Tag Archives: Dan Barna

Oferta sexuală a candidaților la președinție

România își alege președintele. România își alege gospodarul șef, părintele națiunii, C.E.O.-ul. România își schimbă pentru următorii 5 ani poza de profil și chipul care ne va zâmbi din aceasta trebuie ales cu maximă atenție și preocupare.

Șeful statului trebuie să fie în multe feluri și toate aceste feluri sunt analizate ad nauseam în timpul campaniei. Candidaților li se speculează abilitățile oratorice, calitățile manageriale, competențele de lider, educația și experiența. Chiar și vestimentația e pusă sub lupă.

Aspectul cel mai puțin dezbătut este cel sexual. Ce fel de amant e viitorul președinte? Unul dibaci, grijuliu, altruist? Unul agresiv, hulpav, egoist? E pervers sau neimplicat? E important să știm asta, pentru că felul în care un om face sex spune multe despre el, inclusiv despre cum se va comporta în sfera diplomatică. În lipsa unui istoric erotic al candidaților – apropo, ar trebui să impunem asta pentru următoarele alegeri – nu putem decât să ni-i imaginăm pe candidați în diverse ipostaze erotice.

Alexandru Cumpănașu pare genul acela de băiețaș care insistă să facă dragoste în fața oglinzii, de unde se privește pe sine pe toată durata actului. Pozează în poziții incomode doar pentru că așa a văzut în filme și sacrifică orice urmă de confort din dorința de a obține unghiuri cât mai senzuale. Cuprins de accese maniacale, uneori o dă la o parte de parteneră și ajunge să se masturbeze furios în oglindă urlând despre cum PNL-ul a fost înființat de un securist. Avantaj: e absolut nebunesc în pat. Dezavantaj: e nebunesc și în restul timpului.

Mi se pare că Dan Barna face dragoste de fiecare dată ca și cum ar fi prima dată, și nu pentru că ar insista mult prea mult pe preludiu sau deoarece isprăvește prematur, ci pentru că e stingher și lipsit de experință, aruncându-se în vâltoarea pasiunii cu o ambiție care-i întrece cu mult posibilitățile. Trebuie să-l ghidezi ușor cu mâna și să-i impui ritmul, dar se descurcă admirabil cu condiția să-l instruiești temeinic. Acesta e principalul lui avantaj, că poți să-l modelezi pe placul tău sexual.

Klaus Iohannis e un dildău. E substitutul perfect pentru experiența autentică. Tot ce îți trebuie în momentele în care te găsești lipsită de orice altă variantă umană e un mutalău care funcționează pe baterii. Amirite, ladies? Klaus pare un obiect sexual pe care trebuie să îl fixezi cu o ventuză de podea ca să îți faci treaba cu el. Avantaj: știi exact ce primești de fiecare dată. Dezavantaj: sexul e mecanic, lipsit de suflet.

Viorica Dăncilă e antiteza sexualității. Viorica Dăncilă și sexul nu se simt confortabil nici măcar pe post de cuvinte în cadrul aceleași propoziții. Când a făcut sex, dacă a făcut vreodată, a făcut-o doar dintr-un simț sincer al datoriei femeiești, ca încă o corvoadă casnică pe care a trebuit să o execute fără discernământ. Avantaj: se poate concentra pe altele, din moment ce satisfacerea nevoilor sexuale nu este o prioritate pentru ea.

Pe Kelemen Hunor îl văd în postura de swinger. Lejeritatea cu care s-a aciuat în diverse coaliții politice e derivată în mod sigur dintr-un obicei de consum sexual ce nu poate fi definit decât ca eclectic. Schimb de partenere? Sigur. Sex în trei? Igen. Nudism competitiv? Bistoș. Cătușe, bice și orice refuz sadic al autonomiei? Perse. Orgii în care toți participanții sunt animale de pluș? Ioi, Iștenem! Avantaj: mai multe limbi. Dezavantaj: procentul mic.

Theodor Paleologu e sexul intelectual, cel în care mâna mângâie simfiza pubiană cu mișcări calculate și limba stimulează cu precizie clinică clitorisul. Penisul penetrează vaginul exact așa cum scrierile lui Nietzsche au penetrat filosofia occidentală și orgasmul produce exaltări transcendentale pe care doar rugăciunea și meditația le pot egala. Avantaj competitiv: bărbița lui te gâdilă acolo jos.

Mircea Diaconu ar interpreta neconvingător rolul de amant, așa cum a intepretat și multe dintre celelalte roluri ale sale, în special pe cel de europarlamentar. Ninel Peia ar fugi la mănăstire fix înainte de momentul apoteotic al partidei, iar Viorel Cataramă ar reuși cumva să-și falsifice orgasmul, căci nu și-ar putea înfrâna instinctul.

Despre ceilalți nu cunosc destule detalii pentru a le ghici profilul sexual.