Tag Archives: România

Plimbându-l pe Dobby – 12 noiembrie

Dobby mă costă o groază de bani, nu produce nimic util și înțelege maxim douăzeci de cuvinte în limba română. Are toate calificările pentru a face parte din Casa Regala a României.

Atitudinea lui, apogeul elistismului asistat social, e la fel de monarhică. Marchează cu sete clădirile istorice din centru, de parcă ar cere să-i fie retrocedate, pretextând că i se cuvin în baza pedigree-ului său scăldat în sânge albastru de câine care n-a muncit o zi în viața lui. Sunt sigur că, dacă l-aș duce într-o pădure, și-ar revendica instinctual fiecare copac în parte, inclusiv uscăturile. Sentimentul îndreptățirii, pentru el, e la fel de natural ca nevoia de a mirosi fundurile celorlalți câini.

Îmi cere numai Royal Canin. E o victimă a aparențelor, regal din vârful caninilor până în ultimul fir de păr din coadă. Când îi latră pe câinii din curțile oamenilor, nu face decât să le conteste vocal proprietatea acelor terenuri, convins că ar trebui să-i aparțină lui. Noroc că nu se întâlnește cu frații lui, că s-ar lua la harță cu ei și i-ar mușca de urechi, acuzând felul nedrept în care s-a distruibuit moștenirea familiei.

Până și numele îi trădează exigențele nobiliare. Își spune Dobby Dobbyczky al III-lea de Yorkshire Terrier, când, de fapt, Dobby e doar o prescurtare stilizată a substantivului dobitoc.

Comportamentul, paralel cu cel al membrilor casei regale, lasă de dorit. Câinele e un scandalagiu abil și nu m-ar mira să aflu că am în casă cel puțin o jucărie de pluș care susține că Dobby e tatăl copilului ei. Detenta intelectuală discutabilă a câinelui e eclipsată de trucurile pe care le reușește de față cu musafirii. Asta-l ajută la imagine. Știe să șadă, să dea lăbuța și să prindă mingea din zbor, chestii elementare ce țin de eticheta canină, nicidecum abilități extraordinare ce l-ar califica pentru titlul de alteță.

Snobimsul înnăscut îl împiedică să intre într-o încăpere fără să fie anunțat. Trebuie să-l strig pe numele complet înainte să intre în apartament. Într-un final, pășește înauntru abătut și dezamăgit că n-a primit onorul corespunzător, că sosirea nu i-a fost vestită cu surle și trâmbițe.

Apropo de surle și trâmbițe. Încă n-am avut prilejul să particip la un eveniment la care să fiu întâmpinat cu surle și trâmbițe. Au existat câteva ocazii la care am fost întâmpinat cu trâmbițe și câteva la care am fost primit cu surle, dar niciodată nu am avut parte de amândouă. Bine, am ajuns odată la o petrecere surpriză la care am fost primit cu surlă și trâmbiță. O singură surlă și o singură trâmbiță. N-a fost tocmai experiența autentică a surlelor și trâmbițelor. Dar putea fi mai rău. Știu un tip care, când vizita un trib dintr-o insulă îndepărtată, a fost întâmpinat cu sulițe și trâmbițe. Abia a scăpat în viață.

Să revenim la Dobby, căci despre el e acest jurnal. Imediat îl îmbrac, îi pun lesa, îl scot la plimbare și îl duc pe unde vreau eu să-l duc. Dacă el e rege, eu sunt împărat.

Oaia ca brand turistic – părți pozitive și părți negative

Ministrul Turismului vrea să înlocuiască frunza din brandul turistic al României cu o oaie. Turoperatorii critică și ironizează intenția. (profit.ro)

Partea pozitivă: E ok să ai un animal ca simbol național și, eventual, brand.

Americanii au ca simbol național un vultur care a fost (și poate încă e) pe cale de dispariție. Vulturul lor pleșuv a supraviețuit până în ziua de azi exclusiv intervenției organizațiilor de protecție a animalelor. Oile sunt exact la fel, adică au nevoie de om pentru a prospera, atât că oi există din belșug. Sunt peste tot, inclusiv pe drumuri naționale, încurcând circulația.

Deci, din start, stăm mai bine decât americanii, chestie pe care, sincer, n-o putem invoca foarte des.

Insula grecească Santorini are ca brand turistic un măgar. Știu pentru că am fost acolo. E plin prin buticurile lor de magneți de frigider, suvernituri și alte gablonțuri cu imaginea unui măgar pe ele. Poți merge în drumeții pe măgar. Chiar și microberea locală a luat acest nume și l-a transformat în brand. Yellow Donkey e o bere excelentă. Imaginea măgarului e peste tot.

Măgarul e cel puțin la fel de prost ca oaia. Iar Santorini e un loc spectaculos pe care asocierea cu un dobitoc nu l-a afectat deloc. Ba chiar l-a ajutat. Diferența e că ei pun dobitocul pe magneți, nu în fruntea parlamentului.

Australia are cangurul. China are ursul panda. Japonia are peștele koi. Unele țări au ca brand animale impunătoare (tigrul în India sau dragonul de Komodo în Indonezia), altele au animale mai fraiere (Peru are ca simbol național vicuña, un fel de lamă, adică o oaie mai înaltă, iar Noua Zeelendă e reprezentată de kiwi, o pasăre urâtă care nu zboară).

Partea negativă: S-a făcut deja.

Oaia e simbol național în Irlanda. Știu pentru că am fost acolo și erau pline magazinele de suveniruri din centru de magneți cu oi, jucării de pluș în forme ovine și multe, multe altele. Eu am cumpărat niște șosete pufoase verzi cu oi mici cusute pe ele. Iralendezii au făcut bani din imaginea unei banale oi.

Partea bună e că s-a demonstrat că funcționează. Partea rea e că noi nu suntem Irlanda.

Partea pozitivă: Nu suntem genul de nație pe care s-o deranjeze plagiatul.

Știm cu toții că așa e. Nu e nevoie de alte argumentări.

Partea negativă: E oaia din Miorița.

Touroperatorii care s-au pronunțat împotriva inițiativei ministrului spun că Miorița este o legendă tristă, pesimistă, cu trei români care se omoară între ei, iar oaia în sine e percepută ca un animal stupid și supus.

Partea pozitivă a părții negative: Sunt mai multe greșeli în fraza de mai sus.

Nu se omoară trei oameni între ei, ci doi conspiră să-l căsăpească pe al treilea. Există o diferență. Oaia nu e supusă, ci loială. Altă diferență majoră. Și, cu siguranță, nu e vorba de un animal stupid. E o fucking oaie care vorbește și care-l avertizează pe cioban că urmează să fie vasluit*.

*a vaslui = a ucide pe cineva într-un mod violent, de obicei în urma consumării unei cantități apreciabile de alcool;

Oaia vorbitoare e singura care iese bine din întreaga baladă. Dacă ar fi trăit în zilele noastre, oaia din Miorița ar fi purtat banderolă cu #rezist.

Altă parte pozitivă: Frunza nu spune nimic. Măcara oaia spune: baaaa.

Partea negativă, argument decisiv: oricât de bună ar fi o idee, iar asta cu oaia nu mi se pare deloc rea, pentru că orice e mai bun decât o nenorocită de frunză, aveam capacitatea de a o implementa prost. Dezastruos chiar. După mai multe etape de concurs, după ce se vor descalifica logo-uri câștigătoare pentru că oaia lor seamănă prea mult cu o oaie dintr-o poveste scoțiană, de exemplu, se va alege ceva urât, neinspirat, exagerat de scump, care nu va fi folosit ca brand de țară decât poate în niște gale sportive dubioase, nicidecum în agențiile de turism sau magazinele de suveniruri.

Zeci de persoane au fost salvate după ce au rămas blocate într-o mentalitate învechită

Ignorînd prognozele meteorologilor, ale forțelor de ordine și ale tuturor specialiștilor care au emis avertismente împotriva aventurării într-o gîndire de secol trecut, zeci de oameni au insistat să creadă că știu mai bine decît autoritățile ce trebuie făcut și s-au pornit la drum cu raționamente eronate și argumente expirate, trezindu-se după scurt timp blocați într-o mentalitate învechită și periculoasă, din care au trebuit să fie eliberați, cu eforturi considerabile, de aceleași autorități pe care le-au nesocotit mai devreme.

Echipajele ISU, împreună cu pompierii, Serviciul de Ambulanță și polițiștii de la Brigada Autostrăzi și Misiuni Speciale, au intervenit în nenumărate cazuri, salvîndu-i de la moarte sigură pe cei blocați în troienele de ignoranță de către viscolul ce bătea prin capul lor gol. Înșelați de o percepție total greșită a mediului înconjurător, oamenii au devenit victime sigure ale elementelor devastatoare din care este compusă, de obicei, mentalitatea de om neajutorat intelectual, dar mîndru.

Intervenind salutar cu lopeți de bun-simț și utilaje de deszăpezire a minților înfundate, oamenii legii au reușit să ajungă la toți cetățenii înghețați într-o mentalitate de “să mă ajute alții, căci eu nu-s în stare să gîndesc pe cont propriu”, ca să le explice, fără a folosi cuvinte prea mari, că și-au supraestimat grav capacitățile mintale și că ar fi bine să se abțină de la astfel de expediții pe viitor.

Salvatorii i-au adus pe cei blocați la un nivel de gîndire apropiat normalității administrîndu-le, pe lîngă ceai cald, și lecții despre alternanța anotimpurilor, despre ce se întîmplă cînd bate vîntul fulgii-n dungă și despre efectele frigului asupra pantalonilor de trening. De asemenea, celor salvați li s-a oferit asistență în ștergerea salivei ce le curgea din gură.

Există suspiciuni, neconfirmate încă, despre cetățeni care s-au lăsat blocați voluntar în aceste mentalități retrograde, din sfidare tîmpă sau din obișnuința nocivă de-a fi mereu asistați social.

Visez la un viitor în care ninsorile să fie luate prin surprindere de autorități

Visez la un viitor în care primii fulgi de zăpadă, coborînd haotic din ceruri ca după o cafteală cu perne între serafimi și heruvimi, să fie luați prin surprindere de autoritățile locale și de nivelul lor desăvîrșit de pregătire.

Visez la un viitor în care stocurile de materiale antiderapante și starea impecabilă a mașinilor de deszăpezire să descurajeze cristalele de gheață din a se organiza în straturi încă din momentul în care ating asfaltul cu modelele lor unice și irepetabile.

Visez la un viitor în care fulgul de nea să-și pună la îndoială sensul propriei existențe în momentul în care observă de sus cît de bine s-au echipat autoritățile pentru venirea iernii. Vreau să-l văd cum disperă, cum țipă mut și cum îi îngheață lacrimile pe obraji văzînd că n-are nici o șansă de a supraviețui mai mult de cîteva minute dacă se așterne pe una din străzile orașului. Vreau să-l văd cum scuipă blesteme către consiliile locale și județene care i-au scurtat atît de nemilos speranța de viață și l-au condamnat să facă parte din mocirlia aia insalubră de margine de drum. Vreau să-l văd cum se roagă agitat la divinitate și la roza vînturilor să cadă undeva pe un acoperiș, într-o curte, într-un parc sau pe-un deal, unde să stea liniștit o vreme cît mai îndelungată, eventual să fie compactat sub formă de bulgăr, om de zăpadă sau penis de zăpadă. Vreau ca nivelul de pregătire al autorităților să-i sădească în suflet o spaimă similară celei pe care o resimte zăpada cînd cinvea își scrie cu pipi numele pe ea.

Visez la un viitor în care fulgul de nea simte gustul sării în gură și lama utilajului pe spinare cu mult înainte de a părăsi confortul răcoros al plafonului de nori, asta pentru că cei de jos au anticipat ninsorile cu multe zile înainte și s-au rînduit corespunzător.

Visez la un viitor în care pot să dorm liniștit, știind că există oameni harnici și pricepuți care nu lasă drumurile țării și zăpada să se împrietenească și să formeze o relație de lungă durată. Maxim o aventură de-o noapte.

Foto: internet