Conștient că n-am să întrec niciodată în popularitate alpaca polițistului de internetieră, Godină, încerc să-mi sap o altă nișă în cernoziomul online-ului românesc și profit de faptul că Radu Paraschivescu nu mai are emisiune, precum și de retragerea tactică a lui Pleșu, pentru a-mi lansa rubrica de critică de carte. Dan C. Mihăilescu, păzea că vin!

Din start, aș dori să spun despre “Sfârșitul competenței” al lui Tom Nichols că e genul de volum al cărui format necesită două mâini pentru lecturare, motiv pentru care Tibi nu mă poate mângâia pe spate în timp ce citește. Un mare punct în minus. Coperta are un aspect sărăcăcios, de manual de liceu, astfel că nici n-am insistat să o ronțăi. De departe, cea mai bună copertă pe care am mâncat-o până acum a fost Homo Deus, a lui Noah Yuval Harari. Așa, ca fapt divers.

Din paginile pe care am apucat să le zgârii cu gheruțele, pare o carte interesantă, pentru că diseacă motivele pentru care experții și-au pierdut din autoritate în ultima vreme (spoiler: internetul e de vină și pentru asta).

Expunerea la informații în era tehnologiei alimentează un egalitarism intelectual narcisist și orientat greșit, care afectează negativ orice tip de dezbatere.

Tom Nichols – Sfârșitul competenței

Acest citat m-a uns efectiv pe locul în care aș fi avut sufletul, dacă nu aș fi fost un animal. Rezonez pe deplin cu el, căci nici eu nu pot dezbate nimic cu Tibi, care crede că le știe pe toate doar pentru că poartă ochelari și a văzut un episod din Cesar, dresorul de câini la televizor, și care insistă să mă combată pe subiectul sexării animalelor de pluș deși nu are experiență nici practică, nici teoretică în domeniu, în timp ce eu sunt un expert cu sute de ore de sexat plușuri sub centură. Get it? Sub centură 🙂 Asta e pentru voi, că eu nu port pantaloni, deci n-am nevoie de curea.

În timp ce lătram voios orice sunet venit de afară, l-am surprins pe Tibi subliniind anumite pasaje din carte, ceea ce e întotdeauna un indiciu bun privind calitatea acesteia. A marcat cu galben (dar nu în sensul în care marchez eu cu galben chestii) pasajul în care scrie că societatea noastră avansată se scindează în insule de incoerență din cauză că ne pierdem încrederea în experți. Iar cei care fac asta cel mai aprig nu sunt oamenii cu pregătire intelectuală șubredă, ci chiar cei educați, cei care sunt suficient de educați încât să creadă că au pregătirea necesară pentru a contesta cunoașterea tradițională. Medicală, de exemplu. Printr-o ironie contraintuitivă, părinții cu studii superioare iau de fapt decizii mai proaste decât cei cu mai puțină școală.

Încă o treabă cu care pot să mă identific. Deși Tibi știe că vaccinul pentru tusea de canisă mă face să strănut, tot insistă să mă ducă la neneorocitul ăla de veterniar să îmi vâre nenorocita aia de seringă în nas.

Subiectul este unul greu și dezbaterea, una complexă, dar, pentru că am acces la internet și cel puțin o platformă pe care să mă exprim (site pentru povești, Insta pentru poze, Facebook pentru lătrat în scris), pot să am păreri despre carte și să pretind să fiu luat în serios și tratat egal cu expertul care a scris-o. Și asta e problema. Egalitatea în drepturi ajunge să fie echivalată cu egalitatea în competențe.

Doar pentru că ai dreptul la o opinie, nu înseamnă că opinia ta e egală cu cea a expertului, Tiberiu. Deci mai ușor cu părerile aiuristice despre efectele negative ale sexului cu girafa de pluș, că habar nu ai despre ce vorbești. Eu sunt expertul, nu tu. Și, pe deasupra, o și iubesc. Pe deasupra și pe la spate.

Semnat: Dobby Dobbyczky al III-lea, zis și Snoop Dobby Dog