Tag Archives: cafea

Plimbându-l pe Dobby – 13 septembrie

1 Reply

Destul despre Referendumul de ziua a șaptea ctitorit de sectanți de mâna a doua, să vă spun cât de minunat e să lucrezi de acasă, dând ca exemplu ziua de azi.

M-am trezit când am vrut eu și apoi am stat o oră pe telefon, ca să mă încarc cu nervi și ură și încordare din online, cum fac în fiecare zi, că e mai ieftină metoda asta de înviorare decât cafeaua sau mișcarea.

Pe la 10 am vrut să mă așez la birou, să stau acolo pe Facebook și să mă mint că lucrez, dar câinele dormea cu capul pe mine și n-am vrut să-l deranjez și am mai stat așa o oră și am citit. Noua carte a lui Noah Yuval Harari e excelentă.

La 11 s-a trezit și câinele și, fiind odihnit, a început să mă schiaune și să mă mârâie și să mă certe că de ce nu mă joc cu el, de nici nu am mai putut să mă concentrez la dat like-uri la străini cu care nu m-am întâlnit niciodată.

După un sfert de oră de abuz emoțional la care m-a suspus câinele, am ajuns la periferia răbdării și l-am luat pe sus, l-am pus în ham (dacă era pisică, o puneam în miau) și l-am scos afară la plimbare.

O oră l-am învârtit prin cartier, ca să-l obosesc destul cât să doarmă restul zilei și să-mi dea pace să fac ce am de făcut la calculator. Atât că după o plimbare atât de lungă am obosit și eu.

Mi-am pus de mâncare și mi-am mai făcut o cafea și, ca să mă liniștesc puțin după toată plimbăreala cu Dobby, m-am pus la un documentar pe Netflix, la care am adormit ca un campion, lăsând cana de cafea pe măsuță, cană din care câinele s-a înfruptat cu nesaț.

M-am trezit când Dobby ajunsese deja la fundul cănii și o răsturna încercând să-i lingă ultimii stropi. Un sfert de espresso, că atât presupun că mai era în cană când am adormit, e combustibil de avion pentru 3,5 kilograme de câine: nu-i topește grinzile de oțel, dar îl face să ardă intens.

Acum Dobby aleargă posedat prin casă, sare pe mine, sare pe mobilă, își mută toate jucăriile dintr-o parte în alta, latră la orice zgomot de afară și evident că e prea mare agitația ca să mai pot lucra ceva azi (e ora 3, deci e gata ziua) și trebuie să o las pe mâine când probabil va fi la fel.

Plimbându-l pe Dobby – 13 februarie

Leave a reply

Au venit zilele de iarnă de parcă ar fi fost livrate prin curier. Unele s-au pierdut definitiv în negura timpului trecut, oricât de atent le-am fi urmărit traseul prin calendar; altele au ajuns la destinație avariate, cu ambalajul distrus, călâi și pline de noroi; după multe dintre ele a trebuit să mergem la depozit, în munți, să le revendicăm frigul și zăpada care ni se cuvinea prin contractul semnat cu alternanța firească a anotimpurilor.

Urâțenia sezonului a fost complimentată perfect de faptul că începutul anului vine de obicei cu obligații fiscale la fel de deprimante ca o zi mocirloasă de ianuarie în care, în loc să zbori cu sania pe dealuri, faci slalom printre băltoace cu câinele și deplângi precocitatea ghioceilor pe care-i zărești adunați în pâlcuri confuze prin grădini.

Trântit deasupra unor gânduri gri, am căutat o rază de optimism financiar și mi-am rulat în minte scenarii de îmbogățire rapidă. Profitând de cele câteva zile de repaos pe care mi le-a impus Facebook-ul pentru că i-am jignit standardele comunitare postând un tablou conținând nuditate – evident artistică -, mi-am imaginat că aș putea fi creatorul unei rețele sociale de nișă. Una destinată fețelor bisericești, numită FaceBOR sau InstaHram. Mi-a pierit avântul când am realizat că exista deja o aplicație pentru stabilit întâlniri sociale între membrii bisericii ortodoxe române: Grindr.

Mai târziu, m-am imaginat drept posesorul unui vlog de fitness, postând zilnic rutine aerobice și mimând entuziasmul pentru mișcare în timp ce interacționez cu baza de fani. Îi găsisem și-un nume: Vlogaritm. Problema era că ar fi trebuit să fac bani din asta încă din prima zi. Era singura situație în care m-aș fi văzut făcând sport. Mi-am luat gândul de la ea.

Dobby, bănuiesc, m-ar fi încurajat să dezvolt un alt fel de aplicație. Un Tinder pentru câini. Motivele erau evidente – văzuse că eram sătul să tot spăl girafa de pluș pe care o apretează regulat.

Apoi, m-am concentrat pe ideea unei aplicații de livrat alcool la suprapreț, la care să apeleze toți cei rămași fără băutură în timpul unei petreceri, conferințe sau ieșiri la iarbă verde. Ar merge foarte bine o astfel de aplicație, oamenii beți nu-s cei mai buni la controlarea impulsurilor. La fel de bine ar merge și o aplicație de livrat iarbă, dacă n-ar fi ilegală. Ar putea să i se spună HitMenu sau CuiPanda, să imite principalele două aplicații de comandat mâncare. Rămâne valabilă ideea, mai trebuie doar să învăț programare.

Dobby, bănuiesc, ar fi preferat să deschid o casă de producție de filme pentru câini, să aibă unde să meargă cu cățeaua pe care a agățat-o pe Tinder-ul pentru câini.

Butonând steril Facebookul pe care nu puteam posta, comenta sau aprecia vizibil nimic, am început să rumeg ideea unei curățătorii de telefoane. Un loc în care să-ți duci săptămânal telefonul ca să-ți fie curățat de mesaje, mail-uri și informații compromițătoare care ți-ar putea afecta relația cu partenerul-partenera. Nu e pentru mine. E pentru alții. Există o piață bogată pentru astfel de servicii. Știu cazuri concrete. Sloganul perfect pentru o astfel de afacere: curat murdar.

Dobby, bănuiesc, ronțăia un concept mai hipsteresc: o berărie care să producă bere artizanală pentru câini, adică ceva finuț cu care să-și facă curaj înainte de întâlnirea cu cățeaua cu care l-a cuplat Tinder-ul pentru câini.

E plin deja orașul de cafenele și prăjitorii de cafea, dar cred că ar mai fi loc pentru un tip special de cafenea, rezervată celor mai snobi și mai exigenți consumatori. O cafeanea în care, în momentul în care ceri o cafea simplă sau una lungă cu lapte, barista să se uite la tine ca la ultima râmă.

Dobby, bănuiesc, găsise deja un biznis profitabil. Prezervative pentru câini, pentru că nu se știe niciodată ce fel de cățele ridică coada pe Tinder-ul canin.

Într-un final, am găsit ideea de un miliard de dolari. E relativ simplă: un smartphone de pe care s-a dezinstalat funcția telefonică. Perfect pentru cei care nu vor să fie deranjați de apeluri telefonice în timp ce se joacă sau navighează rețelele de socializare. Cum să mai socializezi liniștit când ești întrerupt de oameni care vor să vorbească cu tine? Nu se poate. Telefonul ăsta e exact ce-i lipsește lumii. Iar miliardul ăla de dolari e exact ce-mi lipsește mie. Ce frumos se aranjează uneori lucrurile.

Plimbându-l pe Dobby – 22 decembrie

Leave a reply

Dobby scurma în zăpada anemică de pe acoperiș, mirosind anotimpuri noi, și eu mă gândeam că ar fi trebuit să-mi iau și căciulă. Dimineața, își face nevoile la înălțime, sus pe bloc, pentru că ne e mai ușor să urcăm și să coborâm cu el un etaj decât să coborâm și să urcăm înapoi cinci etaje. Întunericul îmbrățișa ora matinală și se ferea să-i dea drumul, ca un amant stângaci care uitase că se vor reîntâlni în curând. Printr-o rană deschisă între nori, cerul pierdea masiv sânge în timp ce eu îndemnam câinele să se cace o dată, să putem intra înapoi la căldură.

Întorși în pat, am adormit rapid. Am zăcut așa vreo oră, el cocoțat ca un pașă pe perna mea, unde a adormit după ce mi-a ținut un scurt discurs format din căscaturi, plescăieli și un râgâit finuț, feminin, eu chircit incomod prin apropierea lui, până când, la insistențele Angelei, m-am trezit și m-am ridicat să fac cafeaua.

Pe punga de cafea kenyană pe care o avem acum scrie că a fost crescută la o altitudine de 1.650 de metri și că are nuanțe de caise, prune și flori de portocal. Descrierea e seacă și aș fi preferat un text mai creativ și mai pompos, similar celor compuse despre vinuri de către somelieri afectați. Cafeaua care spune o poveste e de două ori mai savuroasă și, fiind un cititor lacom, mi-ar fi plăcut să citesc ceva interesant chiar și de pe ambalajul unei cafele, ceva de genul:

Întrupată din solul mecancolic la Kenyei, dezmierdată de soarele african și alintată de mâna gingașă, dar fermă a lui Olothando S’bonele, cel căruia, în tinerețe, o vrăjitoare zulu i-a ghicit în pământul de sub unghii că va deveni izvor de vitalitate pentru întreaga lume, cafeaua noastră cuprinde în aroma sa complexă și controversată atât amintirea bananelor deshidratate pe un reșou electric, cât și parfumul delicat al fructului pasiunii, cules în amurg de fete inocente care încă nu au purtat discuția aceea cu părinții.

sau ceva de genul:

Crescută cu dragoste nemăsurată, specifică mamelor care-și alăptează copiii până la trei ani, într-o zonă precis delimitată geografic, culeasă atent de zilieri care au jurat cu mâna pe buric că nu vor folosi banii pentru a-și cumpăra alcool și prăjită în loturi mici, așa cum se prăjesc hipsterii la petreceri când unul dintre ei are niște iarbă, de către fermierul Xolani Mpilo, care și-a deschis afacerea la plesneală în timp ce aștepta rezultatele loteriei vizelor, cafeaua noastră încapsulează într-însa gustul curat al copilăriei, aroma amăruie a adolescenței, mirosul murdar al maturității și parfumul putred al pensionarilor de pretutindeni, precum și note de ciocolată neagră, citrice și un sandwich cu parizer pe care cineva l-a scăpat în râșniță.

sau chiar și ceva de genul:

Corpolentă, ca o femeie care susține că are probleme cu glandele, și mai florală decât un băiat care nu și-a îmbățișat încă orientarea sexuală alternativă, cafeaua crescută, culeasă, prăjită și linsă bob cu bob de Mlungisi Iqhunde te trimite la baie cu o viteză pe care n-o atinge nici ghepardul care vânează antilope în savana africană. Optimizată senzorial pentru esspresor, presă franceză, filtru clasic și ibric cu picățele, cafeaua răsfață papilele cu aluzii fructate, de corcodușe furate din grădina vecinului, afine cumpărate de la țigani și cireșe de-alea bune, cu viermi.

Imediat trebuie să-l scot din nou afară pe Dobby, de data asta într-o plimbare mai lungă, căci e aproape ora prânzului. N-am reușit să-l învățăm cu două ieșiri pe zi. Ne-a fost greu să ne ținem de program; în fiecare zi intervenea un factor perturbator nou. În fine.

După plimbare, îmi mai fac o cafea și mă apuc de lucru, ceea ce trebuia să fac în primul rând, înainte să mă pierd în Povestea Cafelelor Kenyene.

Plimbându-l pe Dobby – 16 noiembrie

Leave a reply

Dobby are o blană de nonculoarea prafului ce se coagulează pe sub mobilă în acei norișori scămoșați sortiți solului pe care îi cunosc prea bine oamenii care-și curăță rar locuința. Cărunțeala lui prematură prezintă totuși anumite excepții cromatice la nivelul lăbuțelor, al căror blond saharian platinat e întrerupt discret de gheruțele lucioase pe care i le aud mereu țăcănind sec parchetul și anunțându-i prezența.

De când i-a crescut blănița, e mai expresiv. Mustățile și sprâncenele îi atârnă melancolic în jos, făcându-l să arate ca o salcie plângătoare cu ochi imenși, sferici și șlefuiți ca bila de snooker cu care închizi meciul perfect. Estetic, e câinele complet. Comportamental, e fraier.

Ieri s-a zbătut ca un maniac până a reușit să escaladeze masa din bucătărie. S-a insinuat printre masă și spătarul unui scaun și, după un efort supracâinesc, a ajuns la cana de cafea pe care o lăsasem acolo. Mâncam un sandwich deasupra chiuvetei, cum obișnuiesc când nu vreau să rămână farfurii de spălat după mine. Până am ghicit eu natura și proveniența plescăielilor, Dobby îmi băuse un sfert din cafea. E pofticiosul suprem. Ambițios fără limită. Nebun după orice miros vag culinar. Într-un cuvânt – fraier.

L-am luat pe sus, înjurându-l și admirându-i perseverența în egală măsură, și l-am alungat din bucătărie. Neimpresionat de cele întâmplate, s-a ușchit în dormitor și s-a suit pe pervaz, de unde a lătrat neîntrerupt patru ore. Nici închisoarea – coșul de rufe în care-l rețin uneori – nu l-a potolit. Lătra monoton și plictisit, ca sirena unei ambulanțe care știe că n-o să ajungă la timp. Cofeina i-a părăsit sistemul abia pe la ora trei, când, ascultând un podcast, am adormit amândoi, eu cu capul pe perna cu memorie, iar Dobby cu capul pe gâtul meu, obligându-mă astfel să-l iert pentru tot scandalul făcut mai devreme.

Azi s-a întâlnit pe stradă cu o pisică. Era neagră ca plămânul de fumător, cu ochi galbeni, arhetipul felinelor preferate de vrăjitoarele de pretutindeni. Dobby s-a apropiat până la un metru de ea, mai mult n-a îndrăznit. Posedat de-o curiozitate efervescentă, dădea din coadă și voia s-o abordeze, dar un instinct primordial de conservare îl ținea pironit locului. Era mai mare decât el și l-ar fi putut sfâșia în bucăți mici-mici. E motivul pentru care îi scurtez lesa în preajma pisicilor, să nu ajungă să se facă de râs în public. Un alt motiv ar fi inexistența unei poliții a animalelor care să cerceteze minuțios cazul, în situația în care s-ar isca ceva dramatic.

Poliția Animalelor există în unele țări. Numele, însă, e unul înșelător. Corect ar fi: Poliția Oamenilor Care Comit Crime Împotriva Animalelor. O poliție care să inspecteze și să soluționeze exclusiv infracțiunile comise de animale împotriva altor animale n-a fost înființată niciunde, din păcate.

Dacă nu într-un univers paralel, măcar într-unul perpendicular ar trebui să existe o poliție doar a animalelor. Una care să gestioneze disputele dintre animale și atât. Să preia toate cazurile de violență domestică interanimalică (dar să nu se ferească nici de cele ce implică violența sălbatică, precum cea dintre struți). Să aresteze câinii care îi mușcă pe câinii mai mici, pisicile care ucid peștii din acvariu și iguanele care încalcă legea junglei locuind în terarii controlate termic.

Vreau din tot sufletul să existe un astfel de serviciu de pază și protecție a animalelor. Să știi pe cine să chemi când un câine agresează sexual o țestoasă, obligând-o să-l privească în timp ce-și linge genitalele, sau când papagalul pe care l-ai învățat să vorbească începe să dea telefoane și să jecmănească păsări prin metoda Accidentul.

Vreau să existe un număr scurt pe care să pot să-l apelez dacă văd un stol de porumbei care discrimineaza un cârd de ciori pe considerente superficiale cum ar fi culoarea penelor. E greșit să se facă astfel de diferențe între păsări, în special în condițiile în care porumbeii nu sunt altceva decât niște șobolani maidanezi cu aripi.

Vreau multe, dar cel mai mult vreau un câine mai puțin fraier. Unul căruia să nu-i fie frică de pisici. Dacă nu se poate, măcar un câine care să fie intimidat de pisici, dar să n-o arate. Să abiă față de pisici atitudinea pe care eu am eu față de femei: frică excitată.