Tag Archives: urs

Nu, hrăniți urșii

Mass-media a făcut pentru manipulare cam ce-a făcut Instagram pentru vanitate. A perfecționat-o. A dus-o într-un plan superior al existenței. A distilat-o într-o esență pură, sublim mirositoare, cu care să te dai ușor pe la încheieturi și pe după urechi și pe care să o porți ca pe un scut olfativ împotriva adevărului.

Una dintre marile minciuni vehiculate în media este cea conform căreia ursul e cel care îi hrănește pe oameni. El, animalul sălbatic, e cel care trebuie le proiecteze banane în gură puilor de om, ca apoi să le cânte despre necesități în timp ce plutesc împăcați pe gârlă în jos.

Propaganda din Cartea Junglei nu se limitează la acest aspect. Aș putea scrie kilometri întregi despre cât de greșit este că maimuțele alea au, ca formă de guvernământ, o monarhie condusă de Regele Louie. Orice biolog amator știu că maimuțele se organizează în sisteme oligarhice. În fine.

Știrea despre fetița care hrănea ursul nu mi s-a părut scandaloasă. În fond, așa trebuie să se întâmple. Doar așa putem înfrânge natura până la ultima ei specie de prădători. Cu mezeluri. Cu felii de parizer, șuncă presată sau salam Victoria.

Am pierdut aiurea mii de ani domesticind lupul și transformându-l dintr-un vârf de lanț trofic într-o jucărie de poșetă care abia respiră pe cont propriu și vânează doar din conserve. Au mai rămas câțiva prin păduri, dar le rezolvăm imediat și pe alea.

Cu urșii putem fi mult mai eficienți. Îi învățăm rapid cu junk food și semi-preparate și, în câțiva ani, n-o să mai știe nici unul să prindă un pește, să dea atacul la un stup sau să fure un coș de picnic din parcul Yellowstone.

Nu ajunge să domesticim animalele sălbatice. Ca să ne demonstrăm dominanța asupra mediului, trebuie să le și umilim. Până acum ne-am descurcat de minune cu circul. Am pus elefanții să danseze, am pus urșii să se dea pe trotinete și am pus leii să sară prin cercuri de foc. Între timp, treaba s-a stricat, deci trebuie să devenim creativi.

Și uite așa apar filmulețe cu unul dintre cei mai mari și mai periculoși prădători de uscat mâncând din mâna unei prepubere. Aștept cu entuziasm și un clip cu o bătrânică dând lături la mistreți, un film în care un sugar trage de urechi un râs și un material despre cât de simplu e procesul de adopție la adăpostul pentru lupii fără stăpân.

Foto: The Jungle Book

Veganii, acești urși panda ai omenirii

Din punct de vedere anatomic, ursul panda e un carnivor. Are canini pe care evoluția i-a proiectat pentru sfâșiatul cărnii și un sistem digestiv care scapă un “ce căcat e asta” de fiecare dată când i se servesc snopi de frunze de bambus, care au valori nutriționale pentru calcularea cărora trebuie să fii foarte bun la fracții.

Bambusul e atât de puțin hrănitor încât urșii trebuie să mănânce aproape constant. Hibernarea iese din discuție, pentru că nu poți pune deoparte grăsimi doar ronțăind frunze și tulpini ațoase. Schimbatul teritoriului e la fel de dificil, pentru că în restul Chinei nu prea crește bambus, doar plastic colorat, adidași care se strică după două purtări și telefoane smart.

Din cauza dietei sărace în exact chestiile care ar trebui să-i țină în viață, urșii panda sunt atât de apatici încât nici să se fută nu le vine. Trebuie să intervină cercetătorii cu muzică RnB și lumânări parfumate ca să-i convingă să se sexeze și să mai amâne cu un pui sau doi momentul inevitabil al extincției.

Femela de urs panda e în călduri doar două zile pe an, deci dacă o prinde o durere de cap în acea scurtă “fereastră de fertilizare” sau dacă masculul a făcut ceva tâmpenie fix înainte de ziua ovulației și a supărat-o, cuplul ursin poate să spună adio banilor pe care voia să-i strângă la botez.

Spre deosebire de vegani, pentru că aici am vrut să ajung, la paralela dintre urși panda și vegani, urșii panda nu știu să-ți explice pe un ton condescendent de ce se încăpățânează să mânânce un singur tip de plantă, care crește într-un singur loc de pe glob, și e doar puțin mai hrănitoare decât cartonul.

Asta e singura diferență dintre urși panda și vegani, care și ei sunt construiți ca niște omnivori, dar insistă să mănânce doar vegetabile care au sucombat din cauze naturale. În rest, veganii sunt leiți urșilor panda. Reacția unui om care consumă carne când întâlnește un vegan e aceeași ca la vederea unui urs panda: wow, ce simpatic!

În viitorul apropiat, din păcate, veganii se vor confrunta cu aceleași probleme ca urșii panda – vor fi tot mai puțini. Din moment ce veganii nu beneficiază de hormonii din pui, ăia care declanșează menstruația la fetițe pe la 8-9 ani și le ajută să fie pregătite pentru o sarcină mult mai devreme decât pe cele care nu consumă carne, veganii vor avea un spor de natalitate scăzut. Asta înseamnă mai puțini vegani la suta de carnivori. Să ne bucurăm de ei cât mai putem.