Tag Archives: film

Problema mea cu filmul Charleston

În descrierea filmului de pe cinemagia.ro scrie că e “povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd”. Asta speram să văd când am intrat în sală, dar nu asta am primit. Charleston e povestea dulce-amară a unui unghi amoros. Expresia asta cu triunghiul e folosită foarte greșit.

Într-un triunghi, fiecare dintre cele trei puncte e legat de celelalte două printr-o latură. Într-un triunghi amoros, fiecare participant ar trebui să fie legat pe latura romantică de amândoi ceilalți. Pentru lămurire, am făcut schița de mai jos:

F = femeia | M1 = unul dintre masculi | M2 = al doilea mascul

Într-un triunghi amoros de tip femeie-mascul-mascul, femeia îi iubește pe amândoi bărbații, dar și ei se iubesc între ei. În Charleston, F s-a iubit cu M1 și s-a iubit și cu M2, însă relația dintre M1 și M2 nu a fost una care să poate fi numită “amoroasă”, deci nici vorbă de un astfel de triunghi.

Filmul e povestea unui unghi amoros. O poveste la care n-am fost prea atent pentru că pe întreaga durată a filmului m-am gândit la cum să aranjez schița asta de mai sus. Mno.

Sursa foto: RRC

Unde greșește Thanos

În Avengers: Infinity War, cea mai recentă porție de CGI din festinul cinematografic care este franciza Marvel, băiatul rău e un încordat vânăt pe nume Thanos. Motivația lui e una cel puțin dubioasă, dacă nu chiar stupidă.

Musculosul movuliu vrea să adune niște pietricele magice pentru a obține puterea de a șterge de pe fața Universului jumătate din populație. Că așa i se pare lui că face Universul un loc mai frecventabil, ucigând aleatoriu și fără discriminare jumătate din ființele care-l populează.

Planul lui e șubred și tâmpițel dintr-un motiv foarte simplu. De exemplu, eliminând la întâmplare jumătate dintre români, nu faci decât să reduci numărul celor care votează cu PSD, nu și procentul cu care PSD va câștiga următoarele alegeri parlamentare. Într-o Românie cu mai puțin de 10 milioane de locuitori, PSD va atrage tot 45 % din voturi.

Deci Thanos nu rezolvă nimic cu planul lui. Universul rămâne la fel de corupt.

Sursa foto: internet

Plimbându-l pe Dobby – 13 decembrie

Azi, Dobby mi-a dormit în poală în timp ce ne uitam la The Lure, un film polonez despre sirene mâncătoare de oameni. Filmul e un semi-musical semi-comedie semi-horror ce reinterpretează într-o nuanță grotescă povestea micuței sirene (cea care se îndrăgostește atât de intens de un tip încât își dă la schimb vocea pe o pereche de picioare permanente, rezistente la umezeală) și o face cu ajutorul a două adolescente topless cu cozi ca de țipar, inutil de lungi.

Există în film o scenă în care patronul barului de striptease în care ajung sirenele să cânte și să se dezbrace pe gratis îi inspectează uneia dintre ele orificiul ce ar trebui să țină loc de vagin și imaginea e atât de grețoasă încât m-a făcut să ajung la concluzia că nu-mi doresc să fac vreodată sex cu o sirenă. Pur și simplu, nu-mi place să stau la coadă.

Am observat că am tendința să proiectez caracteristici umane asupra câinelui. Vorbesc cu el ca și cum ar înțelege când îi explic că sezonul trei din Narcos a fost net superior celorlalte, chiar dacă primele două au beneficiat de aportul de notorietate pe care încă îl poartă numele lui Pablo Escobar, și îi pun întrebări de parcă ar fi în stare să-mi răspundă de ce în 2017 încă se pun râsete pe bandă la unele sitcom-uri.

De fiecare dată când îl văd dormind dus, încovrigat în sine sau înțepenit cu lăbuțele în aer ca o capră catatonică, iar eu mă uit la un film sau vreo emisiune, îmi vine să-i fac testul de tată. Adică să opresc subit televizorul și să văd dacă se trezește să-mi spună: nu, nu dormeam, îmi odihneam puțin ochii, lasă-l pornit.

Căutător avid al echilibrului natural, imediat după ce-l umanizez pe câine mă apuc să-i reduc pe oameni la rangul de animale. Un impuls incontrolabil mă forțează să-i văd pe toți oamenii purtându-se ca niște bestii mânate de instinct.

Îi văd angrenați în ritualuri complexe de împerechere, ca niște păsări ale paradisului pierdut, îi văd apărându-și agresiv miciile teritorii pe care-și parchează cuibul mobil, îi văd îngrijindu-și copiii cu delicatețea cu care se despăduchează babuinii, îi văd cu un licăr hămesit în ochi înainte să se înfrupte din meniul proaspăt vânat în zona de restaurante a mall-ului, îi văd compromițându-se moral în efortul instinctual de a-și eleva statutul social, îi văd încercând să-și domine fiecare nișa, îi văd grupați în haite, cirezi, stoluri, herghelii, bancuri și turme, îi văd controlați de algoritmi biologici pe care nici nu-i intuiesc, îi văd debusolați, rătăciți, buimaci, speriați, îndârjiți, frustrați, nervoși, îi văd căutând din priviri un rost suprem, un Dumnezeu, un răspuns final în toate măruntaiele cotidianului, căutând o cale mai ușoară pentru a-și asigura supraviețuirea, căutând fericirea, uitarea, pacea, îi văd la fel de limpede cum mă văd pe mine făcând toate astea și mi se frânge inima într-un fractal etern de tristeți inefabile.

Apoi îl văd pe Dobby cum vine la mine cu mingea în colți și îl aud cum îmi transmite prin mârâieli dorința de a mă juca cu el și mă pufnește râsul și mă duc să-i arunc mingea și el mi-o aduce înapoi și eu i-o arunc iar și tot așa în acel moment nu existăm decât noi doi și totul e bine și astfel uit de toate celelate animale.

Nu există om mai prost decât părintele de copil

Asta e o părere personală formată în urma unei singure experiențe personale.

Am fost la film. La Frumoasa și Bestia. Pentru că am vrut s-o văd pe Hermione și pentru că eram curios de personajul presupus gay și pentru că, în general, îmi plac filmele. Dar nu asta contează.

La film, în rândul din spatele meu, un domn i-a citit fiului său, un băiețel de trei sau patru ani, nici asta nu contează, întreg dialogul filmului. Inclusiv cântecele. Pe care, dacă era să facă treaba corect, trebuia să le cânte. Practic, am avut parte de dublaj în limba română deși nu mersesem la un film cu dublaj în limba română. Și nu, nu i-a citit copilului în șoaptă, cum am mai auzit eu părinți care le explică mititeilor ce se întâmplă pe ecran. Omul a vorbit cu voce normală, de parcă toți spectatorii eram la el în sufragerie.

Acum, treaba e în felul următor. Filmul a apărut în cinema în mai multe variante. Una din ele era fix cea dublată în limba română. Adică se putea la fel de bine duce la un film la care dublajul să fie făcut de profesioniști, să nu-și mai răcească el gura.

Apropo, omul mai citea și greșit unele replici. Pe majoritatea le-a citit bine, chiar dacă e puțin probabil ca puștiul să le fi înțeles pe toate, de exemplu pe cea în care Belle e numită progresistă. Dar nici asta nu contează, că sunt mulți adulți care văd un film și nu înțeleg ce se petrece în el. Chiar și unul fără gândeală multă, gen Fast and Furious 8.

Filmul a rulat în cinematografe timp de vreo lună, cel puțin. Existau zeci, dacă nu sute, de ocazii în care omul să-și ducă plodul la un film dublat în română. Dar nu, el a preferat să-l ducă la filmul de la ora opt seara, care s-a terminat la zece (nu trebuia să doarmă copilul de trei sau patru ani la ora aia?), și să-i vocalizeze tot dialogul, deranjând o gașcă de oameni în jurul lor. Sala era plină, n-aveai unde să fugi, în caz că vrei să justifici cumva acțiunea omului și să propui soluții de compromis.

Ca să nu mai zic că într-un fel sună un film dublat de Pavel Bartoș, Tudor Chirilă, Delia Matache sau ce vedetă mai face dublaje pe la noi și altfel un film dublat de Ghiță Anonimul. Experiența cinematografică a copilului a fost diminuată simțitor de un tată cu intenții aparent bune, dar execuție execrabilă. Asta-i părerea mea, de empat care a avut timp să se pună și în pielea unui tată care vrea să-i ofere doar ce-i mai bun copilului, și în pielea copilului care vrea să caște gura la basme cu oameni, dar și puțin în pielea mamei copilului, dacă tot eram în zonă.

Sunt aproape sigur că omul n-a vrut să fie un alt cocalar care vorbește în timpul filmului, dar așa a știut el să se ocupe de copilul lui. A știut prost. Se mai întâmplă. Fiecare părinte face lucruri greșite. Unii mai puține, alții mai multe. Unii își alăptează copiii până la trei ani, când copiii aproape că pot cere să sugă țâță în scris. Alții îi îndoapă cu junk-food sau îi pun să doboare recorduri la alpinism. Ăsta a dublat Frumoasa și Bestia, de parcă el era Zone Studio din Oradea și ne făcea tuturor un bine.

Nu i-am zis nimic atunci la acest Irinel Margaret Nistor întârziat, dar îi zic acum:

-Dom’le, înțeleg că vrei să îi faci o bucurie copilului, dar e mai ușor pentru toată lumea dacă îl duci la unul gata dublat în română. Majoritatea filmelor pentru copii sunt dublate. De fapt, trebuie să faci un efort suplimentar să prinzi un film de copii care nu e dublat. Fă-ne la toți o favoare și, data viitoare, caută unul dublat. E ușor, pe cinemagia.ro sunt marcare cu un RO micuț toate filmele dublate. Și încă ceva: ești un dobitoc. Numai bine.

Foto: internet

Ce filme ar mai putea interzice Coaliția pentru Familie

Pentru că în el apare un personaj secundar homosexual, Coaliția pentru Familie ar dori interzicerea filmului “Frumoasa și bestia”, anunță Hotnews.

Basmul original, cel care a inspirat desenul animat original care a inspirat filmul, e despre o minoră neprihănită care se îndrăgostește de un bizon violent în timp își petrece sindromul Stockholm într-un castel, înconjurată de obiecte de menaj vorbitoare.

Coaliția pentru Familie, care n-a făcut până acum nimic pentru, având inițiative inutile doar împotriva, s-a uitat la film (sper!) și a decis că partea cea mai dăunătoare pentru copii nu e nici bestialitatea, nici sechestrarea de persoane, ci homosexualitatea (care, nota mea, nu face parte din basm, dar face parte din realitatea în care trăim ).

Dragostea forțată de împrejurări dintre o fetiță și un monstru e ok, dar iubirea consimțită dintre doi adulți e câh. Logica imbatabilă a Coaliției pentru Restrângerea Definiției de Familie ar putea fi folosită și pentru interzicerea altor filme. Motivarea cenzurii ar fi anacronică, ilogică și rizibilă în contextul global actual, dar cu siguranță ar fi în ton cu argumentația medievală pe care au folosit-o până acum.

Printre filmele pe care CpF le-ar mai dori interzise s-ar putea număra:

Avatar – pentru că filmul include scene de sex între oameni și na’vi (prin intermediul unui avatar, dar totuși…). Filmul nu s-ar interzice pentru că ar fi greșită ideea de sex cu maimuțe (s-a demonstrat mai devreme că bestialitatea nu-i deranjează pe acești coalizați), ci pentru că e vorba maimuțe albastre, iar ei nu doresc să se creadă că e în regulă să te împreunezi cu cei de altă culoare decât a ta.

Nașul – pentru că filmul e despre un mafiot carismatic, nu despre niște părinți spirituali credincioși care își instruiesc finii în tainele căsătoriei cu ajutorul pildelor sfinte și care dansează în jurul altarului cu coroane de aur pe cap și lumânări supradimensionate în brațe și pupă tot ce le spune popa să pupe.

Moana – pentru că ar putea să-i facă pe cei mici să creadă că este permis să ieși din voia părinților și să pornești în aventuri maritime alături de un zeu hawaiian; ceea ce contravine atât credinței în Unicul Dumnezeu, cât și convingerii că părinții sunt stăpânii absoluți ai copiilor, cu drept de viață și de moarte asupra lor.

Titanic – pentru că arată că o partidă de sex premartial poate fi atât de plăcută și de intensă încât să ți-o amintești toată viața, ba chiar că sexul fără certificat de căsătorie poate să te marcheze într-atât încât să renunți la un diamant cât pumnul unui copil doar de dragul unui futai pasager pe care l-ai consumat în urmă cu 60 de ani cu un tip din etajele sărace ale transoceanicului.

Frozen – pentru că prezintă povestea unei prințese cu superputeri frigorifice, iar singura superputere pe care ar trebui s-o manifeste femeile e cea de a da naștere la pui vii.

Annie – pentru că promovează imaginea unei familii atipice, formate dintr-un patron putred de bogat și o fetiță simpatică adoptată dintr-un orfelinat; or familiile adevărate, tradiționale și cu frică de Dumnezeu sunt formate neapărat din mamă, tată și copii obținuți pe căi naturale, nu cumpărați.

Familia Addams – pentru că nu are un nume mai specific românesc, gen Familia Adamescu.

Tarzan, Cartea Junglei – pentru că idealizează protoptipul unor familii disfuncționale în care copii abandonați sau rătăciți sunt crescuți de animale sălbatice care le oferă dragoste, protecție și încurajare și care nu sunt de părere că este permis să-ți abuzezi odraslele nici măcar cu o palmă peste fund, ocazional.

Harry Potter – pentru că se poate dovedi periculos să susții că un copil fără părinți poate să funcționeze normal în societate, să reușească în viață și carieră și apoi să înfrângă forțele răului cu ajutorul prietenilor și magiei. Nu există magie! Singurul mod în care poți avea succes în viață este cu ajutorul familiei și a rugăciunilor adresate unui Dumneze care a lăsat o virgină însărcinată cu ajutorul unui înger și apoi și-a lăsat fiul să moară în chinuri pe o cruce cu scopul de a ierta păcatele tuturor oamenilor, inclusiv a celor care i-au ucis fiul.

Bruce Allmighty – pentru blasfemie!

Evan Allmighty – pentru că e foarte prost.

Vrăjitorul din OZ – pentru că arată că nu există o ființă atotputernică în spatele cortinei, ci doar un omuleț mic și frustrat care și-a impus voința prin manipulare și înșelăciune, dar și pentru că sugerează faptul că tot ce ne lipsește este în interiorul nostru și nu într-un tărâm miraculos din alte sfere.

Albă ca Zăpada și Cei 7 Pitici – pentru că îi învață pe copii că e firesc să te recăsătorești după ce ți-ai pierdut soția, în loc să te resemnezi pe veci într-o văduvie lipsită de orice bucurie și speranță. Dar și pentru că e super dubios ca o tipă să locuiască într-o casă cu șapte bărbați, indiferent de dimensiunilor lor.

Legături Bolnăvicioase – pentru că Tudor Chirilă e super enervant.

Gravity – pentru că arată cu ajutorul graficii computerizate că Pământul e rotund, când el, de fapt, e plat precum coperta unei Biblii.

Alien – pentru că susține că nu suntem singuri în univers și pentru că ignoră intenționat să menționeze că Dumnezeu a creat miile de miliarde de milarde de stele și planete doar ca să avem noi o priveliște faină când ne uităm spre cer noaptea.

Toate celelalte filme care nu-s Iisus din Nazaret al lui Zeffirelli, Patimile lui Hristos al lui Mel Gibson sau Poziția copilului al lui Călin Peter Netzer..