Tag Archives: guvern

Viorica Dăncilă arată ca o…

Dă-mi voie să profit de anunțul făcut azi de președintele Biciclaus Iohannis pentru a face niște clickbait nesimțit, înșirând o o gașcă de glume politically incorrect despre aspectul fizic al unei femei (chestie care nu se face, dom’le, suntem în 2018, așa ceva? hashtag metoo).

Să zicem că nu ai televizor și nici internet și vin să te vizitez în peștera în care te-ai retras în ultimii ani. Discutând despre modelele noi de telefoane care au apărut în absența ta și despre cât mai e ROBOR-ul și rata la credit, ajung să pomenesc de guvernul Dăncilă și despre porecla pe care a ajuns să o poarte prima femeie prim-ministru a României. Mi-e puțin jenă să spun că arată ca un pavian cu mantie, așa că mă screm să găsesc o descriere mai aptă. Ce-ți spun? Cum arată Viorica Dăncilă?

Iată câteva variante:

  • Viorica Dăncilă arată de parcă nu înțelege de ce nu ți-ai găsit încă un băiat bun cu care să te căsătorești.
  • Viorica Dăncilă arată de parcă i se potrivește perfect numele mijlociu – Vasilica.
  • Viorica Dăncilă arată de parcă e membru gold într-o schemă piramidală și anul trecut a fost în vacanță în Maldive drept bonus pentru vânzările ei.
  • Viorica Dăncilă arată de parcă știe pe de rost zeci de rețete de prăjituri.
  • Viorica Dăncilă arată ca portretul robot al unui devorator de seriale turcești.
  • Viorica Dăncilă arată a genul de om căruia i se mișcă buzele când citește Sandra Brown.
  • Viorica Dăncilă arată a genul acela de femeie pe care o impresionezi cu un buchet de flori.
  • Viorica Dăncilă arată de parcă mănâncă tot ce i se pune în față la nuntă, ca să consume cât mai mult. Dacă tot a dat darul…
  • Viorica Dăncilă arată de parcă gustarea ei preferată sunt semințele.
  • Viorica Dăncilă arată de parcă vorbește românește cu străinii și se așteaptă să fie înțeleasă doar pentru că le spune cuvintele mai rar.
  • Viorica Dăncilă arată de parcă petrece mult timp alegându-și cerceii.
  • Viorica Dăncilă arată a genul ăla de femeie la căreia îi place foarte mult aurul.
  • Viorica Dăncilă arată ca o cântăreață de muzică populară în ziua ei liberă.
  • Viorica Dăncilă arată a genul acela de femeie care te pune pe tine să-i faci chestii în telefon, pentru că ea nu se pricepe la de-astea.
  • Viorica Dăncilă arată a genul de femeie căreia chiar îi pasă de ce cred vecinele despre ea și despre gradul de curățenie din apartamentul ei.
  • Viorica Dăncilă arată ca un om căruia cam trebuie să-i explici glumele.

Lista e deschisă și se poate continua în secțiunea de comentarii de aici sau de pe Facebookul meu.

Sursa foto: adevarul.ro

Cum arată al treilea guvern Dragnea

Premier – o coafură care nu prea rezistă

Vicepremier – o datorie mai veche

Vicepremier şi ministrul Mediului – o drujbă cu accent maghiar, rămasă de la un prieten care s-a dus să defrișeze păduri cu îngerii

Vicepremier pentru implementarea parteneriatelor internaţionale – o parteneră, dacă știți ce vreau să zic

Vicepremier şi ministrul Dezvoltării – o listă în care se enumeră motivele pentru care “Nu se poate anul acesta, poate la anul”

Ministrul Educaţiei – o pamblică fluturată de un rector care știe de unde îi vin banii

Ministrul Cercetării și Inovării – singurul băiat din Teleorman care știe să instaleze un Windows

Ministerul Energiei – un energizant de-ăla ieftin din Lidl, de-ăla de-i mai ieftin decât apa plată

Ministrul de Externe – o toaletă din fundul curții, deci externă

Ministrul Fondurilor Europene – un teanc de euroi pe care scrie “Mită”

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul – o secretară de maxim 25 de ani, minim 1,70 metri și maxim 55 de kilograme

Ministrul Finanţelor – o tanti care nu face altceva decât să te trimită la alt ghișeu

Ministrul Culturii – un cântec popular despre cum să-ți bați nevasta

Ministrul Sănătăţii – un rinichi căzut din buzunarul doctorului Lucan în timp ce era audiat de DIICOT

Ministrul Economiei – o pușculiță pe care scrie “Rămân dator”

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat – o firmă cu sediul în Cipru care are un singur angajat și zeci de contracte cu statul

Ministrul Transporturilor – un șofer de taxi care urăște Uber, deci orice șofer de taxi

Ministrul Afacerilor Interne – jandarmul bătăuș

Cum aș revoluționa eu revoluția fiscală

Dacă se scoate de tot declarația 600, și probabil că o să se scoată, propun înlocuirea ei cu alta, declarația 600 bis, care să fie tot pe bază de estimări.

Adică estimezi cât timp vei avea guvern funcțional în anul care urmează și plătești taxe și impozite proporțional, prin regula de trei simplă, în funcție de estimarea ta personală.

Nu ar fi corect să plătești taxe și impozite pentru zilele în care nu ai un amărât de premier care să se vadă cu omologul lui japonez și să schimbe niște politețuri de dragul atragerii unor yeni grămadă în economia românească.

Nu ar fi corect să plătești preț întreg pe un guvern format din trei miniștri, așa cum s-a întâmplat la un moment dat anul trecut să avem. E ca și cum ți-ai comanda Meniul Zilei și ai primi “decât” o chiflă, o lingură strâmbă și o scobitoare.

Nu ar fi corect nici să plătești taxe și impozite integrale pentru un guvern interimar, mai ales dacă s-a ajuns în situația asta pentru că partidul de la putere, care a format guvernul, și-a pus singur crosa la patină. Ori plătești doar 10% din obligații pentru perioada respectivă, ori plătești tot, dar cu bani de Monopoly. E profund greșit să dai bani 100% valabili pe un guvern 10% apt de muncă.

Luând în calcul eficiența guvernului în anul 2017, eu estimez că anul acesta va funcționa la parametri normali doar 43% din timp, astfel că doresc să completez o declarație 600 bis prin care să fiu de acord să plătesc doar 43% din taxele și impozitele pe care le-aș fi plătit unui guvern competent.

Aștept ANAF să-mi trimită formularul. Probabil că îl voi primi pe la mijlocul lui 2019. Am răbdare.

Foto: internet

Protestatarii de la mitingul PSD au forțat cordonul de jandarm

Momente tensionate la mitingul pentru susținerea executivului organizat azi, 5 februarie, de către Lia Olița Vasilescu, Gabriela Zbîrceanu Firea și Ciordin Ștefănescu. Protestul, care se pare că a avut mai mulți organizatori decât participanți, a riscat să degenereze în momentul în care un grup de agitatori a forțat cordonul de jandarm.

Susținătorii guvernului Grindeanu au luat cu asalt forțele de ordine, stropindu-l pe acesta cu salivă în timp ce-i explicau de mult prea aproape că un neamț nu are ce căuta la conducerea țării. Manifestanții abia au putut fi ținuți în frâu de cordonul de jandarm, care putea să se rupă în orice moment din cauza unui râs incontrolabil.

Foto: digi24.ro