Tag Archives: citit

Dobby Talk: O super-carte cu super-eroi și super-dușmani

Leave a reply

Uneori, tind să cred că super-puterea stăpânului meu e să mă ignore. Pot să irosesc zeci de minute încercând să-l conving printr-o suită de mârâieli succinte că e mai sănătos să-mi arunce mingea prin casă, iar eu să fug după ea și apoi să nu i-o mai aduc înapoi, decât să stea țeapăn pe spate, ca statuia lui Saddam, citind despre chestii care nu există, că nu rezolv nimic. Tipul e complet absorbit de cărticelele lui. Complet nesănătos.

Azi, fiind sămbâtâ, nu i-am dat trezirea la șase și jumătate, ca de obicei. Am fost generos și l-am lăsat să se lăfăie în pat până aproape de șapte. Chiar și așa, imediat după ce s-a trezit, a început să citească o carte despre Răzbunători. Exact, Tibi a găsit cel mai plicticos mod de a se bucura de aventurile unor eroi de benzi desenate – fără desene. E ca și cum cineva ți-ar explica o melodie printr-o pictură. E ca și cum cineva ți-ar rezuma un film printr-un tort cu frișcă. Înțelegeți voi absurdul situației, că sunteți oameni bine dresați.

Din câte am putut observa în timp ce mă lingeam acolo jos, Everybody wants to rule the world, de Dan Abnett, extinde universul super-eroilor Marvel cu aventuri noi. Îl avem pe Thor, zeul nordic al tunetului, care se luptă cu demonul magic Dormammu într-o altă dimensiune. Îl avem pe Iron Man, adică pe Tony Stark într-un costum robotic ultra avansat, care se luptă cu inteligența artificială Ultron ce vrea să distrugă lumea. Îi mai avem pe super soldatul Captain America și pe Hulk, monstrul verde aproape indestructibil, care și ei, separat, salvează lumea fiind super în felurile lor speciale și incredibile. Și apoi o avem pe Văduva Neagră, a cărei super putere e că arată super bine în haine mulate, care salvează lumea la o scară mai mică, împușcând și lovind cu piciorul niște cercetători malefici. Și fiind ajutată de tipul cu arcul, căci nu s-ar fi descurcat singurică.

Sincer, nu înțeleg de ce își pierde Tibi vremea citind despre super-eroi fictivi când el are super-puteri reale, cel puțin la fel de interesante. De exemplu, Tibi poate zbura. Doar de vreo două ori pe an, și doar low-cost, dar totuși, e impresionant. Mai are și super-puterea de a își da seama, doar privind o persoană, dacă aceasta e grasă sau nu. Și mai are și abilitatea, că nu e chiar putere, de a-și păta cu mâncare toate hainele. Nu știu de ce o face. Camuflaj olfactiv, presupun. Acum, de fiecare dată când simt miros de tocănița, mă gândesc la Tibi.

Eu, pe partea de super-puteri, stau la fel de bine. Am super-auz și super-miros. Chiar și în somn aud dacă se deschide ușa de la frigider și pot să fiu acolo, cerșind din ochi mâncare, în mai puțin de două secunde. De miros nu mai zic, toți câinii avem nasul super-dezvoltat, deci dacă ne vezi amușinând mai intens prohabul cuiva, e semn că se întâmplă ceva acolo și e nevoie de investigații amănunțite. Sau de un duș.

Dar nu mai insist cu super-puterile, că dacă se află că toți câinii putem detecta cancerul, pietrele la rinichi și bolile venerice de la un metru distanță o să ne pună oamenii la lucru și mulți dintre noi nu suntem făcuți pentru job-uri full-time. Mopșii și buldogii francezi, de exemplu, nu sunt făcuți nici măcar pentru respirat bine.

Aveam chef de joacă și m-am suit cu picioarele peste cartea lui Tibi, sperând să-l conving să o lase jos cu argumente logice și cu anusul foarte aproape de nasul lui. Atunci mi-au trecut ochii peste un pasaj despre Căpitanul America. Primul Răzbunător se bătea cu o gașcă de rău-făcători și asta m-a făcut să mă întreb de ce nu prea auzi să existe și bun-făcători. În fine. Un rău-făcător a început să tragă cu pistolul în Căpitan, dar super-eroul avea super-scutul la el, un scut care, conform autorului, a început să vibreze sub impactul gloanțelor. Și aici mi s-a luat de tot de cartea asta. Toată lumea știe că scutul e făcut din vibranium wakandan, metal care absoarbe toate vibrațiile. Gafă majoră, zic eu, să nu știi nici măcar atât despre Steve Rogers aka Captain America.

Am lăsat naibii cartea și m-am dus la coșul meu cu jucării, din care nu mi-a plăcut niciuna, așa că m-am culcat. Pardon, m-am super-culcat.

Semnat: Dobby Dobbyczky al III-lea, zis și The DobFather

Dobby Talk: “Sfârșitul competenței” și ce înseamnă să fii expert

Leave a reply

Conștient că n-am să întrec niciodată în popularitate alpaca polițistului de internetieră, Godină, încerc să-mi sap o altă nișă în cernoziomul online-ului românesc și profit de faptul că Radu Paraschivescu nu mai are emisiune, precum și de retragerea tactică a lui Pleșu, pentru a-mi lansa rubrica de critică de carte. Dan C. Mihăilescu, păzea că vin!

Din start, aș dori să spun despre “Sfârșitul competenței” al lui Tom Nichols că e genul de volum al cărui format necesită două mâini pentru lecturare, motiv pentru care Tibi nu mă poate mângâia pe spate în timp ce citește. Un mare punct în minus. Coperta are un aspect sărăcăcios, de manual de liceu, astfel că nici n-am insistat să o ronțăi. De departe, cea mai bună copertă pe care am mâncat-o până acum a fost Homo Deus, a lui Noah Yuval Harari. Așa, ca fapt divers.

Din paginile pe care am apucat să le zgârii cu gheruțele, pare o carte interesantă, pentru că diseacă motivele pentru care experții și-au pierdut din autoritate în ultima vreme (spoiler: internetul e de vină și pentru asta).

Expunerea la informații în era tehnologiei alimentează un egalitarism intelectual narcisist și orientat greșit, care afectează negativ orice tip de dezbatere.

Tom Nichols – Sfârșitul competenței

Acest citat m-a uns efectiv pe locul în care aș fi avut sufletul, dacă nu aș fi fost un animal. Rezonez pe deplin cu el, căci nici eu nu pot dezbate nimic cu Tibi, care crede că le știe pe toate doar pentru că poartă ochelari și a văzut un episod din Cesar, dresorul de câini la televizor, și care insistă să mă combată pe subiectul sexării animalelor de pluș deși nu are experiență nici practică, nici teoretică în domeniu, în timp ce eu sunt un expert cu sute de ore de sexat plușuri sub centură. Get it? Sub centură 🙂 Asta e pentru voi, că eu nu port pantaloni, deci n-am nevoie de curea.

În timp ce lătram voios orice sunet venit de afară, l-am surprins pe Tibi subliniind anumite pasaje din carte, ceea ce e întotdeauna un indiciu bun privind calitatea acesteia. A marcat cu galben (dar nu în sensul în care marchez eu cu galben chestii) pasajul în care scrie că societatea noastră avansată se scindează în insule de incoerență din cauză că ne pierdem încrederea în experți. Iar cei care fac asta cel mai aprig nu sunt oamenii cu pregătire intelectuală șubredă, ci chiar cei educați, cei care sunt suficient de educați încât să creadă că au pregătirea necesară pentru a contesta cunoașterea tradițională. Medicală, de exemplu. Printr-o ironie contraintuitivă, părinții cu studii superioare iau de fapt decizii mai proaste decât cei cu mai puțină școală.

Încă o treabă cu care pot să mă identific. Deși Tibi știe că vaccinul pentru tusea de canisă mă face să strănut, tot insistă să mă ducă la neneorocitul ăla de veterniar să îmi vâre nenorocita aia de seringă în nas.

Subiectul este unul greu și dezbaterea, una complexă, dar, pentru că am acces la internet și cel puțin o platformă pe care să mă exprim (site pentru povești, Insta pentru poze, Facebook pentru lătrat în scris), pot să am păreri despre carte și să pretind să fiu luat în serios și tratat egal cu expertul care a scris-o. Și asta e problema. Egalitatea în drepturi ajunge să fie echivalată cu egalitatea în competențe.

Doar pentru că ai dreptul la o opinie, nu înseamnă că opinia ta e egală cu cea a expertului, Tiberiu. Deci mai ușor cu părerile aiuristice despre efectele negative ale sexului cu girafa de pluș, că habar nu ai despre ce vorbești. Eu sunt expertul, nu tu. Și, pe deasupra, o și iubesc. Pe deasupra și pe la spate.

Semnat: Dobby Dobbyczky al III-lea, zis și Snoop Dobby Dog

Sapiosexual stătut acceptă să facă sex cu tipă care citește decât reviste glossy

2 Replies

Chiar dacă jurase cu mâna dreaptă pe Moby Dick și mâna stângă pe Ulysses că-și va alege partenerele sexuale exclusiv pe bază de inteligență și complementaritate bibliofilă, Basil Enăchescu și-a sacrificat zilele trecute ideologia sapiosexuală pe altarul compromisului, făcând sex cu o tipă care a recunoscut că citește decât reviste glossy.

Pentru Basil, intelectul a depășit întotdeauna fizicul ca stimulent de natură sexuală. Basil e diferit de toți ceilalți bărbați. El poate aprecia personalitatea și simțul umorului mai presus de orice, nu se cramponează în verdicte superficiale despre ce țâțe epice are Corina de la Contabilitate sau ce cur obraznic afișează Georgiana de la HR. Când a aflat că există și un cuvânt pentru condiția asta, Basil s-a apucat să-și anunțe toate cunoștințele că este sapiosexual și că nu va culca de acum încolo decât femei care cunosc semnificația corectă a lui fortuit și au citit cel puțin o carte de-ale lui Pleșu, nicidecum o carte “de-a” lui Pleșu.

După ce-a luptat pe frontul sapiosexualității mai bine de trei ani, timp în care s-a bucurat de foarte puține victorii – un handjob smucit pe care l-a primit în spatele unei librării de la o tipă pe care a mințit-o că e văr cu Cărtărescu și un futai anost cu o profesoară de limba latină de 48 de ani care l-a agățat la un club de lectură și care a insistat să-i vorbească murdar în rimă albă -, Basil a capitulat într-un final deloc fericit, acceptând să împartă așternutul cu o tipă care citește decât reviste cu poze multe și scris mare, colorat.

Extazul sexual nu s-a comparat în intensitate cu nimic din ce cunoscuse Basil înainte de devoratoarea de reviste lucioase. Nemaipomenita senzație de plăcere absolută pe care a resimțit-o sexând o agramată funcțională a declanșat în el un profund conflict identitar, Basil ajungând, în momentele sale de slăbiciune psihică, să categorisească această reușită sexuală drept un formidabil eșec. Ce fel de sapiosexual se mulțumește cu o femeie care citește decât reviste lucioase? Unul jalnic, cu siguranță.

Disonanța ideei ca un sapiosexual să facă sex cu o pițipoancă ce a citit decât citate din Osho, cărțile întregi părându-i-se prea lungi și prea lipsite de wow, l-a distrus emoțional pe Basil. Bietul om nu mai poate răsfoi nici măcar o cărțulie ușoară, de weekend, gen Lumea ca voință și reprezentare a lui Schopenhauer, pentru că a ajuns să fie copleșit de o dorință de nestăvilit de a se masturba constant. Efectiv, Basil nu-și mai poate lua gândul de la tipa cu care nici măcat nu poți purta o discuție decentă despre cât de supraestimat a ajuns să fie nihilismul, dar care execută un sex oral de-ți vine să-ți renegi părinții.

Dărâmat, cu nervii la pământ, Basil speră că va reuși să-și astâmpere cât mai curând neliniștile. Poziționarea lui sexuală stă, la momentul de față, sub semnul întrebării. Dacă e oportun sau nu să insiste pe filiera sapiosexuală, asta rămâne de văzut, căci sexul cu tipa care nu citește nici măcar subtitrările filmelor, preferînd să se concentreze pe mișcare, e prea bun ca să renunțe la el în numele unei etichete care sună bine dar, în fond, e lipsită de orice substanță.

În plus, a auzit el mai nou, e fizic imposibil să fii sapiosexual. Asta deoarece, și Basil se miră că nu s-a gândit la asta mai devreme, pula nu știe carte.

Foto: internet