Tag Archives: super eroi

Salvamicul

Există multe tipuri de eroi și nu toți poartă pelerine și chiloți peste colanți din supraelastic. Majoritatea poartă sacouri, cămăși albe, paltoane sau alte haine de adulți. Mulți dintre ei sunt eroi anonimi, eroi fără nume și fără blazon. Sunt eroi fără acoperire națională, eroi doar pentru cei câțiva din jurul lor. Sunt eroi care lucrează zeci de ani doar pentru a le oferi copiilor lor un viitor mai bun, sub forma unui iPhone nou. Sunt eroi care fac sacrificii de care nu o să citești niciodată în reviste. Sunt eroi ale căror fapte nu inspiră nici filme, nici reportaje, nici măcar o postare pe rețelele de socializare. Nici măcar un hashtag! Sunt eroi personali, eroi de proximitate, eroi care nu-și manifestă public eroismul, consumându-l doar în familie și printre prieteni.

Apoi, există eroi comunitari. Eroi care fac bine într-un perimetru mai extins. EMM-uri, adică eroi mici și mijlocii, care țin societatea în spinare. Eroi locali. Eroi specializați, de nișă. Eroi care și-au găsit chemarea și i-au răspuns ignorând orice ambiție personală și orice egoism, oricât de justificat. Sunt eroi fără superputeri, oameni simpli pe care dorința de mai bine îi animă să mute munți și să zboare, metaforic desigur, peste orice obstacol. Sunt eroi mai puțin evidenți, dar totuși relativ vizibili. Eroi de care auzi doar dacă ai de-a face direct cu ei dacă cineva care a avut de-a face cu ei îți povestește despre ei într-un podcast. Sunt eroi cu acoperire media bunuță, chiar dacă eroicul nu ar trebui să aibă grade de comparație.

În final, există EL. Unicul. Alesul. Deosebitul. Eroul pe care îl vrei, dar și cel de care ai nevoie. Cel care-i include pe toți ceilalți și îi și întrece. Eroul la care nici nu te poți gândi fără majuscule. Grătaragiul Generos. Mânuitorul Focului de Cărbuni. Prăjitorul din Oz. Sfârâitorul Suprem. SALVAMICUL.

Oriunde un mic stă să pice în jar, Salvamicul se aruncă în acțiune și, cu mâinile goale, așează micul într-o poziție sigură, în unghi drept față tijele grătarului, la foc numai bun. Oriunde o bucată de carne riscă să fie cuprinsă de flăcări, fie ea carne de porc, de pasăre, mic, frigăruie sau cârnăcior, acolo apare în ultima clipă Salvamicul, pentru a stropi focul cu puțină bere și pentru a se asigura că flăcările flămânde nu ard carnea. Oriunde un mic riscă să fie mâncat așa gol, fără nimic, Salvamicul intervine în forță cu jeturile lui muștăroase, unul cu hrean și unul simplu, de masă.

Eroul național, salvatorul ieșirilor la iarbă verde, protectorul tuturor cărnurilor tocate și netocate, al feliilor de dovlecei și al ciupercilor umplute cu brânză de burduf, Salvamicul a apărut pentru că era nevoie de el. Uneori e atât de simplu. Ceri și ți se dă. Faci un foc și prăjești o carne. Universul a văzut un vid de grătare și, având oroare de el, a conspirat întru nașterea Salvamicului, forțând o fluctuație cuantică a neantului să-l scuipe în existență și astfel salvând de la pieire milioane – poate chiar miliarde – de mici, cefe, cârnați și pulpe de pui.

Destui eroi se nasc prin chinuri groaznice, suferind mutații din cauza razelor theta, mușcați de căpușe radioactive sau scăpați într-un cazan cu țuică în pruncie și devenind astfel aproape invincibili, dar nu și el. Pardon, EL. Salvamicul a apărut de nicăieri, ca o manifestare concretă a voinței nerostite a milioane de români ale căror grătare își ratau constant destinul, arzând micii, umplându-i cu cenușă sau lăsându-i cruzi pe interior și arși pe dinafară.

Născut din concubinajul sărăciei cu aroganța, undeva în spatele unei perdele de fum care provoacă instantaneu ploaie în gură, Salvamicul e campionul claselor muncitoare, e patriarhul consumatorului nehalit, e MVP-ul meselor în aer liber, fie ele la pădure, lângă un fir de apă sau într-un loc oarecare de pe marginea șoselei. Salvamicul nu iartă nici o bucățică de carne, nu pierde nici un mic, nu irosește nici o firmitură de jăratec și nu-și pierde vremea cu salate. Aia e treabă de femei. Salvamicul e optimizatorul experienței grătărești, e perfecțiunea perpelirii întruchipată, e arhitectul culinar absolut, e alpha și omega, e sarea și piperul și puțin bicarbonat, pentru volum.

Așa cum lui Dumnezeu i se dedică duminica, și tot atunci i se fac cele mai multe rugăminți, Salvamicului i s-a închinat ziua de 1 mai, zi sfântă în care i se aduc nenumărate ofrande pe grătarul credinței și zi în care i se solicită cel mai des intervenția. Căci deși poate părea o sarcină ușoară, grătăritul nu e atât de simplu cum pare și nu puține au fost ocaziile în care, fără aportul Salvamicului, kilograme întregi de carne s-ar fi prăjit prost și s-ar fi aruncat câinilor, înspre eterna mâhnire a celor care le-au cumpărat degeaba, plătind pentru ele cu sudoarea frunții. Sau cu cardul Revolut.

Ca un adevărat erou ce se dedică în totalitate misiunii sale, Salvamicul își păstrează secretă adevărata identitate. Asta, dacă are una. E posibil ca salvarea micilor și ocrotirea focurilor din vetrele de cărămidă refractară să-i înglobeze întregul ethos într-un simbol suculent reprezentând un pumn de carne tocată, prăjită la foc și pusă pe o farfurie de unică folosință lângă o bucată de pâine și un polonic de muștar apos. E posibl ca el să nu fie nimic altceva decât un divin ajutor de bucătar, un potențator al talentelor fiecăruia dintre noi, un memento al faptului că Universul ne ajută mai abitir atunci când ne ajutăm singuri și ne facem singuri focul și ne tocăm singuri carnea.

E posibil ca oricare dintre noi să fie Salvamicul. Cu certitudine, văzându-l în acțiune și urmărindu-i dăruirea cu care se îngrijește ca până și cel mai neînsemnat mititel să se facă bine pe toate părțile, ne transformăm involuntar cu toții – cu mic, cu mare – într-un Salvamic. E posibil ca niciunul dintre noi să nu fie Salvamicul, acesta fiind o entitate ce transcende orice etichetare, orice rețetă și orice termen de valabilitate. Orice e posibil. Atâta timp cât nu plouă. Dacă plouă, nici măcar Salvamicul nu ne mai poate ajuta.

Dobby Talk: O super-carte cu super-eroi și super-dușmani

Uneori, tind să cred că super-puterea stăpânului meu e să mă ignore. Pot să irosesc zeci de minute încercând să-l conving printr-o suită de mârâieli succinte că e mai sănătos să-mi arunce mingea prin casă, iar eu să fug după ea și apoi să nu i-o mai aduc înapoi, decât să stea țeapăn pe spate, ca statuia lui Saddam, citind despre chestii care nu există, că nu rezolv nimic. Tipul e complet absorbit de cărticelele lui. Complet nesănătos.

Azi, fiind sămbâtâ, nu i-am dat trezirea la șase și jumătate, ca de obicei. Am fost generos și l-am lăsat să se lăfăie în pat până aproape de șapte. Chiar și așa, imediat după ce s-a trezit, a început să citească o carte despre Răzbunători. Exact, Tibi a găsit cel mai plicticos mod de a se bucura de aventurile unor eroi de benzi desenate – fără desene. E ca și cum cineva ți-ar explica o melodie printr-o pictură. E ca și cum cineva ți-ar rezuma un film printr-un tort cu frișcă. Înțelegeți voi absurdul situației, că sunteți oameni bine dresați.

Din câte am putut observa în timp ce mă lingeam acolo jos, Everybody wants to rule the world, de Dan Abnett, extinde universul super-eroilor Marvel cu aventuri noi. Îl avem pe Thor, zeul nordic al tunetului, care se luptă cu demonul magic Dormammu într-o altă dimensiune. Îl avem pe Iron Man, adică pe Tony Stark într-un costum robotic ultra avansat, care se luptă cu inteligența artificială Ultron ce vrea să distrugă lumea. Îi mai avem pe super soldatul Captain America și pe Hulk, monstrul verde aproape indestructibil, care și ei, separat, salvează lumea fiind super în felurile lor speciale și incredibile. Și apoi o avem pe Văduva Neagră, a cărei super putere e că arată super bine în haine mulate, care salvează lumea la o scară mai mică, împușcând și lovind cu piciorul niște cercetători malefici. Și fiind ajutată de tipul cu arcul, căci nu s-ar fi descurcat singurică.

Sincer, nu înțeleg de ce își pierde Tibi vremea citind despre super-eroi fictivi când el are super-puteri reale, cel puțin la fel de interesante. De exemplu, Tibi poate zbura. Doar de vreo două ori pe an, și doar low-cost, dar totuși, e impresionant. Mai are și super-puterea de a își da seama, doar privind o persoană, dacă aceasta e grasă sau nu. Și mai are și abilitatea, că nu e chiar putere, de a-și păta cu mâncare toate hainele. Nu știu de ce o face. Camuflaj olfactiv, presupun. Acum, de fiecare dată când simt miros de tocănița, mă gândesc la Tibi.

Eu, pe partea de super-puteri, stau la fel de bine. Am super-auz și super-miros. Chiar și în somn aud dacă se deschide ușa de la frigider și pot să fiu acolo, cerșind din ochi mâncare, în mai puțin de două secunde. De miros nu mai zic, toți câinii avem nasul super-dezvoltat, deci dacă ne vezi amușinând mai intens prohabul cuiva, e semn că se întâmplă ceva acolo și e nevoie de investigații amănunțite. Sau de un duș.

Dar nu mai insist cu super-puterile, că dacă se află că toți câinii putem detecta cancerul, pietrele la rinichi și bolile venerice de la un metru distanță o să ne pună oamenii la lucru și mulți dintre noi nu suntem făcuți pentru job-uri full-time. Mopșii și buldogii francezi, de exemplu, nu sunt făcuți nici măcar pentru respirat bine.

Aveam chef de joacă și m-am suit cu picioarele peste cartea lui Tibi, sperând să-l conving să o lase jos cu argumente logice și cu anusul foarte aproape de nasul lui. Atunci mi-au trecut ochii peste un pasaj despre Căpitanul America. Primul Răzbunător se bătea cu o gașcă de rău-făcători și asta m-a făcut să mă întreb de ce nu prea auzi să existe și bun-făcători. În fine. Un rău-făcător a început să tragă cu pistolul în Căpitan, dar super-eroul avea super-scutul la el, un scut care, conform autorului, a început să vibreze sub impactul gloanțelor. Și aici mi s-a luat de tot de cartea asta. Toată lumea știe că scutul e făcut din vibranium wakandan, metal care absoarbe toate vibrațiile. Gafă majoră, zic eu, să nu știi nici măcar atât despre Steve Rogers aka Captain America.

Am lăsat naibii cartea și m-am dus la coșul meu cu jucării, din care nu mi-a plăcut niciuna, așa că m-am culcat. Pardon, m-am super-culcat.

Semnat: Dobby Dobbyczky al III-lea, zis și The DobFather