M-am trezit zilele trecute având sentimentul că un organism suprastatal îmi protejează mai atent datele cu caracter personal. Am verificat simptomele pe net și, după ce mi-am introdus toate semnalmentele, rezultatele de la ultimele analize, adresa de mail și porecla câinelui pe care l-am avut în copilărie într-o aplicație care a insistat să se cupleze cu Facebook și să vadă tot ce-am făcut și tot ce mi-a plăcut în ultimii 9 ani, am descoperit că am GDPR.

Nu știu de la cine l-am luat, că de obicei încerc să fiu atent când postez chestii personale și poze din casă pe toate rețelele de socializare care s-au inventat. Asta e, sunt GDPR pozitiv.

N-am avut prea mult timp să mă gândesc la asta că mi-au și intrat pe telefon 3 reclame. Una la o farmacie la care mi-am făcut card doar ca să iau Nurofen cu 5% mai ieftin. Alta la un magazin de pantofi la care i-am dat din greșeală un Like în urmă cu cinci ani și a treia la am uitat ce, că am șters-o cât ai zice “de unde dracu au ăștia numărul meu?”.

Răspuns: e posibil să fi luat numărul meu de pe foaia aia mică pe care o las pe bord când parchez aiurea.

GDPR-ul nu-i atât de grav pe cât am crezut că o să fie. E ca o fantomă care nu te poate atinge dar te poate speria astfel încât să te împiedici pe scări și să-ți verși ceaiul fierbinte pe părțile moi.

Momentan, încerc să-l ignor.