Urăsc când cineva forțează un substantiv de genul masculin să adopte genul feminin. De exemplu, când aud pe cineva spunând o fructă în loc de un fruct, îmi vine să fug până la primul aprozar, să cumpar un kilogram de cartofi, să mă grăbesc acasă, să fac un piure pufos, cu smântână de frișcă și ierburi proaspete, să-l răstorn pe o farfurie mare, să-l modelez atent în forma piramidei lui Kheops și apoi să i-l arunc în față nebunului care siluiește substantivele și le obligă să-și schimbe genul.

Mă indispune teribil acest travesti gramatical, chiar dacă nu mă consider un purist al limbii. Nazist gramatical n-am fost nici măcar în generală, când eram atât de silitor, încât stăteam cu burta și pe cărțile altora. Mă întreb dacă există rațiuni misogine care mă determină să resimt atât de acut aceste dezacorduri. Puțin probabil. Dacă ar fi fost așa, ar fi trebuit să existe situații în care am transferat la genul masculin – sau măcar neutru – unele substantive feminine, convins că genul masculin e superior celui feminin. De exemplu, dimineața aș fi băut un cafei în loc de o cafea, aș fi mâncat un dărab de pâine în loc de o bucată de pâine și m-aș fi îmbrăcat cu un laibăr, nu cu o vestă. Hopa!