Mergeam azi pe stradă evitând contactul vizual cu oamenii și, de nicăieri, îmi sare în ochi un afiș cu mutra chelios-pletoasă a lui Hrușcă. Brusc, mă cuprinde un sentiment de confuzie. De obicei, când văd astfel de afișe e mai frig afară. E un alt anotimp. Hrușcă e incompatibil temporar cu ghioceii și zambilele.

Ștefan Hrușcă, la fel ca Moș Crăciun, face vizite în România doar în luna decembrie. În martie, afișele cu el sunt deja sub un strat gros de Tudor Gheorghe și petreceri de Sf. Valentin. Există un circuit precis al afișelor în natura urbană.

Ceva s-a schimbat, mă gândesc. Simt un dezechilibru în Forță. De ce cântă Hrușcă în luna aprilie? De ce cântă folk? De ce cântă punct? Dar asta e o întrebare prea complexă ca să intru în ea acum. Ce s-a întâmplat? Probabil că e o chestiune de bani. Dar de ce nu mai are Hrușcă bani? Ce s-a întâmplat în ultima vreme în Canada de i s-au diminuat veniturile.

Păi… anul trecut, în Canada s-a legalizat drogul marijuana. Dacă Hrușcă a fost afectat financiar de legalizarea ierbii, înseamnă că – și acesta e singurul traseu logic pe care se poate continua raționamentul – înseamnă că Hrușcă era dealer de iarbă. De asta își permitea să lucreze doar puțin, de sărbători.

Cu marijuana legalizată, lui Hrușcă i-au secat veniturile. Înainte era mai simplu: în luna decembrie venea în țară să cânte despre “cetina tot verde”, iar în restul anului se ocupa cu distribuția unui alt tip de verde. Tot umbla din casă-n casă, vorba colindului, dar cu grame în loc de colăcei. Umbla-n sus și umbla-n jos, bong, bong, să-nălțăm. Să se facă jointu’ gros, bong, bong, să fumăm.

Acum, trebuie să facă bani altfel. Trebuie să cânte mai des. Trebuie să sufle praful de pe niște piese folk și să se abțină de la ler. Tranziția nu e foarte dificilă; a trecut de la muguri și frunze la Un copac cu flori. Nivelul de pricepere pentru a face oricare din aceste două chestii e tot pe acolo, undeva pe la firul ierbii.