Tag Archives: familie

Aștia o să le plătim lor pensiile?

Un hamburger, cu tot cu cartofi prăjiți, mă duce undeva la aproape 30 de lei. Berile care-mi plac costă între 8 și 15 lei la alimentară. Este Hop Hooligans la doză și la peste 30, dar nu mă arunc la de-alea. Un latte e 12 lei pe centru. Un roman grafic e între 45 și 80 de lei și nu mă ține mai mult de 2 ore. Netflixul nu-i destul. Am și HBO GO și și platforma aia de filme artistice de la TIFF. Iar unele filme chiar trebuie văzute la cinema. E cam 25 de lei biletul la un 3D. Mi-am luat telefon nou, să se vadă mai bine video-urile pe el. Și mi-am și mărit abonamentul ca să am mai mulți giga de date mobile, că eu lucrez în online și trebuie să fiu mereu conectat. Mi s-au rupt adidașii nike. E vreo 500 de lei o pereche nouă. De festivaluri, nici nu pomenesc, că-ți trebuie cel puțin un salariu mediu pe economie să treci cu bine de 4 zile de muzică. Viața e scumpă în Cluj.

Ce vreau să spun prin toate astea e următorul lucru: bunicu’, te rog să mă mai aștepți puțin cu pensia aia; luna asta chiar n-am. Și nici luna viitoare nu arată bine. Apropo, că știu că ai ceva pus deoparte, nu-mi împrumuți și mie niște bănuți? Am văzut că s-au ieftinit trotinetele electrice și chiar m-ar ajuta una. Mersi, te pup, mai vorbim de Crăciun.

10 tipuri de familii tradiționale

  • În zonele muntoase, familia tradițională e formală dintr-un bărbat, o femeie și o drujbă.
  • În Vaslui, familia tradițională e formată dintr-un tată, o mamă de bătaie și o sticlă de Mona.
  • În PSD, familia tradițională e formată din bărbat, femeie și toate rudele pe care au reușit să le angajeze la stat prin pile.
  • În Cluj, familia tradițională e formată dintr-un bărbat, o femeie și o chirie pe care abia și-o permit.
  • În Timișoara, familia tradițională e formată dintr-un bărbat și o femeie, dintre care cel puțin unul e oltean.
  • În Strehaia, familia tradițională e formată dintr-un bărbat, o femeie și o sabie.
  • În Buzău, familia tradițională e formată dintr-un bărbat și o femeie care nu vor să recunoască că sunt moldoveni.
  • În Coaliția pentru Familie, familia tradițională e formată dintr-un bărbat și o femeie care n-au făcut niciodată sex de plăcere.
  • În București, familia tradițională e formată dintr-un bărbat și o femeie, amândoi blocați în trafic.
  • În restul țării, familia e formată dintr-un bărbat și o femeie care lucrează “dincolo” și nu-și văd copiii decât prin webcam sau de sărbători.

Sursa foto: Family Guy

O gașcă de glumițe

Joi, 10 mai, am lansat episodul 6 din emisiunea online The Show. Dacă vrei, poți să o vezi aici. Dacă nu vrei să o vezi, poți să nu o vezi aici. Episodul 6, având titlul “Sinteza Sulei“, adoptă un format de talk-show cunoscut și e despre referendumul pentru familia tradițională. Emisiunea e cel puțin la fel de ridicolă precum orice încercare de a defini familia prin vot. Pentru a respecta formatul, am inclus și o burtieră mișcătoare pe care se derulează glume despre homosexualitate și familie. Iată:

  • Familia tradițională e formată din mamă, tată, copii și toate rudele pe care le vizitezi din obligație în perioada sărbătorilor.
  • Referendumul pentru familia tradițională e o frecție la picior de gay.
  • Homosexualii se apără: chiar și Dumnezeu preferă spațiile mici.
  • Rufele murdare se spală în familie tradițională, de către femeie.
  • La nunțile de homosexuali, cei cărora le place să fure mireasa își cam iau țeapă.
  • Locul femeii e în bucătărie. Locul bărbatului e în femeie.
  • Tradițiile se schimbă: mai nou, familia tradițională e cea în care cel puțin un părinte lucrează în străinătate.
  • Copilul cu doi tați este cel mai fericit de 8 Martie.
  • Mulți bărbați nu văd bine relații homosexuale. Asta pentru că stau cu spatele în timp ce le întrețin.
  • BOR: relațiile dintre bărbați sunt imorale, dar cele dintre bărbați și copii minori sunt ceva peste care suntem dispuși să trecem cu vederea.
  • Cum se numește un grup de homosexuali reprimați? Patriarhie.
  • Adam și Eva au apucat să fie copii sau Dumnezeu i-a făcut direct adulți? Ei cum au putut să fie crescuți de un singur părinte? Se considerau a fi o familie? Întrebați-vă preotul.
  • E mult mai rău să fii homosexual decât homosexuală.
  • Familia tradițională e formată din mamă virgină, tată naiv, copil minune, Duh Sfânt și Tată Ceresc.
  • Urmează un referendum prin care li se va interzice bărbaților să poarte pantaloni lungi cu glezna descoperită.
  • Homofob = bărbat care cedează mereu tentațiilor și se teme că ar putea fi convins foarte ușor să facă chestii.

Poți vedea celelalte episoade aici.

10 lucruri care se vor schimba în urma referendumului pentru familie tradițională

  1. După 7 octombrie, data probabilă a referendumului pentru familie tradițională, nu se va mai spune că doi soți au murit într-un groaznic accident rutier provocat de condițiile dezastruoase în care a ajuns infrastructura sub guvernarea PSD. Vor anunța că “un bărbat și o femeie au murit într-un groaznic accident rutier”.
  2. După 7 octombrie, nu se va mai spune că doi soți au murit din cauza infecțiilor contactate în spitalele conduse de incompetenți numiți politic. Se va spune că “un bărbat și o femeie au murit”.
  3. După 7 octombrie, nu se va mai spune că doi soți își plâng copilul care a murit după ce tavanul clasei i-a căzut în cap, asta doar după ce era să se înece în toaleta din fundul curții. Se va spune că “un bărbat și o femeie își plâng copilul mort”.
  4. După 7 octombrie, nu se va mai spune că doi soți pleacă din țară la fiecare 5 minute din cauza dezastrului economic pe care l-a produs Guvernul Pesedeanu sau Pesedose sau Pesedăncilă sau care o mai fi. Se va spune că “un bărbat și o femeie pleacă din țară” pe motiv că în fruntea ministerelor se află doar analfabeți cu pile.
  5. După 7 octombrie, nu se va mai spune că doi soți au luat bătaie în trafic de la cocalarul cu BMW pe care l-au claxonat când acesta le-a tăiat calea și era să-i proiecteze în șanț. Se va spune că “un bărbat și o femeie au luat bătaie” de la un cocalar cu BMW (nu Dragnea, altul).
  6. După 7 octombrie, nu se va mai spune că doi soți trăiesc în țara cu cele mai multe mame minore din Uninea Europeană. Se va spune că “un bărbat și o femeie” trăiesc în cea mai puțin educată și cea mai coruptă țară din UE.
  7. După 7 octombrie, nu se va mai spune că doi soți și-au vândut votul și, cu el, viitorul țării în schimbul a cinci mici și o bere. Se va spune că “un bărbat și o femeie” și-au vândut sufletele pe niște carne prăjită.
  8. După 7 octombrie, nu se va mai spune că doi soți care au folosit banii primăriei în scopuri personale au scăpat de condamnare pentru că le-a dat Ciordache legi cu dedicație. Se va spune că “un bărbat și o femeie” vor face arest la domiciliu, în weekend, dar numai seara între 18 și 20 și numai în sufragerie, pentru că acolo au televizorul ăla mare.
  9. După 7 octombrie, nu se va mai spune că un preot a refuzat să îngroape doi soți pentru că aceștia nu și-au plătit zecile de contribuții și obligații la biserică. Se va spune că preotul a refuzat să îngroape “un bărbat și o femeie”.
  10. După 7 octombrie, totul se va schimba în bine pentru un bărbat și o femeie. Totul. Mai puțin chestiile care contează.

În cât timp se prescriu obligațiile de familie?

Obligațiile fiscale se prescriu în trei sau cinci ani. Nu știu să spun exact câți, căci avocatul familiei a adormit uitându-se la rețete de mâncare pe Pinterest și mie mi-e lene să pornesc motorul de căutare ca să mă dumiresc.

Dacă până și datoriile către stat se prescriu, mă gîndesc eu, ar trebui ca obligațiile de familie să se prescrie și ele. Numa’ zic, nu dau cu parul.

Să zicem că ești invitat la nunta unui văr de-al doilea. Convenția socială actuală zice că trebuie să mergi și că motivele ar putea fi maxim două:

unu – a fost și el la nunta ta și trebuie să echilibrezi balanța de plăți; sau au fost părinții lui la nunta părinților tăi și cumva s-a moștenit acest cerc vicios de împărțit plicuri cu bani;

doi – vrei să vină la nunta ta, când vrei să strângi mulți bani deodată pentru te-miri-ce proiect faraonic pe care-l clocești de ceva vreme (vrei să-ți pui gresie pe hol, gen).

Nimic rău în asta. Problema intervine atunci când între cele două momente trec mai mulți ani. Câți? Zece, aș zice eu, sunt suficienți. Obligațiile familiale ar trebui să se prescrie după zece ani. Te cheamă văru’ la nunta lui la doișpe ani după ce l-ai chemat și tu la a ta? Ghinion. Îți cere cumnatu o favoare la treișpe ani după ce te-a ajutat să te internezi în spital la oraș și a avut grijă să nu-ți lipsească nimic? Sorry, dar nu ar trebui să-i mai datorezi nimic. Datoriile morale, la fel ca obligațiile de familie, se prescriu și ele după zece ani.

Așa ar fi corect, nu?

Foto: internet