Tag Archives: coronavirus

Viața imită arta: coronavirusul și epidemia de vampirism a lui del Torro

Guillermo del Torro a scris o trilogie fantastică cu Chuck Hogan. The Strain începe excelent, cu un avion care aterizează și, două minute mai târziu, încetează orice comunicare cu turnul de control. Treptat, se descoperă că toții oamenii din el au murit în condiții suspecte imediat după aterizare. Agitație, investigații, semne ciudate pe gât, carantină și o cutie de lemn sculptată artistic plină cu pământ.

Suspansul grosuț și dezvăluirea lentă a Vampirului m-au încântat teribil. Cartea mi-a picat bine, așa cum puține mai reușiseră până atunci. Poate doar Hobbitul, Stăpânul Inelelor, niște Karl May, Ender’s Game, Fundația, Dune, jumate dintre Stephen King-uri și, dacă mă aplec cu sârg asupra listei de lecturi, multe altele. În fine.

Vampirismul lui del Torro s-a răspândit prin iubire. Oamenii infectați se transformau în vampiri și se întorceau la cei iubiți, ca să-i infecteze și pe ei. Exact cum fac acum oamenii care se întorc din zone coronavirusate. Îmi și imaginez un montaj artistic cu oameni palizi cu canini supradimensionați marșând lent către familiile lor pe melodia “Hai acasă” a lui Gil Dobrică. Chestia asta îmi place enorm. E un drum spre apocalipsă pavat cu dragoste. Din dorința de a te simți în siguranță, îi pui în pericol pe cei la care ții cel mai mult. Umanitatea are un destin tragic ineluctabil întipărit în ADN.

Mă gândesc acum la alte cărți ale căror acțiune aș putea-o vedea imitată în viața reală. World War Z e super țeapănă pe domeniul zombie, nu se compară cu filmul. Are un capitol despre oamenii care nu s-au infectat de zombiism, dar se comportă ca niște zombie, pe motiv de destrămare psihică. Quislingi, numiți după un politician norveg care a colaborat cu naziștii. Mă gândesc la The Road și la căruciorul cu zdrențe pe care cei doi îl plimbau prin ploaie, cenușă și canibalism. Mă gândesc la The last man on Earth, vânătorul de vampiri care descoperă că el, fiind diferit de toți ceilalți, este adevăratul monstru.

Mă gândesc că e plăcut să ni se confirme chiar și cele mai urâte previziuni. E ca fenomenul Baader-Meinhof, cel care dă numele acelei chestii ciudate prin trecem cu toții: descoperim o chestie nouă sau învățăm un cuvânt precum “ineluctabil” și apoi îl găsim peste tot. Ha! Știam eu că așa o să se întâmple, ne spunem fiecare dintre noi înainte să fim mușcați de gât de o iubită, un soț, o mamă sau văru’ din Italia.

Viața imită arta și moartea e succesiunea firească a vieții. Să ne consolăm cu faptul că măcar vom muri artistic.

Foto: screenrant.com

Pangolinul: cel mai traficat animal de pe planetă

Pangolinul e un animăluț super simpatic care nu ar face rău nici măcar unei muște, asta pentru că se hrănește în special cu furnici și termite. Pangolinul are între 30 și 100 de țenti(metri) și arată de parcă ar fi rodul pasiunii dintre un șobolan și o anghinare. O descriere mai plastică l-ar clasifica drept un viezure țestos plin de pătrățele sau o mini-Godzilla improvizată din piese Lego contrafăcute.  

Pangolinul e singurul mamifer cu solzi de pe planetă – ceea ce trebuie să fie teribil de convenabil pentru mamele de pangolin, dar numai dacă solzii sînt îndreptați corect. Se împerechează mai haotic decît un cuplu de englezoi beți, masculii fiind în general cu pînă la 90% mai mari decît femelele. Nu se știe exact cît timp trăiesc, că n-a văzut nimeni un pangolin cărunt, și nu au perioadă clară de reproducere, făcînd sex cînd și cum se nimerește, ca studenții.  

Arată foarte ciudat, ca o șopîrlă care încearcă să imite un cangur sau ca un pește ambulant cu sfîrcuri, și numele lui înseamnă chestie care se rulează în limba malay (limba oficială a malaeziei). Ar fi a treia cea mai faină chestie care se rulează, după clătite și marijuana, dar bine măcar că a prins podiumul.

Ca un Pokemon din carne, oase și țigle, pangolinul e și unul dintre cele mai traficate animale de pe planetă, după om. Vechi de vreo 80 de milioane de ani – deși, dacă-l întrebi, nu știe să spună nimic despre cum erau cu adevărat dinozaurii –, pangolinul este pe cale de dispariție strict din cauza interveției omului, adică a celui mai inteligent dintre mamifere. 

Prin China și Vietnam, solzii pangolinului sînt vînduți ca leac băbesc pentru orice maladie, fiind echivalentul animalic a aloei vera. Se estimează că în jur de 100.000 de exemplare sînt capturate în fiecare an, ceea ce nu-i de mirare cînd ne gîndim că e un animal care, atunci cînd e amenințat, se împachetează frumos, ca un cadou, și se lasă pe mîna braconierilor. Nu-i lipsește decît fundița.

De la coșuri pe frunte la cancere biliare, solzii de pangolin rezolvă tot. Cel puțin așa susțin vracii din zona Asiei, care nu știu că solzii sînt doar o altă formă de manifestare a cheratinei, la fel ca părul și unghiile omului, la fel ca ghearele păsărilor sau cornul rinocerului. Apropo, și rinocerul e pe cale de dispariție din același motiv: pentru că oamenii și-au făcut din cornul lui creme de bătături și prafuri de sculat pula. Solzii au zero valoare medicinală, apropo, la fel ca un tratament homeopatic.  

Carnea lor e considerată o delicatesă, probabil pentru că oamenii se lasă atît de ușor păcăliți de ambalaj. Ei nu știu, dar le spun eu, tot ce e mai mic decît un miel are gust de pui. Sau poate știu și nu vor să recunoască, pentru că au cumpărat deja carcasa de pangolin pentru masa de Paște.     

O vreme s-a crezut că pangolinul e înrudit cu furnicarii și leneșii. Mai nou s-a descoperit însă că e un văr mai excentric ce aparține ordinului carnivorelor din care fac parte hienele, urșii și lupii. E unul dintre cele mai hard-core animale de care n-ai auzit niciodată (până acum, când a intrat în trending coronavirusul).

Are solzi ascuțiți cu care poate tăia orice prădător care nu poartă mănuși de lucrător în construcții, dar și o glandă anală care secretă un acid puternic mirositor. Spre deosebire de sconcs, pangolinul se împute doar pe el, nu și pe alții, ceea ce e destul de trist și îi explică oarecum viața sexuală dezlînată.

Foto: spirithoods.com