Tag Archives: femei

13 lucruri mai puțin cunoscute despre 8 Martie, Ziua Femeii

E ziua femeii, dar e noaptea bărbatului. Pentru că n-am dat degeaba atâția bani pe trandafirii ăia.

De 8 Martie, sunt sărbătorite toate femeile, mai puțin cele care te întreabă “La ce te gândești?” și apoi refuză să te creadă pe cuvânt când spui “La nimic”.

Nu toate femeile doresc să primească un buchet de flori de 8 Martie. Multe dintre ele preferă un bucket de pui.

De 8 Martie, bărbații cumpără flori nu pentru că vor, ci pentru că trebuie. De asta e o zi atât de specială.

Mărimea buchetului pe care o femeie îl primește de 8 Martie e invers proporțională cu felul în care bărbatul se poartă cu ea în restul anului.

În multe privințe, 8 Martie e ca un fel de Valentine’s Day în care nu ți se garantează sexul.

Sărbătoarea are și unele aspecte grotești. Două cuvinte: striptease masculin.

La striptease-ul feminin, bărbații le privesc pe femei ca pe niște obiecte sexuale. La cel masculin în schimb, dansatorii le pun pe femei pe un scaun, pe scenă, și apoi se poartă cu ele de parcă ar fi obiecte sexuale. E o diferență.

Întotdeauna se găsește un deștept căruia îi vine ideea absolut genială și inedită de a cumpăra flori vânzătoarelor de flori.

8 Martie e ziua în care bărbații se poartă frumos cu toate femeile, chiar și cu scroafele alea de la Finanțe. Sau cu alea de la Poștă. Sau cu alea de la Primărie. Sau cu chelnerițele ciufute. Sau cu acriturile de la bancă. Sau cu babele alea de la brutărie care se uită urât la tine când le spui că voiai pâinea feliată. Sau cu mâhnitele care n-au să-ți dea rest și te scuipă din priviri că ai îndrăznit să le jignești având doar bancnote mari la tine.

8 Martie e ziua în care multe firme fac promoții și oferă reduceri pentru femei. Doar pentru că e ziua lor nu înseamnă că nu se poate profita de pe urma lor.

E ziua în care li se spune cel mai mult femeilor că sunt ca niște flori, adică organisme fragile care sunt smulse din mediul lor când arată mai bine și apoi sunt lăsate să se ofilească încet în captivitate.

În Calendarul Ortodox, ziua de 8 Martie e marcată special ca fiind “Dezlegare la feminism”.

Foto: gtm

E ceva în neregulă cu reclamele la bere: nu prea apar femei în ele

Am fost în weekend la Beer Crafters Festival în Cluj și, când am văzut că numărul de femei care consumau bere era aproximativ egal cu al bărbaților, era să-mi explodeze capul.

Cumva, reclamele consumate de-a lungul vieții m-au condiționat să cred că doar bărbații beau bere, în timp ce femeile stau cumințele acasă și gătesc și dau cu mopul minune și au grijă de casă și folosesc DETERGENTUL NOU, mult mai bun și doar puțin mai scump decât cel vechi, în timp ce povestesc despre cum se balonează dacă mănâncă orice în afară de iaurt și au zile “lipsite de prospețime”.

Femeile din reclame, în general, sunt niște neveste frustrate pe care bărbații trebuie să le mintă ca să poată să se întâlnească pe ascuns cu “băieții” la o bere și un mic. Este o reclamă la ceva materiale de construcții în care Bobonete face exact asta, dar, în apărarea reclamei, Bobonete pare genul de om care face asta și în viața reală. Nu-mi vine nici un alt exemplu în minte acum, dar sunt sigur că am dreptate.

Dacă nu sunt casnice iremediabile, mame care ung felia de pâine pătrunse de cel mai adânc sentiment al datoriei de părinte care nu face nimic altceva decât să fie părinte, femeile din reclame sunt zeițe sexy care se excită vizibil și te excită teribil în timp ce bagă în gură o pătrățică de ciocolată, trag pe nas aburul unei cafele sau se freacă de așternuturi de mătase pentru a te convinge să-ți iei o mașină pe care nu ți-o permiți.

Zilele astea am încercat să fiu mai atent la ce beau femeile și am observat că beau bere nu doar la festival, ci și la restaurant. Nu doar în gașcă cu băieții, pe malul unui lac, așa cum arată reclamele gen Ursus, ci și atunci când ies “cu fetele”. Din câte am observat, femeile preferă berea artizanală, pentru că e mai aromată.

Femeilor le place berea. Multă lume nu știe asta. Nici măcar cei care o vând nu o bănuiesc.

Acum că am făcut această dezvăluire nemaipomenită, mi-ar plăcea să le văd pe femei reprezentate mai corect în reclamele la bere. Mai ales de când marii producători au început să o dea și ei în chestii retro, nefiltrate, pseudoartizanale. Nu mă aștept să le văd prea curând apreciind mega sarcastic și uber minimal gustul puternic și amărui servit în plastic ieftiniu, dar nici nu mai vreau să le văd în aceeași postură de mâhnite NFDHH* care nu înțeleg cum funcționează alcoolul.

Sincer, mi-ar plăcea la nebunie să văd o reclamă la bere în care să apară doar femei.

Promit că dau un six-pack de IPA celor care fac primii asta.

Sursă foto și articol fain despre femeile berar: tested.com

*NFDHH = ne futute de hă, hă…

“Vai, dar nu trebuia!” spuse prietena care se aștepta să-i cumperi ceva mai scump

“Serios, chiar nu trebuia să te deranjezi” a spus prietena ta ascunzând cu măiestrie dezamăgirea primirii unui cadou atât de ieftin și atât de impersonal. Zâmbind cu gura, nu și cu ochii, aceasta te-a mințit cu nonșalanță spunând că rahatul ăla ieftin pe care i l-ai cumpărat pe ultima sută de metri, probabil dintr-o benzinărie sau alimentară, deși știai de ceva vreme că urmează ziua ei, era exact ce-și dorea mai mult și mai mult pe lumea asta.

“E prea mult!” a spus prietena ta despre cadoul primit de la tine, deși știa foarte bine că dai mai mulți bani pe cafea într-o singură săptămână și că, vorba aia, îți permiteai ceva mai consistent. Pe măsură ce trec anii, cadourile ar trebui să crească în dimensiuni, nu să scadă, a mai gândit ea în timp ce punea în vază florile de câmp pe care era evident că le cumpăraseși pe nimic de la o vânzătoare stradală.

Mascând generos disprețul pe care a început să-l nutrească față de tine încă de când a văzut cadoul împachetat într-o coală de hârtie A4, prietena ta a spus că se simte binecuvântată să aibă așa oameni minunați alături de ea într-o zi atât de specială.

Iar tu ai crezut că lacrimile ei sunt de bucurie.

Plimbându-l pe Dobby – 8 martie

Ziua femeii. Noaptea bărbatului.

De ce zic asta? Pentru că, în umila mea opinie, bărbații nu s-ar înghesui în florării ca niște pinguni abuzați emoțional dacă n-ar spera, sincer sau în secret, că gestul lor nu va fi răsplătit cu generozitate de femeile pentru care se sacrifică stând la coadă chiar și zeci de minute, ca niște eroi.

Nu m-ar mira să văd bărbați care, a doua zi, încearcă să returneze buchetele de flori pe motiv că nu au funcționat. E foarte posibil să existe printre noi bărbați care văd într-un mănunchi de frezii un garant al copulării. E la fel de posibil să existe și câteva specimene ireal de optimiste care să aștepte sex chiar și în schimbul unui trandafir bleg.

Apropo. Am descoperit cel mai stupid ambalaj inventat vreodată. Poți, mai nou, să oferi cuiva un trandafir la cutie. Unul singur. Cutia e lungă și seamănă cu cartoanele alea în care se transportă neoanele. Diferența e că asta e colorată și are imprimat pe ea un trandafir. Exact ca ăla din cutie. Asta e ca și cum ai ține Mona Lisa într-o plasă de nailon peste care ai imprimat o poză a Mona Lisei.

Sunt aproape sigur că Ziua Femeii a fost inventată de bărbați, doar ca să aibă ei încă o ocazie de-a se bate cu palma pe spate și de-a se felicita reciproc pentru cât sunt de minunați pentru că, o dată pe an, își aduc aminte să le aprecieze pe femei și să le arate cât sunt de deosebite și de unice cumpărându-le diverse combinații de aceleași cinci flori.

Mă gândesc cât de dezamăgită e o femeie care merge la un eveniment și descoperă că mai este una îmbrăcată exact ca ea. Știu unele cărora nu le place nici măcar să simtă că altele poartă același parfum. Apoi mă gândesc cât de mult se poate bucura o femeie de niște flori pe care nu doar că le primește pentru că așa a dictat calendarul, dar le primește deodată cu toate celelalte opt milioane de femei din țară. În final, mă gândesc că o femeie care vrea să se simtă specială nu și-ar sărbători ziua deodată cu toate celelalte, în același fel, în fiecare an.

În fine, sunt multe feluri în care pot să mă justific pentru că nu i-am cumpărat Angelei nimic azi.

Plimbându-l pe Dobby – 24 februarie

Dragobete, adică reluarea filmului siropos care este Valentine’s Day, de data asta dublat superficial în limba română.

L-am plimbat de dimineață pe Dobby gândindu-mă că nu o să existe vreun moment în viața mea în care să nu mi se pară ciudați părinții care își sărută copiii pe gură. E ceva inexprimabil în cuvinte de greșit în imaginea unui părinte care se pupă în gură cu copilul lui, indiferent de vârstă. E ca și cum ai vedea o pisică mestecând gumă și te-ai aștepta să o înghită în orice moment, ca pe orice altă bucățică de mâncare, că doar pisicile habar n-au ce-i guma și nu caută să-și împrospăteze respirația cu mentol, atât că pisica îi dă înainte cu mestecatul și ție nu-ți vine să crezi că te uiți la o pisică ce mestecă Orbit sau poate Hubba Bubba și, fix când te gândești că nimic nu poate fi mai ciudat de atât, pisica face un balon.

Din cauza frigului, azi am scurtat traseul pe care-l parcurgem de obicei la prânz.

Într-o parcare, Dobby s-a arătat foarte interesat de o mașină anume. Era acoperită cu una din acele prelate clasice cu care vecinii exagerat de grijulii își înveleau mai demult Daciile. Rar mai vezi astfel de veștminte auto în ziua de azi. Probabil că mirosea intens, căci Dobby a ținut să o marcheze în două locuri, într-un efort scremut de a acoperi revendicările teritoriale ale celorlalți câini care trecuseră pe acolo.

Interesant e că nu vezi niciodată un cearșaf de-ăsta aruncat peste o mașină scumpă. Mașinile scumpe reflectă statutul și se țin la vedere. Se afișează. Mașinile păstrate în glugile astea supradimensionate reflectă stătutul, fiind în principal mașini vechi dar în stare bună, care n-au prea simțit șoseaua sub roți și nici vântul în parbriz.

De fiecare dată când văd o mașină îmbrăcată cu o astfel de prelată mă gândesc la o femeie musulmană purtând burqa. Și femeia cu burqă, și mașina cu glugă au un stăpân paranoic care insistă să-și ferească proprietatea de privirile indiscrete ale străinilor, deci asocierea nu-i tocmai ridicolă.

Ridicolă e ideea că femeile le-ar fi inferioare în orice fel bărbaților. Azi am simțit pe pielea mea că femeile sunt chiar mai puternice decât bărbații. Mai precis, o femeie a fost mai puternică decât mine. Iată cum:

Săptămâna trecută am comandat de pe internet, prin intermediul unui magazinaș din Cluj, o lampă. Azi, după ce l-am lăsat pe Dobby acasă și am ieșit pe centru să rezolv niște treburi minore, m-a sunat o doamnă să-mi spună că pot să trec pe acolo ca să-mi ridic coletul. Ajuns în magazinaș, o întreb pe vânzătoare, o minionă brunetă cu corp de preșcolar astenic, dacă pachetul e greu. Voiam să știu dacă pot să-l duc în brațe până acasă sau dacă e nevoie să vin mai târziu cu o mașină. Miniona se duce într-un colț al magazinașului, îmi arată cutia și o ridică cu o singură mână. Zice că nu-i grea deloc și că, în plus, mai are și mânere. Semnez o foaie și dau să iau cutia. Inițial, abia reușesc să o clintesc. Îmi dau seama că e prea grea pentru mine și că va fi super dificil să o car în brațe până acasă. Calculez câtă rușine ar trebui să înghit dacă recunosc în fața micuței vânzătoare că mi-e peste putință să transport o cutie pe care ea a ridicat-o fără probleme și decid că e mai bine să îndur un supliciu fizic decât să mă fac de mândră minune.

Scot un icnet subțire când ridic cutia, strâng din dinți, mă încordez, mă aplec într-o rână, căutând echilibrul, și reușesc să ies din magazin purtând un surplus 15-20 de kilograme. Pe drum, fac pauze dese, prefăcându-mă că am simțit telefonul vibrând în buzunar și că trebuie să răspund urgent la niște mesaje. Mă așez pe toate băncile care-mi ies în cale și scrutez gâfâind discret zarea, ca și cum aș aștepta pe cineva. Într-un final, ajung acasă cu brațele lungite până mai jos de genunchi și cu o dilemă legată de vânzătoare, despre care nu-mi dau seama dacă e foarte puternică sau foarte mincinoasă.

Încep să înțeleg de ce a zis tanti aia că femeile pot fi și motostivuitor. Se descurcă bine cu ridicatul greutăților.

Azi ar trebui să-i fac lui Dobby baia săptămânală, dar cred că am s-o amân pentru că mi-e aproape imposibil să-mi mai mișc brațele. Numai femeia aia e de vină.

La plimbare îl mai scot doar dacă reușesc să-i leg lesa de cureaua de la pantaloni, cumva.

Textul ăsta l-am tastat cu un creion ținut în gură, la lumina lămpii.