Tag Archives: artă

13 lucruri mai puțin cunoscute despre nudism

Nudismul e practicat, de obicei, exact de oamenii pe care nu ai vrea să îi vezi vreodată dezbrăcați. Astfel, nudismul poate fi modul perfect de a te asigura că nu se pune nimeni prea aproape de cearșaful tău.

Pe plajele de nudiști, toate pozele care se fac sunt poze cu maimuța.

Nudismul seamănă enorm de mult cu comunismul: e un concept care sună excelent în teorie, dar e un dezastru în practică. Și nudismul, și comunismul te lasă în curul gol. Comunismul e despre preluarea mijloacelor de producție; nudismul e despre afișarea mijloacelor de reproducție. Starea de nud e idealul comunist, pentru că, dacă toată lumea e în pielea goală, nu se mai văd diferențele dintre bogați și săraci și se obține cu adevărat egalitatea de clasă.

Alăptatul în public nu e nuditate, e street food pentru nou-născuți.

Restaurantele pentru nudiști nu rezistă prea mult pe piață. Probabil că nu-i o idee grozavă să iei masa având ca priveliște exact capătul opus al procesului digestiv.

Dacă, din cauza căldurii, nu porți lenjerie pe sub fustă, nu e nuditate. E bun simț, adică simți cât de bun e un pic de vânticel la testicule.

Paradoxal, uneori e mai sexy să porți haine puține decât să nu porți deloc. La nudiști îți dai seama că, de fapt, haina îl face pe om.

Oamenilor care practică nudism nu le pasă de ce cred ceilalți despre ei sau despre corpurile lor. Efectiv, li se fâlfâie.

Online, pe rețelele de socializare, sfârcurile de femei sunt considerate nuditate. Sfârcurile de bărbați nu sunt considerate nuditate. Diferența o face, cred, părul din jurul sfârcului.

În funcție de continentul pe care te-ai născut, culoarea “nud” poate varia foarte mult.

Semi-nud, la femei, e atunci când se lasă fără sutien, dar poartă bikini. La bărbați, semi-nud e atunci când sunt complet dezbrăcați, dar a fost super rece apa.

Costumul de baie pentru nudiști e format din trei piese: șlapi, pălărie și ochelari de soare.

Dansul la bară, însoțit de striptease, mai este cunoscut și sub numele de nudism utilitar.

PS: Nici o haină nu a fost purtată în timpul scrierii acestui articol.

Foto: Nude Bathers On The Beach – Paul Gustav Fischer

Cuvinte noi: “nesfârc”

Fidel ritualului meu matinal, derulam în sus Instagramul, minunându-mă de perfecțiunea care mă înconjoară numai când pornesc telefonul, în rest lipsind cu îndârjire. Mâncare, animale de companie, selfie-uri și semi-nud. Pe scurt, despre asta e vorba pe Insta, cum îi zic copiii.

Să fim bine înțeleși, semi-nudurile pe care le urmăresc cu religiozitate și pe care le sorb din ochi sunt exclusiv artistice, căci am și eu unele pretenții și am absolvit de mult nivelul basic, ăla la care îți curge salivă din gură la orice piți vag celebră care își dezvăluie languros o bucă sau niște side boob. Mie îmi curge din gură doar la artă. De-aia cu nuditate, dar artă.

Și cum mă uitam eu la o natură vie cu piele fină și ochi în care mi-aș putea pierde toată averea, mă cuprinde un sentiment ciudat. Genul de sentiment pe care îl ai când simți că lipsește ceva, dar ți-e greu să identifici exact ce anume. Genul de sentiment care te cuprinde când știi sigur că ceva nu e așa cum ar trebui să fie, dar nu poți nici în ruptul himenului să spui ce e acel ceva. Un sentiment supărător, derutant, vag și puțin incitant, pentru că îți pune rotițele în mișcare în scopul căutării acelui neuron lipsă.

În cazul meu, adică în cazul pozelor la care mă uitam, lipseau sfârcurile. Pentru a nu leza sensibilitățile Instagramului, fotograful cenzurase sfârcurile cu un blur discret, care le făcea complet pierdute. Sânul fără sfârc e ca o copilărie fără amintiri plăcute. E ca un meci fără goluri. Unul de handbal. Pentru mulți, e ca o masă fără pâine. E ca masturbarea fără sentimentul de vină de după. E, precum prezervativul, ceva de neconceput.

Uitându-mă la mai multe astfel de cenzuri de nuri, m-a luat cu călduri, dar nu de acelea care mă iau de obicei când mă uit la nuduri. Erau altfel de călduri, unele pe care le simți îndeosebi înainte să leșini. A început să mă bântuie un fel de nesfârcșeală. Am simțit o cădere morală completată de o oboseală mintală nesfârcșită. Pe scurt: m-a luat cu nesfârc.

Foto: David Bellmere

Nota 4 la muzică și desen

Divina Comedie a lui Dante Aligheri este una din cele mai valoroase opere literare din toate timpurile. E perfecțiune poetică, istorică, spirituală și, mai presus de toate, sentimentală, fiind inspirată de dragostea devastatoare a lui Dante față de Beatrice, o femeie pe care Dante a văzut-o la un moment dat trecînd pe stradă și atît.

A privit-o de la depărtare și a fost distrus irecuperabil de o dragoste ce-a depășit veacurile. Apoi s-a pus pe scris și bine a făcut; dacă femeia îi reciproca în vreun fel mai apăsat afecțiunea, universul literar ar fi fost indubitabil mai sărac. Și nici n-am fi avut acum expresii precum “al șaptelea cer”.

Cu toate astea, magnum opusul italianului are cîteva lipsuri îngrijorătoare. Dintre cercurile infernului lipsește, de exemplu, acela în care se zbat în chinuri groaznice și creative profesorii de muzică sau desen care dau note mai mici de 10 elevilor.

Tortura eternă este un destin prea indulgent pentru acești arbitri mărunți ai pedagogiei ce strivesc sub călcîiul exigenței exprimările artistice ale unor bieți copii. Să fiu eu arhitectul unui iad fictiv, i-aș pedepsi la șpițuri veșnice în fluierul piciorului pe acești muzicologi ratați și i-aș condamna la nesfîșite sesiuni de dubstep și sunete de bormașină. În plus, i-aș pune să facă gargară cu smoală fiebinte pe cei ce nu reușesc să cînte mai bine decît Adele.

Iar profesorilor de desen ce măsoară arta după un barem le-aș înfige pensule în părțile moi în timp ce le-aș arăta tablouri de Jackson Pollock – niște adunături de stropi colorați pe o pînză – ce s-au vîndut cu zeci de milioane de euro. Apoi i-aș pune să-și facă fiecare un autoportret fără ureche.

Din cînd în cînd, le-aș întrerupe rutina infernală ca să le dau fiecăruia, pe rînd, nota 4 pentru că, în opinia mea de expert în acest domeniu, n-au suferit destul de artistic.

Foto: Convergence, de Jackson Pollock. Artă, frate!—–