Tag Archives: cadou

Ierbosofii (cap.7) – Îngeri de zăpadă în Iadul Alb

Există, pe lumea asta, trei tipuri de magie: magia albă, magia neagră și magia Crăciunului. Vrăjitoarele specializate în magia Crăciunului citesc viitorul în globurile de pom și văd dacă va ninge sau nu. E important să ningă pentru că, fără zăpadă, Crăciunul e incomplet. E ca un om de zăpadă fără morcov (un eunuc de zăpadă, cum mai e cunoscut în folclor). Fără zăpadă, nu mai poți ieși în iadul alb pentru a face îngerași.

Din cauza încălzirii globale, Crăciunul nu mai e alb, ca odinioară. E de rasă mixtă. Partea bună e că factura la gaz e mai mică de când cu schimbările climaterice. Pe termen lung, omenirea e într-un real pericol din cauza asta, dar mie-mi convine să plătesc lunar cu 30 de lei mai puțin pentru gaz, chiar dacă asta vine la pachet cu extincția umanității.

Magia Crăciunului e mai puternică anul acesta deoarece Crăciunul Ortodox pică deodată cu cel catolic, chestie care se întâmplă relativ rar. Când s-au despărțit cele două religii, au încercat să-și găsească ritualuri diferite, dar e destul de evident că una a copiat toată tema de la cealaltă, schimbând puțin pe ici, pe colo, cât să nu bată la ochi. Au făcut crucea invers și au pus Paștele cu o săptămână mai târziu. Sau mai devreme, că nu știu care a fost plagiatorul și care a fost elevul conștiincios.

Apropo, dacă există Paștele Cailor, ar trebui să existe și Crăciunul Cailor.

În România, nu simți că a fost Crăciunul dacă, trei zile mai târziu, nu arunci o tonă de mâncare la gunoi. Cam așa se definește la noi masa de Crăciun: volumul de Crăciun înmulțit cu densitatea de Crăciun. Parcă nici nu simți că au fost sărbători dacă nu ai mâncat până ți-a venit rău.

O altă chestie care nu-mi place la noi e obiceiul unor găști de oameni de a face gălăgie printre blocuri pretextând că merg cu colinda. Evit să îi încurajez financiar, mai ales că nu-mi place să arunc banii pe geam.

Ce-mi place cel mai mult la Crăciun e treaba cu cadourile. Pentru că deși e ziua de naștere a lui Isus, eu sunt cel care primește șosete noi. E o perioadă magică în care toată lumea o arde pozitiv. De Crăciun, ești mai bun. Imediat după, te oprești.

Sursa foto: contul meu de Instagram

“Vai, dar nu trebuia!” spuse prietena care se aștepta să-i cumperi ceva mai scump

“Serios, chiar nu trebuia să te deranjezi” a spus prietena ta ascunzând cu măiestrie dezamăgirea primirii unui cadou atât de ieftin și atât de impersonal. Zâmbind cu gura, nu și cu ochii, aceasta te-a mințit cu nonșalanță spunând că rahatul ăla ieftin pe care i l-ai cumpărat pe ultima sută de metri, probabil dintr-o benzinărie sau alimentară, deși știai de ceva vreme că urmează ziua ei, era exact ce-și dorea mai mult și mai mult pe lumea asta.

“E prea mult!” a spus prietena ta despre cadoul primit de la tine, deși știa foarte bine că dai mai mulți bani pe cafea într-o singură săptămână și că, vorba aia, îți permiteai ceva mai consistent. Pe măsură ce trec anii, cadourile ar trebui să crească în dimensiuni, nu să scadă, a mai gândit ea în timp ce punea în vază florile de câmp pe care era evident că le cumpăraseși pe nimic de la o vânzătoare stradală.

Mascând generos disprețul pe care a început să-l nutrească față de tine încă de când a văzut cadoul împachetat într-o coală de hârtie A4, prietena ta a spus că se simte binecuvântată să aibă așa oameni minunați alături de ea într-o zi atât de specială.

Iar tu ai crezut că lacrimile ei sunt de bucurie.

Plimbându-l pe Dobby – 14 decembrie

Viața e o zebră. În funcție de cum preferi să te uiți la ea, poate fi albă cu dungi negre sau neagră cu dungi albe. Echilibrul acesta confuz poate fi înclinat către una dintre extreme, influențat de perspectiva pe care o alegi, cea pozitivă sau cea negativă. Îți creezi singur adevărul.

Nu există două vieți identice cum nu există două zebre identice, deși toate arată cam la fel. Poate că zebrele gemene împart același model de dungi, habar n-am. Oricum, diferențele dintre zebre sunt infime, la fel ca cele dintre amprentele umane, iar asta îmi spune că, dacă viețile oamenilor sunt niște zebre, înseamnă că toate sunt diferite, dar, în linii mari, similare.

Se impune o mică precizare: viețile oamenilor sunt zebre, dar nu toate. Un procent mic sunt un alt fel de patruped copitat. Unele vieți sunt măgari negri, urâți și proști ca noaptea, altele sunt inorogi albi care papă curcubee și cacă înghețată. Câteva, foarte puține, sunt cai verzi pe pereți.

Încerc să-l învăț pe Dobby să grăbească pașii când traversăm zebra și așa am ajuns să mă gândesc la cum zebrele arată ca niște cai evadați din închisoare.

L-am plimbat mai devreme azi, ca să pot ajunge la mall, unde aveam de îndeplinit două obiective importante. Unul era să văd filmul cu Batman, care începea la ora unu, celălalt era să-i cumpăr Angelei un cadou de Crăciun. I-am luat parfumul preferat și am vrut să-l țin ascuns, să i-l dau doar în seara de Ajun. Până la urmă, pentru că nu-mi place să mint nici măcar în scopuri nobile, i l-am dat în secunda în care am ajuns acasă, unde am folosit replica preferată a adulților care derivă o plăcere perversă din a minți copiii: m-am întâlnit cu Moșul și mi-a spus să-ți dau asta.

Legenda lui Moș Crăciun e unul dintre cele mai eficiente și mai sadice moduri de a traumatiza un copil. Prima lovitură pe care o primesc cei mici survine în clipa în care află că nu există Moș Crăciun. Cel mai iubit personaj pe care l-au cunoscut copiii în scurta lor viață, cel care e mereu vesel și le aduce cadouri chiar dacă au fost puțin răi, cel care întruchipează în figura afabilă a unui bunic arhetipal toate virtuțile umane, cel a cărui misiune e să facă lumea mai bună și copiii mai fericiți, acel moș simpatic și roșu în obraji e nimic altceva decât o ficțiune întreținută de adulți.

A doua lovitură o resimt atunci când își dau seama că părinții i-au mințit zâmbind încă de când erau în scutece, îndemnându-i să-și direcționeze sentimentele de recunoștință către un personaj imaginar. Cum să mai ai încredere în părinți după ce-au fost în stare să te păcălească atât de perfid în cei șapte ani de acasă? Ar fi bucuria copilului mai mică dacă ar ști că darurile de sub pom vin de la părinți și nu de la un bătrân ciudat care nu face nimic în restul anului? Habar n-am. Ar fi Crăciunul mai puțin magic dacă am scoate din el toate elementele paranormale? Da, pentru că n-ar mai exista Crăciun deloc. Adevărul e probabil undeva la mijloc. Eu știu doar că am fost profund dezamăgit când am descoperit că nu există Moș.

Moș Crăciun e un fel de Dumnezeu la scară mai mică. Lumea îl poartă în gură și-n suflet doar vreo jumătate de lună, la sfârșitul anului, și doar cei naivi și neajutorați intelectual cred cu adevărat în el.

Magia Crăciunului nu se ascunde în cadourile de la Moșu’, în cantitățile ridicole de mâncare, în zăpada curată de afară sau în beculețele sclipicioase din oraș. Magia Crăciunului nu se țese nici măcar din timpul petrecut cu cei dragi. Ea constă în faptul că e social acceptabil să te apuci de băut încă de la amiază. Lucru valabil și pentru oricare altă sărbătoare religioasă, zi de naștere sau sâmbătă. Mai ales sâmbătă. Imboldul să consumi alcool e chiar acolo, în numele zilei. Sâmbătă include sonoritatea unui dulce și imperativ să mă îmbăt. Luni marți miercuri joi vineri să mă îmbăt duminică. De asta s-a odihnit Dumnezeu în cea de-a șaptea zi – pentru că era încă mahmur după beția de sămăîmbătă.

Apropo de alcool, am văzut la supermarket bere pentru câini. Aș vrea să-l îmbăt pe Dobby cu așa ceva pentru că sunt curios de-o chestie: dacă eu, când mă îmbăt cu bere pentru oameni, mă comport ca un animal, câinele, când se îmbată cu bere pentru câini, se va comporta ca un om? Abia aștept să aflu.

Cel mai frumos cadou de Sf. Valentin

Se întâmplă uneori, nu foarte des, să cedez în față convenției sociale și să vreau să mă integrez și eu, regulamentar, în rândul lumii. În ciuda scepticismului meu bine antrenat de-a lungul anilor, îmi vine totuși uneori, nu foarte des, să iau în brațe câte-o sărbătoare de import și să-i îndeplinesc mecanic ritualurile stupide și lipsite de orice semnificație. Doar așa, ca să nu fiu Gigi Contra de fiecare dată. Să mai fiu și Gigi Pro.

Se întâmplă uneori, nu foarte des, cred că am mai spus asta, să fac un lucru doar pentru că-l fac toți ceilalți. Împodobesc bradul chiar dacă nu cred în Iisus, cumpăr un laptop chiar dacă nu cred în vineri negre, mănânc ouă roșii chiar dacă nu cred în iepuri magici și fac cadouri de Sfântul Valentin chiar dacă nu cred în sfinți sau dragoste după metoda calendarului.

Dar asta nu înseamnă că dacă fac un lucru deodată cu ceilalți îl fac exact ca ceilalți. Bradul pe care-l împodobesc eu de Crăciun e improvizat artistic dintr-un șevalet sau dintr-un manechin scheletic. E clădit din cărți sau alte chestii istețe și elogiază mai degrabă muzele creativității decât nașterea unui prunc într-o iesle. Iar cadoul pe care îl fac de Sfântul Valentin, adică de Ziua Internațională a Sexului Făcut din Obligație, e cel mai romantic și mai înduioșător cadou care s-a dăruit vreodată, indiferent de zi.

Refuz să o scald mediocru cu cine la lumina lumânării, filme despre sex cu bătaie scurtă, ciocolăți sub formă de fund răsturnat sau petale de trandafir ce descriu un traseu lubric de la ușă până în pat. Nu plimb flori prin oraș, nu plimb iubita prin parc sub clar de lună și nu plimb portofelul prin magazine care vând lenjerie intimă incomodă dar fotogenică. Sunt foarte multe lucruri pe care nu le fac. O dată pentru că-s stupide, apoi pentru că le fac prea mulți alții pentru a mai putea pretinde că există vreo fărâmă de sentiment autentic în oferta mea de îndrăgostit punctual.

Anul acesta, de exemplu, am reușit să ofer cel mai romantic și mai frumos cadou care s-a oferit sau o să se ofere vreodată în ziua de 14 februarie. Mă și tem să vă spun ce-am făcut, de frică să nu vă descurajez complet și să vă stric iremediabil luna iubirii, mărțișorul și ziua femeii la un loc. Poate c-ar trebui s-o las pe mâine, să vă puteți bucura în tihnă de gesturile și surprizele voastre care, apropo, nu se compară nici în magnitudine nici în simbolism cu cadoul meu.

Dar mai bine vă spun acum, că poate faceți un pustiu de bine și îmi copiați gestul și vă impresionați partenerul/partenera cum n-ați mai făcut-o vreodată. Ce-am făcut eu de-a fost atât de sublim și de extraordinar? Păi, de ziua tuturor îndrăgostiților, mi-am făcut o asigurare de viață și am pus-o pe iubita mea beneficiar, astfel că o să primească o sumă frumușică de bani dacă lovesc găleata în următorii 30 de ani. E super romantic să te gândești la moarte în ziua în care restul lumii e cu gândul la futut, nu vi se pare?