Tag Archives: prost

Totuși, cât de proastă e Viorica?

Nu trece zi dată de calendar fără ca Viorica să nu se întreacă pe sine în prostie. Întrebarea firească ce se conturează în mentalul colectiv e următoarea: bă, dar totuși, cât de proastă poate să fie femeia aia? Nu există un răspuns clar, doar speculații. Iată câteva dintre ele:

Viorica e atât de proastă încât se oprește din respirat atunci când vorbește.

Când a auzit că va vizita Muntenegru, Viorica a întrebat la care cabană va sta.

Viorica e atât de proastă încât crede că “pedeapsă capitală” e atunci când iei amendă în București.

Viorica e atât de proastă încât a încercat să ia un credit de la o bancă de spermă.

Viorica e atât de proastă încât a râs la un banc de pești.

Viorica e atât de proastă încât chiar și un analfabet îi poate citi gândurile.

Când i se spune că se va întâlni cu un diplomat, Viorica crede că iese la o prăjitură.

Pentru că sângerează lunar, Viorica are impresia că reciclează.

Plimbându-l pe Dobby – 23 noiembrie

Pe Dobby îl alint spunându-i prostule! O fac într-o manieră drăgăstoasă, ca atunci când un prieten te face să râzi cu o replică surprinzătoare și tu îl complimentezi cu un sincer “Ce prost ești!”.

Când nu-i imprim conotații afectuoase, prost e jignirea mea preferată. Fiecare dintre noi are câte una. Un cuvânt sau o expresie la care apelăm rapid în instanțele de stres sau supărare. Înjurătura preferată spune multe despre un om. Analizând-o, poți afla lucruri interesante despre utilizatorul ei. Eventual, poți intui și preferințele sexuale neasumate ale acestuia.

Jignirea, am observat eu, poate fi o proiecție asupra altora a unor defecte pe care ți le impuți mai mult sau mai puțin conștient. Reale sau închipuite, defectele se transmit ca într-o leapșă psihologică, punându-le în cârca altcuiva.

În urma unei intense introspecții, am descoperit că eu aplic des eticheta de prost oamenilor. O fac pentru că mă tem că nu sunt suficient de inteligent. Sunt nesigur pe mine, astfel că mă debarasez de acest neajuns intelectual pasându-l oral diverșilor indivizi pe care-i consider vrednici de acest atribut. Ajunge un simplu dezacord sau o virgulă între subiect și predicat ca să-mi cadă din grații. O apreciere neoriginală a unui film sau o gafă minoră în exprimare și mi-e de ajuns ca să-i clasific definitv drept proști. Cu mine sunt indulgent, îmi iert orice abatere. Găsesc scuze pentru toate prostiile pe care le fac. Cu restul, în schimb, sunt nemilos. O fi pentru că de la ei am așteptări, iar de la mine, nu? Habar n-am. Probabil că e ceva mai complex de atât.

Știu tipi care preferă termeni precum fătălău pentru a-i insulta pe cei care îi consideră neadecvați. Au o definiție strictă a rolurilor de gen, un set clar de caracteristici pe care ar trebui să le aibă un bărbat adevărat și taxează orice abatere de la acest șablon cu apelativul fătălău. O fac în principal pentru a-și reafirma și valida bărbăția. Desigur, e o bărbăție profund subiectivă. Dar e singura bărbăție pe care o cunosc. În loc să extindă termenul, îi reduc pe ceilalți la o singură trăsătură negativă de caracter. Oameni simpli. Proști.

Am ajuns să mă gândesc la toate astea pentru că azi i-am spus lui Dobby că e prost de cel puțin treizeci de ori. Voiam să-i fac o poză și dracul nu stătea locului nici măcar o milisecundă, cât să-l surprindă camera telefonului. Comportamentul tipic de câine nu include pozatul pentru Instagram, dar eu uitasem asta și mă căzneam să-l imortalizez într-o postură demnă de distribuit în mediile virtuale.

Am făcut cincizeci de poze, dintre care patruzeci și nouă mișcate și doar una bună, care nu mi-a plăcut pentru că lesa roșie a lui Dobby tăia urât cadrul. Printre cele mișcate am găsit una de care sunt mulțumit. Atât de mulțumit încât m-am forțat să scriu un text de patru sute nouăzeci și șapte de cuvinte doar ca să am un motiv pentru a încărca poza cu Dobby la mine pe site.

Nu există om mai prost decât părintele de copil

Asta e o părere personală formată în urma unei singure experiențe personale.

Am fost la film. La Frumoasa și Bestia. Pentru că am vrut s-o văd pe Hermione și pentru că eram curios de personajul presupus gay și pentru că, în general, îmi plac filmele. Dar nu asta contează.

La film, în rândul din spatele meu, un domn i-a citit fiului său, un băiețel de trei sau patru ani, nici asta nu contează, întreg dialogul filmului. Inclusiv cântecele. Pe care, dacă era să facă treaba corect, trebuia să le cânte. Practic, am avut parte de dublaj în limba română deși nu mersesem la un film cu dublaj în limba română. Și nu, nu i-a citit copilului în șoaptă, cum am mai auzit eu părinți care le explică mititeilor ce se întâmplă pe ecran. Omul a vorbit cu voce normală, de parcă toți spectatorii eram la el în sufragerie.

Acum, treaba e în felul următor. Filmul a apărut în cinema în mai multe variante. Una din ele era fix cea dublată în limba română. Adică se putea la fel de bine duce la un film la care dublajul să fie făcut de profesioniști, să nu-și mai răcească el gura.

Apropo, omul mai citea și greșit unele replici. Pe majoritatea le-a citit bine, chiar dacă e puțin probabil ca puștiul să le fi înțeles pe toate, de exemplu pe cea în care Belle e numită progresistă. Dar nici asta nu contează, că sunt mulți adulți care văd un film și nu înțeleg ce se petrece în el. Chiar și unul fără gândeală multă, gen Fast and Furious 8.

Filmul a rulat în cinematografe timp de vreo lună, cel puțin. Existau zeci, dacă nu sute, de ocazii în care omul să-și ducă plodul la un film dublat în română. Dar nu, el a preferat să-l ducă la filmul de la ora opt seara, care s-a terminat la zece (nu trebuia să doarmă copilul de trei sau patru ani la ora aia?), și să-i vocalizeze tot dialogul, deranjând o gașcă de oameni în jurul lor. Sala era plină, n-aveai unde să fugi, în caz că vrei să justifici cumva acțiunea omului și să propui soluții de compromis.

Ca să nu mai zic că într-un fel sună un film dublat de Pavel Bartoș, Tudor Chirilă, Delia Matache sau ce vedetă mai face dublaje pe la noi și altfel un film dublat de Ghiță Anonimul. Experiența cinematografică a copilului a fost diminuată simțitor de un tată cu intenții aparent bune, dar execuție execrabilă. Asta-i părerea mea, de empat care a avut timp să se pună și în pielea unui tată care vrea să-i ofere doar ce-i mai bun copilului, și în pielea copilului care vrea să caște gura la basme cu oameni, dar și puțin în pielea mamei copilului, dacă tot eram în zonă.

Sunt aproape sigur că omul n-a vrut să fie un alt cocalar care vorbește în timpul filmului, dar așa a știut el să se ocupe de copilul lui. A știut prost. Se mai întâmplă. Fiecare părinte face lucruri greșite. Unii mai puține, alții mai multe. Unii își alăptează copiii până la trei ani, când copiii aproape că pot cere să sugă țâță în scris. Alții îi îndoapă cu junk-food sau îi pun să doboare recorduri la alpinism. Ăsta a dublat Frumoasa și Bestia, de parcă el era Zone Studio din Oradea și ne făcea tuturor un bine.

Nu i-am zis nimic atunci la acest Irinel Margaret Nistor întârziat, dar îi zic acum:

-Dom’le, înțeleg că vrei să îi faci o bucurie copilului, dar e mai ușor pentru toată lumea dacă îl duci la unul gata dublat în română. Majoritatea filmelor pentru copii sunt dublate. De fapt, trebuie să faci un efort suplimentar să prinzi un film de copii care nu e dublat. Fă-ne la toți o favoare și, data viitoare, caută unul dublat. E ușor, pe cinemagia.ro sunt marcare cu un RO micuț toate filmele dublate. Și încă ceva: ești un dobitoc. Numai bine.

Foto: internet

Prostul zilei: Roberto Cabrera, bărbatul cu cel mai mare penis din lume

Roberto Cabrera are un penis de circa 50 cm. Jumătate de metru de organ îi pendulează între picioare și omul n-ar putea fi mai mândru nici dacă i-ar intra toți nepoții la facultate pe locurile cu bursă. Poate că unor femei nu le spune nimic dimensiunea de 50 cm, ele fiind obișnuite cu penisuri de 25 cm care le încap în palmă, dar scula omului e enormă. Să zicem doar că există pe lume destui cai care l-ar privi cu invidie.

 

Atât de mare e membrul mexicanului încât are nevoie să doarmă pe o pernuță specială, ca un câine de rasă. E atât de mare încât, la un moment dat, a vrut să-l hipnotizeze și să-l mănânce pe Mowgli. E atât de mare încât domnul care-l poartă a fost desemnat negru onorific de către o asociație de africani dotați. E atât de mare încât are propriii săi sateliți de telecomunicații. Nu știu dacă m-am făcut bine înțeles, penisul tipului e atât de mare încât n-are voie să circule cu el decât pe drumuri naționale.

Doctorii care l-au studiat spun că penisul lui nu e lucru curat. Posesorul său e un obsedat care încă din adolescență și-a atârnat greutăți de ștromeleag până când ștromeleagul a ajuns o greutate în sine (are 0,9 kilograme, apropo). Specialiștii spun și că mai mult de jumătate din el e doar prepuț, așa cum mare parte dintr-o pungă de chipsuri e doar aer (atât că în cazul ăsta lui Cabral nu-i mai vine să zâmbească).

Deși a fost sfătuit să-și facă o micșorare de penis, eventual să mai dea și la alții, omul a refuzat. Pentru că în cultura lui penisul mare te face mai bărbat. Refuză să și-l diminueze chiar dacă, în starea în care e acum, penisul nu folosește la nimic. În cel mai bun caz, poate să-l pună peste niște foi, să nu i le bată vântul. Sau să bată covoare cu el. Pentru că nu există femeie care să-l poată gestiona, din cauza grosimii sale de conductă de canalizare. E ca-n bancul ăla: nu lucrează nimic, dar ce frumos atârnă. E ca un produs artificial, menit să arate bine într-o oglindă, dar nu să fie consumat. Butaforie.

De asta consider eu că omul e o specie inedită de prost, pentru că ține morțiș să aibă un penis imens chiar dacă nu fute nimic cu el. Mai mult, cică ar vrea să apară în filme porno. Da, tipul care are un penis cu care n-ar putea penetra decât galerii de mină vrea să joace în filme porno. Păi, nu-i prost?

Ba e. Pentru că penisul lui gigantic e flancat de o pereche absolut normală de testicule. Cel puțin așa am dedus eu din poze (la care, trebuie să recunosc, m-am uitat destul de atent). Asta-i ca și cum i-ai pune roți ajutătoare unui tanc, arată super ciudat.

Foto/info: express.co.uk

Prostul zilei: Leon Dănăilă

Am mințit încă din titlu. Nu e prostul zilei, e prostul ultimelor zile. Pentru că Leon Dănăilă e mai bătrân decât soarele și nu mai are mult până când va pleca la cele veșnice să discrimineze femei și homosexuali cu îngerii.

Leon Dănăilă e un doctor de geniu, dar un om foarte prost. Ăsta-i adevărul crunt. Se poate să fii un profesionist desăvârșit și un om de rahat. Cele două nu se exclud. Einstein se purta execrabil cu nevastă-sa. John Wayne era rasist. Bobby Fischer era antisemit. John Lennon bătea femei. Thomas Jefferson deținea sclavi. Îmi odihnesc cazul.

Motanul Dănăilă m-a convins că e prost – sau poate doar senil – când a spus despre femei că n-au treabă cu chirurgia pentru că le stă mintea la familie și la alte corvezi. Sexism banal de om depășit de vremuri. În privința asta, e ca orice bunic care merge cu metroul. Însă a reușit să mă impresioneze abia recent, când a amestecat și puțină homofobie în cocktailul intoleranței.

Zice Leon, the professional într-un interviu pentru news.ro:

Eu sunt pentru căsătoriile de sex opus, heterosexuale. Eu aşa am învăţat, eu sunt de la ţară. Eu n-am pomenit la mine homosexuali. Eu aici am auzit. N-am pomenit aşa ceva. Heterosexualii, ei dau naştere la copii, pot să facă copii. Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi. Să-i înveţe să devină tot aşa, sau femeile care sunt de acelaşi sex care vor să se căsătorească între ele, sau doi bărbaţi.

Pana mea, nici eu n-am pomenit la mine la țară wi-fi, dar m-am obișnuit destul de repede cu el și i-am acceptat existența. Poate că asta cu wi-fi-ul nu-i o comparație foarte bună. Ar trebui să găsesc ceva mai ciudat, ceva obicei excentric cu care nu-s de acord dar pe care-l tolerez, ca un tip decent ce sunt.

Ok, poftim: nici eu n-am pomenit de dubstep la mine la țară când eram mic. Dubstepul mi se pare o pervertire a muzicii și un afront asupra urechilor. Nu-mi place să fiu supus dubstepului când sunt în public, dar îi înțeleg pe cei care îl ascultă și n-aș dori să le reduc din drepturi doar pentru că s-au născut diferiți (că nu cred că afinitatea pentru dubstep se alege sau se ia prin contact direct).

Oricum, cireașa de pe mort e replica legată de homosexualii care cumpără copii. Atunci când nu-i fură direct. Că spartanul Leonidas nu concepe vreo cale legală prin care orfanii ar putea să fie adoptați de oamenii care chiar își doresc copii și nu pot să-i aibă, ba din motive medicale, ba din motive homosexuale. Mai bine să zacă ăia mici în închisorile lor mizere. Pentru că așa știe Leon de când trăia la țară și bunicii îi recitau poezia aia celebră a lui Coșbuc, aia care sună în felul următor:

A venit un gay din crâng
Și-alerga prin sat să fure
Și să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit eu c-o nuia:
“Gay flămând cu trei cojoace,
Hai la maica să te joace” —
Eu chemam pe gay încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Doctor genial. Bătrân prost. îmi odihnesc cazul.

Foto: evz.ro