Tag Archives: consum

E oficial: totul îngrașă, chiar și apa minerală

Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Birzeit din Palestina, apa minerală ar putea fi una din cauzele obezității. (sursa: digi24)

De acum încolo, în loc să spui despre persoanele supraponderale că rețin apă, așa cum elegant se făcea până acum, pentru a se menaja sensibilitățile celor cu câteva kilograme în plus, cel puțin atunci când nu erau invocate densitățile osoase sau glandele, vei putea spune că rețin apă minerală. Care, conform cercetătorilor palestinieni, te balonează și te lasă așa – în formă de balon. Preiei cumva forma bulelor, presupun.

Mai nou, totul îngrașă. Nu există aliment despre care să nu se fi scris la un moment dat că produce, direct sau indirect, obezitate. Nu m-ar mira să aflu în curând că până și respiratul îngrașă, iar ca dovadă să mi se arate poze cu copiii africani care au burți mari deși n-au mâncat nimic. Concluzia fiind că s-au îngrășat pentru că au respirat prea adânc sau ceva.

Dar nici articolul ăsta cu apa nu-i mai breaz. Iată o bucată din el:

“De vină ar fi dioxidul de carbon din băuturi, care sporește apetitul. Cobaii cărora li s-au dat băuturi carbogazoase au mâncat, în medie, cu 20% mai mult decât în mod normal.” (digi24.ro)

Cobaii care au mâncat mai mult s-au îngrășat, iar de vină e apa pe care au băut-o înainte de masă, nu faptul că au mâncat mai mult. Și eu care mă pregăteam deja să număr caloriile din șpriț.

Deci nu e de la apă minerală, e de la mâncare. Apa minerală carbogazoasă doar sporește pofta, produce efervescență în burtică, roade stomacul, cum se mai zice pe ulițele satului.

Încă un motiv să bei doar apă de la robinet, dacă o primești de la un furnizor de încredere. Eu știu ce trebuie să faci să verifici potabilitatea robinatei. Am explicat AICI. În fine.

Când bagi în tine mai multe calorii decât consumi, te îngrași. E atât de simplu. Apa minerală îngrașă doar dacă o folosești pentru a face din ea clătite sau ciorbă de burtă. Poate nici atunci, dacă ai o dietă echilibrată.

Oamenii de știință palestinieni au încercat să-și ostoiască setea de cunoaștere cu studii despre impactul apei, dar tind să cred că au furat puțin la cântar cu felul în care au pus problema.

Teoria asta cu apa minerală care îngrașă e fix ca o persoană obeză – nu prea stă în picioare.

 

Cum știi că apa de la robinet e bună de băut

În urmă cu un an, administratorul blocului venea să încaseze cheltuielile și mă întreba aproape de fiecare dată unde e bebelușul. Îi ziceam că nu avem așa ceva și el mă privea neîncrezător, ca un nazist ce mă suspecta că ascund evrei în pod doar ca să nu-i adaug la întreținere. Nu vreau să spun că omul e senil, dar nici că-i foarte sprinten intelectual.

Între timp, s-a ținut ședință în bloc și s-a angajat o firmă serioasă care să administreze trebile gospodărești. Acum, cu un user și o parolă, intru pe un site (e-bloc.ro) și scriu acolo câtă apă am consumat, văd toate cheltuielile blocului și (o să) pot chiar să le plătesc online. Asta cu cheltuielile blocului îmi place foarte mult, că văd câți bani s-au dat în total la compania de apă, la cea de salubritate sau la femeia de serviciu (300 de lei, apropo).

Îmi place pentru că e totul transparent, limpede ca apa. Și apropo de apă.

Singura chestie de care nu-s sigur în blocul ăsta e dacă apa de la robinet e bună de băut sau nu prea, pe motiv de țevi vechi în bloc sau altele. Teoretic, e bună. Dar eu țin minte că mai demult mi s-a făcut rău de la un pahar de apă de la robinet. Sau de la corcodușe, nu mai țin minte. În plus, locuiam în alt apartament, în alt oraș. Și dacă nu pot să am încredere nici în memoria mea, e greu să am într-o companie de apă. Chiar și într-una profi precum Apa Nova, care a desfășurat programul cu nume vag sexual “A doua țeavă” și care te învață că un singur robinet neetanş sau un vas WC care pierde o singură picătură pe secundă vor duce la o pierdere de apă de 0,5 m3/lună (mai multe astfel de cifre interesante aici).

Cum să testez dacă apa e bună fără să mă supun unor riscuri inutile și fără să trebuiască să învăț chimie? Am întrebat 100 de români. Aceștia au declarat că din bătrâni se povestește că poți bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată. Bun. S-a stabilit. Așa facem.

Mai trebuie doar să găsesc un cal și să-l aduc la etajul patru, în bucătărie, să-mi zică dacă e bună apa. Cât poate fi de greu? Nu trebuie decât să dau o tură pe la marginea orașului și sigur găsesc o căruță pe un drum național.

Foto: pinterest