Tag Archives: internet

Internetul, dacă ar fi fost inventat de români

Știm, grație unor clipuri care reapar în feed cu regularitatea agasantă a gripei, cât de trist și de incomplet ar arăta lumea fără contribuția decisivă a invențiilor românești precum stiloul, motorul cu reacție* sau crema de față împotriva ridurilor.

*Multă lume nu știe asta, dar există mai multe tipuri de motoare cu reacție de proveniență românească: motorul cu reacție întârziată, motorul cu reacție nervoasă și motorul cu reacție alergică. Momentan, oamenii de știință lucrează la motorul fără reacție, care ar fi invizibil pentru radar prin faptul că nu pornește.

Scenariile istorice alternative, de genul The Man In The High Castel (de unde curge-n vale un râu mititel), în care românii ar fi triumfat ipotetic în domeniul inovației cu alte produse, sunt nesimțit de puține, astfel că mi-am permis să-mi imaginez, de dragul ficțiunii, un internet inventat de români (diferit de cel actual, inventat de daci, care au săpat tunelurile pe sub Bucegi tocmai ca să tragă prin ele fibră optică).

Autostrada informațională numită generic internet, inventată de cercetătorii români, s-a inaugurat cu întârziere din cauza unor complicații legate de studiile de fezabilitate și de despăgubirile cerute de cei care dețineau domenii și url-uri pe traseul internetului.

Tăierea panglicii s-a făcut în prezența presei, a primului ministru, a ministrului transportului și a patriarhului bisericii ortodoxe românești, care i-a stropit serverele cu apă sfințită și a provocat un scurt-ciucuit care a îngreunat încărcarea paginilor și descărcarea pozelor timp de mai multe zile.

În primii zece ani, informația a circulat extrem de greu, cu întreruperi, bară de căutare la bară de căutare, autostrada având lățimi de bandă care s-au crashuit imediat după inaugurare din cauza faptului că oamenii care au lucrat la ea au furat o mare parte din materialele de construit site-uri. Anual, gropile din internet se astupă cu patch-uri și add-on-uri care rezistă aproximativ două sezoane (de serial de pe Netflix).

Transferul fișierelor mari încă se face prin șoferi de autobuz sau nași, în plase de rafie. Cererile de prietenie pe Facebook trebuie depuse în triplu exemplar, cu tot cu o copie autorizată a pozei de profil. În loc de foldere, calculatoarele au dosare cu șină. Există mai multe sisteme de operare, cel mai sigur fiind sistemul de operare** la privat. Principalul furnizor de servicii de poștă electronică este Poșta Română, iar multe dintre mailuri se pierd pe traseu pentru că expeditorii le atașează timbrul virtual necorespunzător.

**Sistemul de operare la stat prezintă mai multe riscuri, printre care posibilitatea de a ți se infecta sistemul cu viruși nosocomiali sau de a-ți lua foc sursa.

Primul film încărcat pe internetul românesc avea circa opt minute și era cu un tip care mânca ciorbă într-o bucătărie faianțată tradițional-modern. A devenit viral în Asia, unde există o poftă imensă de privit oameni care mănâncă chestii grețoase, gen caracatițe vii, moluște sau ciorbă de burtă.

Youtube-ul de pe internetul românesc nu are secțiune de TRENDING, dar are una de SUPER VALOARE. Chiar dacă faci puține vizualizări cu un clip, ești plătit bine, pentru că platforma funcționează pe structura CNC.

Plățile online funcționează doar o parte din timp, fiind întrerupte în weekend, noaptea și pe perioada sărbătorilor legale, când nu lucrează nimeni la ghișeul de prelucrare a plăților online, unde toate tranzacțiile virtuale se trec cu pix într-un registru și se aprobă cu semnătură și ștampilă de către un funcționar public angajat pe acel post doar pentru că e nepotul cuiva din Senat***.

***Votul electronic a fost eliminat din protocoalele Senatului după ce s-a constatat că toate legile prin care li se măreau pensiile politicienilor afișau procente de peste 200%.

În protocolul de transfer al hipertextului (HTTP), protocolul constă în cel puțin două sticle de șampanie, una de whisky, un cognac finuț, niște vodkă de la mama ei, un vin vechi, suc natural, apă minerală și poate și niște fructe de mare și o fleică de vită Kobe (surf and turf).

Navigarea online se face în baza unor hărți adunate într-un Atlas publicat de Editura Didactică și Pedagogică. Limbajul de programare conține de două ori mai multe diacritice decât limbajul de comunicare (în Java se codează doar cu î și â, dar în Python se codează cu û, ê, ô, ĥ, ĵ și ŝ).

Românii stau blocați în trafic cu orele ca să petreacă timp de calitate pe internetul românesc, deși există internet mult mai bun, mai frumos și mai ieftin în străinătate. Succesul internetului românesc, net inferior celui străin, este pus pe seama tradiției (asta deși e inventat relativ recent).

Ce ar putea face rușii cu datele mele biometrice?

Mi-am instalat și eu aplicația aia făcută de ruși ca să văd cum o să arăt peste zeci de ani și – culmea! – o să arăt exact ca un tip care și-ar instala orice prostie pe telefon doar să mai piardă aiurea 15 minute și să nu se apuce de treabă.

Nu știam că e făcută de ruși când am instalat-o, că nu mirosea a vodcă, nu mi-a restrâns din libertăți și nici nu mi-a preluat o parte din memoria telefonului folosind trupe de gherilă. Dar, acum că am aflat, mi-e teamă de ce-o să facă rusnacii cu datele mele biometrice.

Există sute, poate chiar mii, de poze cu mine încărcate pe aplicațiile americanilor, gen Facebook sau Instagram, dar în ăia am încredere, că de la ei am primit Halloween, pui prăjit și seriale. Știu că-s de treabă și că nu mă spionează decât ca să-mi ghicească tiparele de consum și să-mi sugereze să-mi iau mai multe benzi desenate și să mă uit la mai multe nuduri artistice, deci e ok.

Poza asta, una, pe care o au rușii cu mine îmi provoacă cele mai mari emoții, că habar n-am în ce scopuri malefice ar putea să o folosească acum că au aflat cum o să arăt cu mai multe riduri și mai mult păr alb. O să mă bombardeze cu reclame la creme anti-îmbătrânire cu coenzima Q10? O să mă sune să-mi propună sisteme de pensii private? Dar ei nu prea le au cu sectorul privat, deci datele mele biometrice vor fi prelucrate probabil tot de o firmă de stat.

Și aici începe să mi se ridice părul pe ceafă, că am văzut la noi cum lucrează statul pe partea de IT.

Sistemul informatic de sănătate de la noi e picat de 18 zile și, în loc de un card de sănătate pe care să avem toate informațiile medicale, cu tot cu poze de dinainte și de după operația de mărire de sâni, alergii și hartă a alunițelor suspecte, unul pe care să-l scanezi ca să-ți afli istoricul medical cu ușurința cu care, mai nou, poți plăti cu telefonul, avem o bucată de plastic numai bună să râcâi chiciura de pe parbriz.

Taxele se pot plăti online, dar ca să te lămurești cum funcționează sistemul trebuie să mergi la un ghișeu și stai 3 ore la coadă până să vorbești printr-o fantă mică aflată la nivelul prohabului cu o tanti pentru care digitalizare înseamnă să pui un floppy disk într-un dosar cu șină.

Instituțiile nu au baze de date comune, deci orice complicație se rezolvă prin munci mai grele decât a avut de îndeplinit Hercule. Sisif, urcând bolovanul pe munte în sus doar ca să-l vadă prăvălindu-se pe partea cealaltă, mulțumește din când în când zeilor care l-au pedepsit că n-au fost atât de cruzi încât să-l pună să petreacă vreo secundă într-o instituție publică din România.

Orice site pus în funcțiune de o entitate publică de la noi rulează cu viteze de CFR, e mai alambicat decât mama tuturor nodurilor gordiene și arată ca echivalentul virtual al sindromului Down, în sensul că e jos în mare parte din timp.

Așa că mă tem foarte tare de ce ar putea face o firmă controlată de stat, chiar și de statul rus, cu datele mele biometrice. Pentru că sunt sigur că orice ar face, ar fi un eșec. Și nu aș vrea să particip la eșecul lor, nici măcar cu o poză.

Foto: sanjindumisic.com

Avantajele cyberbullying-ului

Cyberbullying-ul se întâmplă atunci când cineva terorizează pe altcineva prin intermediul internetului. Primul avantaj al acestui gen de terorism personalizat e chiar în definiția sa: se face prin internet, deci de la distanță.

Nu mai trebuie să ieși din casă să ameninți un copil cu bătaia, să-i subminezi subtil încrederea sau să-i distrugi permanent psihicul. Nu mai trebuie să-i înveți programul ca să știi când să-l aștepți în spatele școlii și să arunci cu corcodușe după el. Totul se întâmplă de acasă, din spatele tastaturii, și asta e super confortabil și convenabil. În felul acesta, ai rază mai mare de acțiune. Poți să trimiți mesaje urâte în orice colț al țării. Poți băga spaimă în oamenii fără să ieși în frig, fără să riști să te vadă gaborii, fără măcar să trebuiască să fii în același oraș cu victima. Dacă ai atâta cap să-și faci niște conturi false și să-și schimbi IP-ul, e crima perfectă.

Dacă ești victima, iarăși e avantajos. Pe stil vechi, trebuia să fiu super discret și să mă pierd în mulțimea care ieșea din școală ca să nu-mi iau corcodușe în cap. Sau să fiu foarte bun la alergări. Acum, când primesc corcodușe virtuale în inbox, e mult mai ușor. Desființez conturile compromise sau blochez niște hateri. În cel mai rău caz, închid internetul. Oricum petrec prea mult timp online, deci faptul că rețele sociale devin nefrecventabile poate fi cel mai bun lucru care mi se întâmplă. Pot să petrec mai mult timp cu câinele. Sau chiar și cu familia.

Dragnea are bula mică

Evenimentele ultimelor zile au demonstrat un singur lucru: Dragnea are bula mică.

Acesta este și principalul motiv al organizării mitingului de sâmbătă: omul a dorit să compenseze pentru dimensiunea rizibilă a bulei sale. Pentru a-și supralicita potența, șeful partidului aflat la putere a făcut în așa fel încât cei din mulțime să arate, de departe, a spermatozoizi.

Mesajul transmis era evident: am cu ce, mă! Din păcate, mitingul a fost unul lipsit de vigoare, terminându-se fără finalizarea spectaculoasă pe care o așteptau mulți susținători ai bătrânului lup de mare.

Liderul Suprem al PSD a dorit să fie impresionant în offline pentru a distrage atenția de la bula extraordinar de mică cu care trebuie să se descurce în online. Nu a reușit.

Privindu-și dragonul cu batic cum pică sub sulița rece a hipsterimii, bula lui Dragnea a devenit și mai flască. A zvâcnit ușor, cu o tentativă de fake news sincron care s-a interruptus relativ rapid, și s-a retras rușinată. Eșecul lui Gabi cea cu venin-ncoa e și eșecul lui. Fuga ei din Facebook e și fuga lui. Bula i s-a făcut și mai mică, ajungând la dimensiunile unui biet clicktoris.

În termeni obiectivi, chiar și într-o zi bună, Dragnea are bula mai mică decât majoritatea vloggerilor de 14 ani. Măsurat corect, de la bază, reach-ul lui bleg are de zeci de ori mai puțină putere de influență decât orice grup de mămici de pe Facebook. Am văzut comunități de schimburi de cărți sau împerecheat câini care se pot lăuda cu bule mai mari, mai mobile și mai profitabile decât a lui Dragnea. După desfășurările de forțe ale ultimelor zile, bula lui Dragnea nu e doar minusculă, ci și inutilă.

Eforturile lui impotente de a stârni reacții în online sunt greu de privit. E ca și cum ai aștepta să crească un aluat în care n-ai avut de unde să pui drojdie. E ca și cum te-ai uita la un film porno blocat în faza de dialog premergător acțiunii. E trist.

Dragnea are o bulă mică și tristă.

Sursa foto: realitatea.net

Cum să exploatăm femeile în 3 pași simpli

Dacă ești bărbat misogin sau femeie pusă pe căpătuială, te-ai întrebat și tu cum să faci să exploatezi femeile. Eu sunt aici să te ajut s-o faci în doar trei pași simpli.

Iată cum se exploatează cel mai ușor și mai eficient femeile:

Pasul 1: Sperie-le. Spune-le că li se îmbolnăvesc copiii. Spune-le că sunt ele bolnave. Spune-le că sunt urâte. Spune-le că sunt grase. Fă-le să se simtă prost. Condiționează-le de mici să fie pline de îndoieli, să creadă că nu-s bune de nimic. Pune-le să se joace de-a servitoarele cu electrocasnice de plastic. Spune-le că singura lor funcție socială e cea de reproducere. Spune-le că o femeie trebuie să-și știe locul și așa mai departe. Spune-le că e vina lor că le doare burta la ciclu, pentru că Eva a mușcat din măr o dată sau pentru că ele au mușcat din chips-uri de cartofi de mai multe ori. Fii inventiv. Sunt mii de feluri în care poți să le erodezi încrederea de sine.

Pasul 2: Oferă o soluție aparent facilă. Spune-le că vor avea copii sănătoși dacă nu-i vaccinează, în ciuda dovezilor copleșitoare oferite de specialiști despre beneficiile vaccinului (vezi Olivia Steer). Spune-le că vor fi ele sănătoase dacă papă mai multe sălățici și că vor scăpa chiar și de durerile menstruale dacă se țin de un regim vegetarian (vezi Ligia Pop). Spune-le că vor părea mai tinere dacă își aplică un anume machiaj sau că o să pară mai frumoase dacă se îmbracă de la o anume firmă (vezi toate firmele de haine și de cosmetice). În general, spune-le că știi tu mai bine ce ar trebui să facă pentru a fi conforme și a se integra cu succes în societate.

Pasul 3: Dă vina pe ele dacă soluția ta nu funcționează. Copiii lor sunt sănătoși chiar dacă i-au vaccinat? Spune că sunt sănătoși deocamdată. Sunt la fel de bolnave sau grase chiar dacă au urmat regimul indicat de tine? Spune-le că sigur au făcut ele ceva greșit, că au folosit ingrediente de slabă calitate, că nu și-au dorit destul victoria sau că metabolismul lor e de vină (asta funcționează de fiecare dată). Spune-le că n-au cumpărat destul din produsul tău, că nu ți-au citit toate cărțile, că alte femei au reușit și că vor reuși și ele dacă îți urmează mai atent instrucțiunile.

Apoi, așteaptă să-ți intre banii în cont și numele în istorie.

Pentru mai multe tehnici de exploatat femeile (și nu numai!) abonează-te la postările mele de pe tibicodorean.ro, cumpără-mi toate cărțile, cumpără produsele pe care sunt plătit să le promovez, cumpără vrăjeala pe care nu mi-e rușine s-o eman, urmărește-mă pe Instagram, ai încredere în toți străinii de pe internet, înjură-i pe cei care au păreri diferite față de a mea, străduiește-te să nu ai alți dumnezei în afară de mine, etc.

Foto: internet