Tag Archives: apă

Ce se învață la școală despre memoria apei

“Te iubesc, apă” aud copilul spunând înainte să bea din paharul pe care și-l umpluse de la robinet. Curios din fire, îl întreb de când a dezvoltat sentimente atât de puternice față de apă. De pe la ora zece dimineața, îmi zice, de când profa de biologie le-a arătat un documentar despre memoria apei.

Știam, în mare, câte ceva despre memoria apei, pentru că exact cu două minute înainte îmi deschisesem un Borsec de 16 giga. Restul apelor plate de la noi nu-mi plac, pentru că-s ori prea dulci, ori prea uituce.

Pont: pentru experiențe memorabile, nimic nu se compară cu o saltea cu memorie udă, pentru că memoria saltelei e suplimentată de memoria apei. Deci se lucrează pe două fronturi.

Revenind la povestea copilului, care e în clasa a șaptea la un colegiu din miezul Clujului, aflu că, la un moment dat, cercetătorii din documentar au povestit despre cum apa s-a răzbunat pe ei pentru că făceau teste pe ea, îmbolnăvindu-i. Habar n-am cum, că nu-i foarte științific să bei apa în care te-ai jucat cu instrumentele. În fine, profa a concluzionat că e mai bine să vorbești frumos cu apa înainte să o bei, ca să nu te rănească apoi pe interior de ciudă.

Se pare că molecula aia simplă, formată din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen, e super ofticoasă și se poate întoarce împotriva ta. Se pare că nu s-a luat nimic din iertarea lui Iisus pe apa pe care a mers.

“Te iubesc, apă” spun și eu înainte să beau din Borsec, din care mai aveam câțiva mega pe fundul sticlei. Înainte să înghit ultimul strop, îi arunc și un “îmi cer mii de scuze că urmează să te scot prin puță”. Dacă apa e răzbunătoare, nu vreau să risc. Dacă apa are memorie, e posibil să țină minte că am făcut pipi în ea într-o piscină în 2013 și să mă tragă de călcâie în mare când mă duc să înot, să mă înece.

Așa funcționează homeopatia: apa are memorie și ține minte medicamentele cu care a intrat în contact până la a suta diluare, dar ignoră fundurile care s-au scăldat în ea într-un ciubăr, la cabană, iarna trecută. Deci apa are memorie selectivă. Să fiu apă, și eu aș avea. N-aș vrea să rețin că am fost pe fruntea unui manelist asudat sau în scuipatul vreunui alt cocalar. Aș ține minte doar clipele în care am stat pe creste însorite de munte, sub formă de rouă, sau pe limba vreunei frumuseți, sub formă de Evian.

Așa că îi mulțumesc profei de bio că-i educă pe cei mici fără a fi jenată de rigorile programei sau ale logicii. Și aș lansa o mențiune specială și profei de franceză, care le-a povestit copiilor că este undeva aproape de Cernobîl o biserică în care n-au pătruns deloc radiațiile. Probabil n-aveau batic și de aia.

Foto: The Abyss (1989)

E oficial: totul îngrașă, chiar și apa minerală

Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Birzeit din Palestina, apa minerală ar putea fi una din cauzele obezității. (sursa: digi24)

De acum încolo, în loc să spui despre persoanele supraponderale că rețin apă, așa cum elegant se făcea până acum, pentru a se menaja sensibilitățile celor cu câteva kilograme în plus, cel puțin atunci când nu erau invocate densitățile osoase sau glandele, vei putea spune că rețin apă minerală. Care, conform cercetătorilor palestinieni, te balonează și te lasă așa – în formă de balon. Preiei cumva forma bulelor, presupun.

Mai nou, totul îngrașă. Nu există aliment despre care să nu se fi scris la un moment dat că produce, direct sau indirect, obezitate. Nu m-ar mira să aflu în curând că până și respiratul îngrașă, iar ca dovadă să mi se arate poze cu copiii africani care au burți mari deși n-au mâncat nimic. Concluzia fiind că s-au îngrășat pentru că au respirat prea adânc sau ceva.

Dar nici articolul ăsta cu apa nu-i mai breaz. Iată o bucată din el:

“De vină ar fi dioxidul de carbon din băuturi, care sporește apetitul. Cobaii cărora li s-au dat băuturi carbogazoase au mâncat, în medie, cu 20% mai mult decât în mod normal.” (digi24.ro)

Cobaii care au mâncat mai mult s-au îngrășat, iar de vină e apa pe care au băut-o înainte de masă, nu faptul că au mâncat mai mult. Și eu care mă pregăteam deja să număr caloriile din șpriț.

Deci nu e de la apă minerală, e de la mâncare. Apa minerală carbogazoasă doar sporește pofta, produce efervescență în burtică, roade stomacul, cum se mai zice pe ulițele satului.

Încă un motiv să bei doar apă de la robinet, dacă o primești de la un furnizor de încredere. Eu știu ce trebuie să faci să verifici potabilitatea robinatei. Am explicat AICI. În fine.

Când bagi în tine mai multe calorii decât consumi, te îngrași. E atât de simplu. Apa minerală îngrașă doar dacă o folosești pentru a face din ea clătite sau ciorbă de burtă. Poate nici atunci, dacă ai o dietă echilibrată.

Oamenii de știință palestinieni au încercat să-și ostoiască setea de cunoaștere cu studii despre impactul apei, dar tind să cred că au furat puțin la cântar cu felul în care au pus problema.

Teoria asta cu apa minerală care îngrașă e fix ca o persoană obeză – nu prea stă în picioare.

 

Matematica apei plate

Matematica e foarte grea.

Se poate demonstra cu calcule relativ simple (dacă ai înclinații către așa ceva) că există șanse mai mari de 50% ca într-o clasă de 25 de copii să existe doi copii cu aceeași zi de naștere. Uimitor!

Probabil aceeași matematică poate demonstra că, oriunde ai sta într-un avion, sunt șanse mai mari de 50% ca în apropierea ta să stea un copil mic care va plânge în hohote întreg zborul. Asta mi s-a confirmat empiric de mai multe ori.

Însă eu am altă problemă: am citit undeva că e nevoie în medie de 70 de litri de apă pentru a produce un litru de bere. Dar, dacă mergi la orice terasă, vei vedea că o sticlă de apă plată e aproape la fel de scumpă ca o bere.

Matematic, dilema de mai sus nu prea are rezolvare, cel puțin nu la noi. În alte țări, apa de la robinet din case sau cea servită în localuri e cel puțin la fel de bună ca orice evian la suprapreț. Acolo e ușor, în loc să dai trei lire (de exemplu) pe o apă plată, mai pui una-două și îți iei o bere cinstită. La noi sunt doar câteva companii de apă în care poți să ai încredere că îți livrează apă curată.

Logic, în situația în care nu știi dacă robinata e potabilă, berea e opțiunea evidentă, chiar dacă se spune despre ea că deshidratează. Rezolvarea e simplă, nu trebuie decât să pui un spațiu. Astfel, obții o cu totul altă abordare asupra efecteleor berii: berea des hidratează. 

Iar dimineața, când corpul cere apă, bei de la robinet. Asta după ce te-ai asigurat că firma care ți-o livrează lucrează curățel, gugălind rapoarte despre calitatea apei în zona ta.

Cu cine ține, de fapt, vremea?

Se întâmplă uneori ca vremea să țină cu schiorii și să le ofere zăpadă înainte de vacanța de Crăciun. Se întâmplă alteori să țină cu grătaragii care vor să se relaxeze la iarbă verde la final de săptămână, oferindu-le soare de plin și nori mai puțin. Se vorbește mult și bine despre cei cu care ține sau nu ține vremea.

De multe ori, vremea poate avea motivații inscrutabile, coborând cantități record de apă peste Festivalul Electric Castle, de exemplu, sau abținându-se complet de la precepitații exact atunci când e nevoie de apă mai multă pentru culturi. E foarte greu să știi ce-i trece prin cap vremii când dă cu ninsoare de Paște și caniculă în octombrie.

Dorind să descopăr care sunt preferințele vremii față de diverse grupuri de oameni, de ce ține cu unii oameni și cu alții nu, am aflat, de la o sursă din cadrul Institutului Național de Meteorologie și Hidrologie, următoarele: vremea nu ține cu cei care vor să meargă de 1 Mai în cluburi de fițe de pe litoral, așa cum nu ține nici cu cei care aglomerează Vama pentru că așa li se pare lor că își manifestă rebeliunea și nonconformismul, făcând exact ce-au făcut alții înaintea lor.

Vremea ține cu cei ce iubesc natura, dar îi disprețuiește cu patimă pe cei ce ies în natură și fac concurență norilor de pe cer cu nori de fum de mici. Vremea, la fel ca Dumnezeu, îi ajută pe cei ce se ajută singuri. Îi apără de ploaie pe cei ce au deja umbrele la ei și le dă umbră celor ce-și protejează pielea cu cremă cu factor de protecție solară ridicat. E mai bine să previi decât să tratezi, e de părere vremea.

În schimb, vremea îi urăște, efectiv, pe cei meteosensibili, că prea caută să dea vina pe ea pentru slăbiciunile și neajunsurile lor. Vremea ține cu Steaua de când era mică, dar numai atunci când Steaua câștigă. În rest, ține cu Barcelona, la fel ca majoritatea arbitrilor. Vremea crede că Messi e cel mai bun jucător de fotbal din toate timpurile, dar că și Cristiano Ronaldo are meritele lui.

Vremea ține tot timpul cu Simona Halep, chiar dacă i se pare că, uneori, românca nu are cea mai bună atitudine. Despre Ilie Năstase vremea nu vrea să emită păreri, pentru că l-a văzut jucând în vremurile lui bune și consideră că ce-i al lui e al lui, chiar dacă uneori îi mai scapă și câte o prostioară pe gură. Vremea ține cu Iohannis și ar vrea să poată să-l ajute pe acesta să prindă un nou mandat, dar e greu să găsească o soluție care să-l ajute pe robotul prezidențial.

Vremea nu ține cu chinezul care participă la Românii au Talent, fiind supărată pe întreaga Chină, a cărei poluare cu dioxid de carbon și alte otrăvuri industriale a planetei o provoacă să aibă accese de extremism din ce în ce mai dese.

În general, vremea ține cu cei slabi, ceea ce pare puțin ciudat, pentru că la cât de slabi sunt românii în majoritatea domeniilor, ar trebui să fie numai soare și cer senin deasupra patriei, de să ți se facă dor de vânt și de furtună.

Despre ce urmează în această vară n-am putut afla nimic.

Le vom trăi, presupun, toate la – și cu – vremea lor.

Foto: internet

Baie în cadă sau duș? Aceasta este întrebarea

Nici nu știi cum e mai bine. Să faci baie în cadă sau să faci duș?

În cadă stai mai relaxat, poți să te bălăcești, să te joci pe telefon, să citești, să bei un pahar de vin sau orice altceva ce implică întinsul pe spate într-o băltoacă de apă călâie. În schimb, dușul e mai scurt, mai puțin orientat spre răsfăț, mai economicos cu apa.

Dacă te preocupă consumul lunar de apă, dușul e alegerea evidentă. Dacă nu vrei decât să te scalzi într-o supă în care ingredientul principal e fundul tău, atunci poți să dai drumul la apă în cadă, să torni niște spumant și să-ți faci de cap (sau de corp).

Baia e mai sigură. Nu prea ai cum să aluneci și să-ți rupi un os stând în cadă. Decât dacă stai în picioare și faci duș așa (am pățit, era să-mi rup un picior). Dușul poate fi periculos pentru integritatea ta corporală, mai ales dacă calci pe săpun în timp ce încerci poziții de sex pe care le-ai văzut în filme (aș vrea să spun că am pățit, dar nu-mi place să mint).

Pe de altă parte, nu prea ai cum să te limpezești bine stând într-o cadă plină cu propiul jeg. La duș e deja altă treabă, că sudoarea și praful zilei se duc pe scurgere în jos, nu stau să facă inele gri pe marginea căzii.

Dușul e eficiență pură. Baia e ritual. Le poți combina, dacă îți permite timpul sau rația de apă caldă. Poți să te înmoi temeinic în cadă și să te cureți după cu un duș.

În concluzie, e după cum îți place. Eu prefer dușul dintr-un motiv destul de banal: la duș pot face pipilică. Bine, pipilică pot face și în cadă, mai ales dacă s-a răcit apa și vreau s-o mai încălzesc puțin. Și uite încă o chestie, în duș apa rămâne la o temperatură constantă. Dar în cadă poți să te joci cu rățuștele de plastic.

Deci, cum e mai bine?