Tag Archives: sărăcie

Tot ce vrei să știi despre Apple Pay, dar ești prea sărac să întrebi

Ca un naiv, eu credeam că “apple pay” e ceea ce faci la aprozar după ce ți-ai ales merele și le-ai pus în săculețul ăla cu roți cu care se iese la piață. Dar nu. Firma care tocmai a scos pe piața un monitor căruia trebuie să-i cumperi separat suportul are soluția perfectă și pentru felul în care plătești toate prostiile de care n-ai nevoie. Cash-ul, se știe demult, e doar pentru droguri.

Apple Pay e un mod nou de a plăti cu telefonul, cel vechi constând în a-ți lăsa telefonul amanet. Serviciul funcționează acum și în România, ceea ce era cumva de așteptat întrucât la noi întotdeauna au lucrat bine serviciile.

Felul în care funcționează e irelevant dacă nu ai iPhone, așa că nu intru în detalii. Ideea e că plătești cu cardul, dar prin telefon. Pentru că exact asta îi lipsea până acum cardului, posibilitatea de a i se descărca bateria în trei ore din cauză că te-ai rătăcit printre pozele cu bikini de pe instagram.

Are careva un încărcător de iPhone? Mi s-a descărcat portofelul…

viitorul sună bine

Anunțul a generat un tsunami de entuziasm printre cei care au lichiditățile blocate în dezvoltări imobiliare (meșterii care-ți fac casa nu prea umblă cu POS-ul la ei), dar și printre cei cărora plătitul cu cardul contactless li se pare exagerat de elaborat (până scoți portofelul din buzunar sau poșetă… până scoți cardul din portofel… până miști cardul peste aparat… pffff…). E mai ușor să plătești cu telefonul care oricum e tot timpul în mână.

Conform celor mai recente estimări, plata prin Apple Pay va scurtă cu cel puțin 15% timpul petrecut la coadă la împinge-tava. Se poate afirma cu lejeritate, deci, că e un serviciu care face toți banii. Să dispară.

Conspirația din spatele muzicii populare

Muzica populară. O știm cu toții. Am auzit-o cel puțin o dată răsunând din boxe prăfuite la birtul satului, făcându-și loc cu greu prin fumul de mici de la zilele orașului sau reverberând discret din televizorul bunicilor, ăla micuț care tot timpul pare să meargă ori pe Etno TV, ori pe Taraf.

Legenda spune că acest tip de muzică simplă și repetitivă și-a primit numele de “populară” pentru că e pe placul poporului, fiind apreciată de o masă vastă de oameni. Adevărul este că ea a fost inventată de către oamenii extrem de bogați pentru a influența subconștienul părții sărace a populației prin versuri ușor memorabile, astfel încât aceștia să-și accepte mai ușor condiția de pauperi controlați.

Se știe, bogații nu rămân bogați decât având la dispoziție o populație ușor manevrabilă, pe care să o mâne ca pe o turmă de vite și pe care să o exploateze pe termen cât mai lung. Muzica populară prezintă o colecție aparent infintă de piese ce au în principiu același fond instrumental rudimental, versuri puține și mesaje simple, care se repetă obsesiv cu scopul de a inculca ascultătorului o anume idee.

Ideea de bază pe care o transmite mai nou muzica populară este că oamenii bogați se confruntă cu aceleași probleme ca cei săraci. Acest lucru este rușinos de neadevărat. E chiar scandalos să emiți o astfel de presupunere. Dar totul face parte din conspirație și are un rost.

Pentru a-și păstra avantajele, statutul și averile intacte, bogații trebuie să-i descurajeze cumva pe ceilalți oameni să încerce să fie ca ei. Să elimine concurența, cum ar veni. Astfel că îi pun pe “artiștii populari” și pe “lăutari” să compună astfel de refrene:

Nici bogații, nici săracii / Nu trăiesc de două ori. 

Nu se duc în rai cu sacii / Nici cu carul tras de boi.

(De-ar ști cucul să vorbească – Lucian Drăgan)

Mesajul reducționist al acestei piese este dureros de suspect. Forțează din rime o paralelă fantezistă între durata de viață a oamenilor, aproximativ egală pentru toți membrii unei populații de pe un teritoriu anume, cu situația financiară a oamenilor aparținând aceleași populații. Piesa sugerează că, doar pentru că toți mor oamenii la un moment dat, nu mai contează confortul în care trăiesc. Absurd!

Argumentul e fals și ușor demontabil. Însă, grație ritmului arhicunoscut, prezent în majoritatea melodiilor de acest gen, ritm care îți intră subliminal în cap și, prin repetare obsesivă, dobândește un rang de constantă universală, un fundal muzical pe care se aștern doar adevăruri banale, mesajul prinde o coajă de veridicitate, ajungând să fie asimilat de o mare parte a populației.

Prin rime ușurele și un instrumental ce variază prea puțin, în mentalul colectiv se încetățenește treptat ideea că îmbogățirea nu aduce un plus de confort. Un alt exemplu în direcția asta vine de la Mirela Petrean, prin intermediul piesei “Cu ce m-am ales în viață?”:

Când ai dragoste, n-ai bani / Când ai bani ai și dușmani /

Oare ce-i pe primul loc în viață?

Aceste versuri insinuează că îmbogățirea este de evitat pe motiv că poate stârni invidia altora. De parcă fericirea ta personală ar fi influențată de trăirile interioare ale unor necunoscuți. Per ansablu, tonul nihilist al piesei, prin care artistul se întreabă retoric care ar trebui să fie prioritățile oamenilor, este unul pozitiv, antimaterialist, ba chiar hedonist pe alocuri, însă trasează în mod eronat o linie de cauzalitate între bani și dușmani. Atenție, corelația nu implică cauzalitate! Numărul de dușmani nu este proporțional cu averea.

În mod sigur, ceva e putred la mijloc. Genul acesta de propagandă muzicală, deși e prezent tot timpul, tinde să ia amploare o dată la doi, trei ani. Cea mai recentă piesă muzicală ce dorește să pună frână dorințelor de îmbogățire a oamenilor are următorul refren:

Că bogat îi greu / și sărac îi rău. 

Nici nu știi cum îi mai bine / că la tăți ni-i greu.

(Bună ziua, Doamne ajută – Valeria și Traian Ilea, mai nou și Andra)

Estomparea graniței dintre sărăcie și bogăție, amândouă fiind considerate în aceste versuri la fel de dezagreabile, nu poate fi susținută logic decât dacă accepți că în spatele versurilor lucrează niște interese ascunse. Cineva încearcă să ne convingă că nu are rost să fii bogat pentru că bogăția vine cu propriul ei set de probleme.

Cântecul nu spune, însă, că problemele bogaților sunt ușor diferite de cele ale săracilor. În timp ce săracii au probleme legate de insuficiența mâncării sau imposibilitatea de a oferi o educație copiilor, bogații își fac probleme despre locul în care vor schia la vară (iarna poate schia orice sărac) sau despre hotelul la care își vor lăsa câinele când vor pleca în city break în Dubai.

În general, ar trebui să știi că e mai bine să fii bogat. E mai bine să mănânci brânză cu mucegai decât brânză mucegăită. Distincția pare una fină, dar, în fapt, e enormă.

Sunt prea multe cântece care deplâng complicațiile bogăției pentru ca totul să fie o coincidență. Așadar, singura concluzie care se poate trage este că există o conspirație națională care acționează prin intermediul artiștilor populari pentru a convinge populația să rămână săracă.

Rezolvarea e simplă: nu mai ascultați muzică populară, pentru că vă spală creierele.

Cele 5 obiceiuri sănătoase ale oamenilor săraci, dar fericiți

Rutina, bat-o proverbiala vină, e nevoită să îndure povara sisifică a unei nefericite faime. Sensul ei peiorativ, devenit deja cvasi-implicit, e greu de spulberat. Agent al plafonării și impresar al plictisului, rutina și-a dobîndit în timp un aer de cartier rău famat al comportamentului uman.

Moralitatea neutră a rutinei pare a fi desconsiderată de metehnele moderne. Acum, cînd variația, viteza și aleatoriul au căpătat parfum de virtute, rutina defilează într-un penaj de rățușcă urîtă. Conform basmului, tot ce-i trebuie acestei rățuști pentru a se transforma într-o splendidă lebădă e îngrijirea corectă și corespunzătoare (și hrana sub formă de grăunțe).

Rutina e o unealtă, una ce poate fi folosită atît pentru binele sinelui, cît și pentru vătămarea acestuia. Lecțiile de viață, deprinderile sănătoase și învățămintele doldora de înțelepciune pot fi derivate și din repetitivitatea banală a cotidianului. Și sînt cu atît mai înălțătoare venind din partea unor săraci. Nu te-ai aștepta ca niște oameni sărmani, care nu au nici după ce să bea apă murdară dintr-o baltă, să aibă ceva de oferit, dar te-ai înșela.

Săracii pot fi un izvor nesecat de inspirație din care să-ți ostoiești setea motivațională. Nu toți săracii, desigur, pentru că majoritatea-s niște mîhniți cărora doar chirăitul mațelor le acoperă discursul complet neinteresant, doar unii dintre ei. Mă refer la cei fericiți. Cei care, întîmplător, au anumite obiceiuri de la care nu se abat. Iată cîteva dintre ele:

1. Micul dejun e sfînt. Nu degeaba i se spune cea mai importantă masă a zilei. Oamenii săraci, dar fericiți nu își încep ziua fără acesta, imprimîndu-i o însemnătate ritualică. Chiar și atunci cînd micul dejun constă în cîțiva biscuți serviți între două felii de pîine. Sau o mînă de mere furate dintr-o grădină. Sau pufuleți înmuiați într-un ceai de buruieni culese din jurul blocului. Supa de coji de cartofi e surpinzător de gustoasă și sățioasă.

2. Mersul pe jos face piciorul frumos și traiul sănătos. Săracii fericiți aleg mersul pe jos în locul folosirii unei mașini pe care oricum nu și-o permit. Și nu doar că nu și-o permit, dar n-au bani nici măcar de-o poză cu o bicicletă. Mersul pe jos e sănătate curată, gratuită. Pentru că altfel te bucuri de viață cînd, în drum spre serviciu, îți iei timpul necesar să admiri cum se cuvine frumusețile orașului. Mai ales dacă plouă și ți-e urît să apelezi la transportul în comun (deoarece n-ai bani de bilet).

3. Reciclarea. Declinul societății de consum e evident. Nu putem produce gunoaie în ritmul de acum fără a destabiliza grav mediul în care trăim. Astfel că oamenii săraci, dar fericiți reciclează ca și cum viața lor ar depinde de asta. De multe ori, chiar depinde. Nimic nu se aruncă, totul se transformă. Un pantof rămas mic poate fi folosit pe post de cană. O haină ruptă arde bine, aproape ca lemnul, în nopțile reci de iarnă. Doza de bere e bună să ții în ea chiștoacele adunate de pe stradă din care îți încropești țigările. Orice lucru, oricît de vechi sau stricat, poate fi recondiționat și refolosit.

4. Igiena. Mai precis, o abordare relaxată, oarecum dezinteresată, a igienei personale. Necesitatea unor abluțiuni zilnice a fost intens supralicitată de către vînzătorii de săpunuri. Așa cum o pisică se poate menține curată prin forțe proprii, poți să o faci și tu, chiar dacă nu ajungi cu limba prin toate coltoanele corporale care-i sînt accesibile unei pisici.

Și cam atît. Oamenii săraci, dar fericiți sînt obișnuiți cu lipsurile. Știu să se descurce cu mai puțin. De exemplu, le ajung patru obiceiuri sănătoase, chiar dacă titlul promitea cinci. Acest skill este crucial pentru sănătatea lor, în special pentru sănătatea lor mintală, cea de care depinde fericirea. Avem multe de învățat de la ei, săracii.

Adoptă aceste obiceiuri și ai putea să fii și tu fericit. Sau măcar sărac. Succes!

—–