Tag Archives: B.O.R.

3 exemple de îndoctrinare de la ora de religie

Cele 3 povești care urmează sunt reale, din păcate. Sunt de la ora de religie a unei clase de gimnaziu de la o școală din Cluj Napoca, din 5 aprilie 2019, secolul 21, mileniul 3. Oră la care a venit un preot și a povestit, printre alte tâmpenii, aceste trei pilde:

1.A venit la el o studentă la medicină care, oricât învăța, nu-și lua nici un examen. Preotul a pus-o să citească în fiecare zi acatistul Sfântului Duh și, după un an în care studenta s-a ținut de rugăciune cu maximă religiozitate, și-a luat toate examenele. (Nu știu, n-am făcut medicina, probabil e super lesne să iei pauză un an ca să te dedici acatistului)

Morala transmisă copiilor fiind clară: nu ai cum să te descurci singur. Fără rugăciune, fără ajutorul lui Dumnezeu, dar mai ales fără acatiste, n-ai cum să reușești nimic pe lumea asta. Pun accent pe acatist pentru că și preotul a pus, explicându-le copiilor exact de unde să-l cumpere. De la magazinul special de peste drum de biserica aia mare. Dacă un patiser ar fi venit la oră cu o pildă despre cum un covrig a salvat de la foame un IT-ist, i-ar fi sărit toți părinții în cap că manipulează copiii doar ca să vândă covrigi. Dar, dacă un tip în fustă vine și le subminează orice urmă de încredere, ca să le vândă lumânări și locuri de veci, e ok.

2.A venit la el o bătrânică ce avea o nepoată extrem de bolnavă care nu reușea să moară. Preotul s-a rugat ca nepoata să moară exact la ora 2 noaptea și – incredibil! – nepoata și-a dat duhul exact la 2 noaptea. (Probabil se terminaseră rugăciunile de însănătoșire și viață lungă și doar de-alea de moarte subită mai avea preotul)

Morala transmisă copiilor fiind clară: rugăciunea funcționează și preotul e un super-erou care poate omorî nepoate bolnave de la distanță, folosind rugăciuni de eutanasie. Dacă un medic ar fi făcut același lucru cu o injecție în loc de o rugăciune, întreg BOR-ul i-ar fi sărit în cap. Dar, dacă un tip care gândește exact ca alți tipi care au scris o carte acum 1.500 de ani sugerează că preoții (deci tot Dumnezeu, dar la mâna a doua) au drept de viață și de moarte asupra nepoatelor bolnave e ok.

3.A venit la el o mamă care i-a povestit că, în timp ce era însărcinată, a avut un acident cu mașina. Se afla în locul din dreapta în mașina unui prieten și nu purta centură. Într-o intersecție, s-a produs o coliziune. Doamna gravidă a zburat prin ușă, afară din mașină, în timp ce șoferul s-a rănit grav. Polițistul venit la fața locului i-a spus doamnei că a avut noroc că nu purta centură, căci altfel ar fi murit și ea și copilul. Preotul a concluzionat spunându-le copiilor că asta s-a întâmplat doar pentru că Dumnezeu i-a dat un gând femeii să nu poarte centură. (Bulangiu, zic eu, putea să-i dea un gând să nu urce deloc în mașină)

Morala transmisă copiilor fiind clară: nu purtați centură, pentru că vă apără Dumnezeu de rele și voi nu trebuie să vă bateți capul cu centuri, cu uitat în stânga și-n dreapta când treceți strada, cu avut încredere în străini care vă spun basme. Chiar și când copiii au încercat să-i spună că centura e ok, că scrie pe panouri că salvează vieți, preotul a zis că “mda, mno, totuși, vedeți voi, Dumnezeu”.

Îndoctrinare e un cuvânt mare, greu, cu multe valențe, dar eu nu știu cum altfel să-i spun chestiei pe care a făcut-o preotul ăsta. A venit și a vorbit blând o oră despre cum s-a rugat să moară o fată și despre cum asta a funcționat la secundă, de parcă s-a rugat prin 5G; despre cum nu poți să ai rezultate decât dacă cumperi de la ei o cărticică cu farmece speciale; despre cum Dumnezeu e centura ta de siguranță și tu nu trebuie să ai nici o răspundere sau grijă pe lumea asta (decât să crezi într-un Dumnezeu care aruncă prin portieră mame gravide) și să urmezi orbește sfarturile găștii în haine de aur.

Apropo, să nu uităm că manualul de religie învață copiii să se închine la icoane în caz de cutremur.

Așadar, un preot vine la școală din când în când și îi minte pe copii. E evident că îi minte, căci dacă rugăciunile de omorât oameni bolnavi ar fi funcționat, nici Iliescu, nici Dragnea n-ar mai fi fost printre noi acum.

La vârsta la care sunt extrem de influențabili, preotul le umple capul copiilor cu scenarii cu care ai pica orice test de intrare la un curs de scriere creativă și îi învață să nu se încreadă în forțele proprii, să trăiască în frică, să nu-și asume răspunderea pentru nimic, să cumpere chestii de la magazinul bisericii și să se spovedească, pentru că aproape orice gest pe care îl fac și orice gând pe care îl au reprezintă un păcat și din cauza asta vor petrece o eternitate în chinuri.

Nimic despre toleranță (ba chiar a avut o poveste despre cum irlandezii au și ei țiganii lor, care sunt albi, dar la fel de infractori), nimic despre caritate, nimic despre iubire, nimic despre cum să fim mai buni unii cu alții, nimic.

Și dacă tot e voie să manipulezi elevi cu anecdote scoase din fund, aș dori și eu o oră în care să le explic copiilor că singurul lucru de care au nevoie pentru a avea fericire veșnică e râsul. Comedia e calea, adevărul și viața. A venit la mine o studentă la medicină care nu-și lua nici un examen și eu am trimis-o să se uite la câte un special de stand-up pe Netflix în fiecare zi și acum e directoare la un spital regional din Springfield. A venit la mine o băbuță a cărei nepoată nu reușea să moară și am pus-o pe băbuță să facă niște clipuri funny cu Mircea Bravo și, când le-a văzut, nepoata a murit de râs. A venit la mine o mamă însărcinată care zburase printr-o portieră și eu am sfătuit-o să pună clipul pe youtube și acum e în trending cu o compilație de fail-uri.

Așadar, copii, singura poruncă e aceasta: Să nu uiți să râzi.

Apropo, vineri fac stand-up. Detalii AICI.

Foto: wrw

Alte motive pentru care poți fi exmatriculat de la Facultatea de Teologie…

…în afară de absenteism.

Motivul oficial al exmatriculării Elenei Udrea de la Facultatea de Teologie din Cluj a fost absenteismul. Femeia nu s-a prezentat la nici un examen și, din această cauză, a fost ejaculată din masteratul de consiliere pastorală și asistență psihosocială la care era înscrisă.

Multă lume nu știe asta, dar motivele pentru care poți fi dat afară din Facultatea de Teologie Ortodoxă sunt multe și variate. Iată doar câteva dintre ele:

  • te-ai masturbat în baie sau în intimitatea camerei de cămin, nu în fața unei clase pline de minori, încălcând învățămintele părintelui Bartolomeu Onania;
  • ai studiat intens pentru examene, arzând lumânarea la două capete, cum se zice, dar era vorba de o lumânare cumpărată din magazin, nu una din cele pe care are monopol B.O.R.;
  • ai refuzat să participi la orgiile cu seminariști organizate de episcopul Hușilor, Cornel Bârlădeanu, spunând că ai dat la Teologie pentru a te dezvolta spiritual și că, dacă voiai să vezi toată ziua numai ștromelege, dădeai la Politehnică;
  • ai picat examenul oral la materia “Luare de Mită și Folosirea de Documente și Declarații False pentru a Obține Fonduri Europene”, curs susținut de la distanță de Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Șpagoveanul;
  • ai vorbit liber cu profesorii și ai declarat că ai fi de acord să îngropi și persoanele fără bani, hulind materialismul lipsit de discernământ și amintind despre acel citat celebru despre cum mai ușor trece cămila prin urechile acului decât un om bogat prin porțile raiului (mai târziu ți s-a explicat că citatul corect e: “mai ușor este e trece cămila prin urechile acului decât a fi îngropat fără să plătești suma întreagă preotului”);
  • la proba practică de Botez, ai stropit puțin cu apă sfințită capul păpușii pe care exersează acest procedeu seminariștii, în loc să-l scufunzi cu totul în Sfântul Lighean, convins că nu e nevoie să îneci copilul pentru îndeplinirea acestui ritual pur simbolic;
  • ai fost prins fredonând melodia aia enervantă a trupei Taxi, aia despre cum Dumnezeu preferă lemnul și spațiile(acesta este motiv de exmatriculare și la alte facultăți);
  • ai fost pârât de un coleg care te-a auzit spunând că ți se pare puțin scumpă și inutilă Catedrala Mântuirii Neamului, și că de banii ăia se pot face multe alte lucruri utile;
  • ai refuzat să-ți pârăști colegii și să fii turnător, așa cum au fost Arhiepiscopul Sucevei, Pimen, Mitropolitul Andrei Andreicuț sau mulți alții în timpul comunismului.

Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele ofense pentru care poți fi exmatriculat din Facultatea de Teologie Ortodoxă. În schimb, furtul, înșelăciunea, corupția, desfrânarea, tâlhăria, șantajul, violența fizică, traficul de influență și prostituția morală sunt abateri minore, peste care se poate trece cu vederea.

Foto: internet

Preoții, nemulțumiți că trebuie să-și întrerupă orgiile pentru a oficia slujbe

Scandalurile sexuale care și-au scos capetele purpurii de sub sutana Bisericii Ortodoxe în ultima vreme au avut mai multe efecte, nu toate pozitive. Un efect imediat a fost valul de susținere stârnit în rândul credincioșilor care știu că trebuie să faci doar ce zice popa, nu ce face popa. Pentru că de cele mai multe ori, ce zice popa și ce face popa sunt chestii diametral opuse.

O altă consecință a fost scoterea la suprafața a mai multor nemulțimiri ce mocneau de ceva vreme în pântecele fierbinte și dornic de eliberare al preoțimii. Principala supărare a clericilor este faptul că trebuie să-și întrerupă mereu orgiile cu tineri seminariști pentru a oficia slujbe. E foarte neplăcut, spun ei, să pleci de la o orgie ca să dai lecții de moralitate unor țărani umili care nu știu altceva decât poziția misionarului o dată pe lună, marțea sau joia.

Prin definiție, o orgie corectă implică un sobor consistent de preoți care se sexează în diverse combinații cât mai mult timp. Câteva ore, cel puțin, ca să simți prin toate părțile că ai participat la un sex în grup religios. Nu mai poți organiza o orgie cumsecade, că trebuie să mergi ba la vecernie, ba la slujba de duminică, ba la nunta unor tineri tradiționaliști plicticoși. Păi ce, Doamne iartă-mă!, facem aici?” a declarat părintele Straponie unor microfoane ascunse la doar zece minute după ce și-a certat enoriașii că nu sunt destul de smeriți.

Încă nu se știe ce măsuri vor lua înaltele foruri bisericești pentru a ameliora aceasta situație infernală în care se găsesc preoții care trebuie să-și scurteze orgiile din cauza unor sărmani care insintă să-i deranjeze la biserică pentru nu știu că Dumnezeu e în suflet, nu într-o clădire cu acoperiș aurit. E foarte posibil ca BOR să crească ușor prețul serviciilor preoțești, astfel încât duhovnicii care nu vor putea să-și ducă orgiile la bun sfârșit să poată măcar să se consoleze cu gândul că își vor crește averile.

Dumnezeu să îi ajute să treacă cu bine și peste această grea încercare!

Foto:  Nicolas Poussin, The Triumph of Pan

Patriarhul, nemulțumit de faptul că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și-n traistă

Surse din interiorul bisericii au confirmat sub protecția patrafirului că Înalt Prea Fericitul Patriarh Daniel este din ce în ce mai nemulțumit de Dumnezeu pentru faptul că Acesta dă, dar refuză să bage în traistă.

În ultima vreme, programul încărcat al Patriarhului l-a împiedicat pe acesta să se ocupe de milioanele de euro pe care pe produce firma lui în fiecare an, situație care fost grav înrăutățită de acest Dumnezeu leneș și indolent care își face treaba doar pe jumătate – îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă.

“Și eu ce dracu’ să fac cu toți banii ăștia?! Să-i țin în mână?” a tunat furios capul bisericii ortodoxe din România, supărat din cale afară pe toți incompetenții care-și exercită atribuțiile în dorul lelii, fără să le pese de cât timp trebuie să piardă el aranjându-și averea în teancuri de câte 10.000 de euro.