În sediul central al celor ce conduc planeta din umbră, spune-le masoni, iluminați, reptilieni, evrei, bilderbergi, spune-le cum vrei că tot nu vei avea dreptate, ei bine, acolo în sediul lor, într-o sală de ședințe înghesuită, întunecată, în care aerul e saturat de un fum de țigară acru și înecăcios, pentru că evident că la ei se fumează în spații închise și evident că oamenii de calibrul acela nu fumează mentoale slim, acolo, în subteranele pământului și ale cunoașterii umane, acolo se ține acum, în timp ce noi dăm like-uri la glumițe despre hârtie igienică și sfârșitul lumii pe internet, o ședință de maximă urgență.

Românii – culmea! – au descoperit trenurile cu care s-a transportat coronavirusul și acum iau măsuri drastice împotriva răspândirii lui. Greșeala e a lor, a conducătorilor supremi, pentru că au pus numele virusului direct pe vagoane, dar acum nu e momentul să arătăm cu degetul către vinovați. E momentul să se acționeze țintit.

Cumva, e de înțeles lauda lor. După ce petreci atât de mult timp într-un anonimat ermetic, îți vine să faci puțin branding și să-ți afișezi numele pe o firmă luminoasă, chiar dacă e doar numele unui virus clocit de tine în laboratoarele secrete din Wuhan.

Reacția promptă a românilor e analizată și întoarsă pe toate părțile de Departamentul de Intervenții Rapide pentru Reducerea Populațiilor Umane, unul dintre multele departamente ale Celor ce Decid. Distanțarea socială și limitarea interacțiunilor dintre români s-ar putea să le încurce grav planurile. Succesul operațiunii depinde de păstrarea obiceiurilor tradiționale, de ieșitul la piață, de statul la coadă la o distanță ce sfidează conceptul de spațiu personal, de atingerile lungi și pupatul pe ambii obraji, de spălatul sporadic pe mâini și de igiena relativ aproximativă.

Se aruncă cu idei care mai care mai fanteziste. Se activează protocoale antice doar pentru a se dezactiva în secunda doi, când unul dintre cei prezenți ține să reamintească participanților că “la români ca la nimenea” și că graficele, analizele și prognozele bazate extrapolări statistice nu funcționează în cazul celui mai viteaz și mai treaz dintre popoare.

Se sugerează suplimentarea supermarketurilor cu tigăi, pentru că nimic nu-i face pe români să se înfigă unii în alții mai eficient decât o promoție de cel puțin 15% la niște produse non-esențiale. Se propun proceduri care să agite subliminal poporul, la nivel de mândrie patriotică, pentru a se stârni un recul ideologic față de măsurile de siguranță indicate de celelalte țări, cele care au căzut deja în fața asaltului epidemiologic al celor ce vor să curețe de planeta de exact oamenii de care depind pentru a-și păstra bogăția și privilegiile.

Un domn ale cărui trăsături nu se remarcă prin absolut nimic, perfect anonim după vorbă, după port, își strivește frustrat țigareta într-o farfuriuță ce ține loc de scrumieră. Se ridică încet și, fără a-și anunța intențiile, lovește cu ambii pumni în masa de tablă în jurul căreia s-au adunat în pripă unele dintre cele mai influente persoane pe care le-a găzduit vreodată planeta.

– Futu-i maica mă-sii de treabă! Nu se poate așa ceva, domnilor! Și doamnă, se corectează el rapid. Totul decurgea conform planului până când acea mătușă a dat share pozei cu marfarul nostru de contaminare terestră. Apoi, totul s-a dus dracului când poza a apărut pe un grup de mămici, de unde o casnică a distribuit-o pe Whatsapp. Cum se poate așa ceva? Nu permit un asemenea amatorism! Am reușit să nu lăsăm nici o dovadă concretă a existenței noatre timp de sute de ani, i-am stropit în cap cu chemtrail-uri, i-am albit la dinți cu fluorul din apă, i-am manipulat prin cântece pop și prin TikTok-uri și acum riscăm să pierdem tot din cauza unei fucking mătuși care are un cont de Facebook cu nici două sute de prieteni? De unde are poza? De unde știe de noi? De ce mai trăiește?

Domnul a cărui o față o uiți imediat după ce ai întrerupt contactul vizual cu ea se așterne vlăguit înapoi în scaun. Colegii de ședință îl privesc scurt, transmițând prin lipsa gesturilor imposibilitatea de a-i răspunde la întrebări. Atmosfera e tensionată, ca atunci când profesorul întreabă elevii dacă mai sunt întrebări și elevii nu au întrebări, dar profesorul continuă să prelugească cringe-ul și refuză să treacă mai departe cu lecția.

Cu mișcări lente, de parcă le-ar face pe sub apă, un tip uscățiv își scoate din buzunarul sacoului un pachet de țigări. Îl bate de masă, îl învârte între degete, îl mai scutură puțin și, într-un final, îl desface pentru a scoate din el o țigară pe care și-o atârnă cumva doar de buza de jos. Fără succes și fără să se sinchisească de privirile scormonitoare ale celorlați, își caută bricheta prin toate locurile prin care ai putea să ții o brichetă. Primește un foc de la doamna de lângă el, mulțămește frumos, adică mulțumește într-o manieră specifică exclusiv bărbaților care au fost crescuți bine de mamele lor, și risipește tăcerea cu voce în care aproape că poți desluși vechi cicatrici.

– Soluția, domnilor, și doamnă, e destul de simplă. Recunosc, românii s-au comportat mai bine decât au estimat analiștii noștri. Unii și-au suspendat afacerile, alții au știut să stea în casă și să reducă contactul cu oameni și suprafețe, mulți au refuzat să se lase pradă panicii. Au fost și destui care, vorba aceea, s-au haladit, dar ei sunt mai degrabă excepțiile. Ăăă, “a te haladi” e o expresie cvasiintraductibilă, vă explic eu mai târziu. Dar eu îi cunosc de mult pe români. Sunt unul dintre ei. Știu cum gândesc, știu ce le lipsește cel mai mult și știu cum să le satisfac această lipsă. O să îmi pun oamenii în mișcare și, în câteva zile, coronavirusul va reveni în forță. Nu mă credeți?

– Ba da, spun toți cu voci neconvingătoare.

Cel ce vorbise mai devreme, domnul cu pumnii, întreabă sfios:

– Dar cine, mai exact, sunt oamenii tăi? Cine sunt cei ce pot asigura o evoluție lină a infecției? Cine poate alimenta discret nesupunerea civică?

Expirând lung fumul, omul răspunde:

– Preoții, evident.

Foto: snopes.com