de macaci sau conturi de OnlyFans ale primatelor care își arată banana în schimbul a câțiva dolari. 

Treaba se poate schimba puțin prin octombrie, când platforma urmează să ejaculeze de pe serverele sale conținutul explicit de piersici și vinete, cu – bănuiesc eu – efecte minime asupra productivității maimuțelor care bat sonete la tastatură și efecte maxime asupra influencerilor care fac un ban cinstit din a decoji diverse fructe sau legume în fața camerei. 

Din punct de vedere statistic, există șanse mai mari de 50% ca într-o clasă de treizeci de copii, doi dintre ei să aibă aceeași zi de naștere. Din alt punct de vedere, tot statistic, sunt șanse de 100% ca aceasă informație să fie falsă, pentru că 1) suntem pe internet și nu poți avea încredere în nimic din ce găsești aici și b) din matematica de liceu nu-mi amintesc nimic în afara zâmbetului perfid al profesorului care-mi zicea mereu “omul optului” și care, ca să nu-mi strice media, s-a grăbit să-mi dea un șase imediat după ce am reușit cumva să iau un zece.

Statistica e uneori contraintuitivă, alteori ridicolă. De exemplu, de fiecare dată când zbor, avionul e plin în proporție de 95% de oameni care zboară pentru prima dată. Această aberație statistică e singura explicație plauzibilă a comportamentului celor 95%, pentru că altfel nu înțeleg de ce se ridică toți în picioare în secunda în care a aterizat avionul, de ce așteaptă deschiderea ușilor înghesuiți pe culoar, în loc să stea frumos pe șezuturile lor, sau de ce sunt atât de nemulțumiți că însoțitorii de zbor ai unei companii străine nu vorbesc limba română.

Dacă ar fi fost la al doilea sau al optulea zbor, oamenii ar fi știut că n-are rost să se grăbească să intre în avion, pentru că oricum pleacă toți deodată, cel mai probabil cu întârziere. Similar, nu are rost să te înghesui să ieși din avion, pentru că oricum mai e de așteptat la autobuzul care te duce la terminal (dacă e), la controlul pașapoartelor (dacă e), sau la preluarea bagajelor (dacă au mai ajuns). 

Nu înțeleg graba celor care merg prima dată cu avionul cu atât mai mult cu cât, în urmă cu câțiva ani, făceau același drum în trei zile, cu autocarul. Acum, la un zbor de trei ore, nu mai au răbdare nici cinci minute în plus și țâșnesc în picioare în timp ce încă se aplaudă aterizarea. Și de ce se grăbesc în asemenea hal să ajungă într-un oraș precum Bacău? Ce-i așa minunat în Bacău de trebuie să te faci că n-ai știut cum funcționează o coadă și te-ai băgat în față cu tot cu mătușa Viorica? Asta deși nu ai Priority Boarding și vocea din boxe tocmai asta a anunțat? O fi emoțiile primului zbor, asta trebuie să fie.

Și nu doar călătorii români îmi confirmă această teorie confirmată empiric. Zilele trecute, un zbor al companiei Tarom a aterizat la Munchen având la bord un pasager care prezentase la îmbarcare un test Covid pozitiv. Singura explicație a faptului că un om bolnav a putut urca în avion cu tot cu dovada că e bolnav e, din nou, una statistică: oamenii care l-au procesat erau la primul zbor. Sau la prima lectură a unui test Covid. Sau prima lectură punct.

Călătorii care au stat în jurul persoanei bolnave au fost reținuți și probabil urmează să fie puși în carantină. Pentru prima dată în istorie, după un zbor de două ore se produce o diferență de fus orar de două săptămâni.

Dacă românii zboară haotic, doar statistica e de vină. Asta rezultă din analiza mea, făcută atât la fața locului, cât și în spatele locului, mai precis al locului 32C, unde a stat o doamnă locvace și teribil de impacientă, care mi-a stat în cap imediat după aterizare și mi-a fost sursă de inspirație pentru acest text. 

Marja de eroare a studiului meu, exact ca în cazul unui sondaj IRES, e undeva pe la 200%. 

Sursa: stripes.com

Ierbosofii (cap.6) – Dacă oamenii ar putea să zboare

Dacă oamenii ar putea să zboare, majoritatea n-ar face-o. Atitudinea lor față de zbor ar fi similară atitudinii pe care mulți o au față de alergat (doar în caz de urgențe) sau înot (doar în timpul vacanțelor în Grecia).

Sigur, ar exista câteva competiții sportive de zbor orientate pe viteză, anduranță sau precizie, dar, per ansamblu, s-ar zbura puțin. Ca pregătire pentru aceste evenimente, s-ar zbura într-o sală special amenajată pentru așa ceva, folosind aparate care te ajută să zbori pe loc, fără să ajungi nicăieri.

La maratoanele de zbor ar câștiga tot etiopienii, pentru că ei au oasele goale pe interior, ca porumbeii.

Din când în când, s-ar organiza maratoane de zbor în scopuri caritabile, la care ar participa corporatiștii ăia care merg de obicei la serviciu pe jos, cu trotineta electrică. Semi-maratoanele ar fi cele în care s-ar semi-zbura, adică s-ar zbura cu picioarele pe pământ, cumva, așa cum fac copiii mici când se dau pe bicicletele alea fără pedale.

În noua sa formă, triatlonul ar fi fugă-zbor-înot. La Exathlon nu s-ar schimba nimic, ar fi la fel de penibil.

Exact așa cum există oameni care iau mașina pentru a parcurge distanțe pe care le pot merge pe jos, ar exista și oameni care ar lua mașina pentru distanțe pe care le-ar putea zbura în câteva minute. Ar spune că e mai ușor și mai rapid cu mașina, că sunt prea obosiți să mai bată din aripi, că e prea frig acolo sus și că au de cărat chestii multe și e aiurea să zbori cu ele în brațe. În plus, mașina e simbol de statut și trebuie văzută. Deci, s-ar sta la fel de mult în trafic.

Dintre cei care ar zbura ocazional, mulți ar face-o în timp ce se joacă pe telefon și s-ar ciocni între ei în aer sau s-ar izbi de geamurile blocurilor mai înalte. Ar deveni crucial ca firele de înaltă tensiune să fie îngropate.

Unii oameni ar zbura doar ca să-și facă nevoile de sus pe casa vecinului ăla enervant care aruncă mereu mizerii în curtea lor sau dă muzica tare sau orice altceva, pentru că sigur face el ceva nașpa, dă-l în mă-sa. Motive să te caci pe casa vecinului se găsesc. Expresia “să te piș în freză” ar putea fi pusă mai ușor în aplicare.

Granițele ar fi mai greu de apărat.

Dronele ar deveni inutile.

Mersul pe apă ar deveni accesibil tuturor.

Am avea o categorie nouă de filme porno: flying fuck.

Copiilor le-ar fi mai ușor să fure corcodușe.

Ar apărea metode noi de sinucidere: căderi controlate, aruncări în fața elicopterului sau a motorului de avion, etc.

S-ar vinde mult mai multe jaluzele și termopane cu preș.

Ai putea să-ți scoți papagalul la plimbare, în lesă.

Baloanele cu heliu ar deveni mai puțin impresionante. La fel și baloanele cu aer cald.

În loc să cerșești, ai putea să aștepți să-ți pice din cer.

Companiile aeriene ar trebui să fie mult mai atente, să nu se agațe pasageri clandestini de roțile sau aripile avioanelor.

Femeile ar purta mai des pantaloni, să nu li se uite obsedații sub fustă când zboară.

Taxi-urile ar arăta complet diferit.

N-ar mai însemna același lucru să spui despre cineva că e aerian.

Iar în România ar ninge mai des. Cu coji de semințe și chiștoace.

 

Sursa foto: deviantart.com